biserica.org:compendium:articole:viata crestina:no 4-6/2006: Deasa Impartasire cu Prea Curatele lui Hristos Taine



Deasa Impartasire cu Prea Curatele lui Hristos Taine

 

Sfantul Nicodim Aghioritul Neofit Kavsokalivitul

"Adevarat, adevarat zic voua, daca nu veti mînca Trupul Fiului Omului si nu veti bea Sîngele Lui, nu veti avea viata în voi. Cel ce manînca Trupul Meu si bea Sîngele Meu are viata vesnica, si Eu îl voi învia în ziua cea de apoi. Trupul Meu este adevarata mîncare si Sîngele Meu, adevarata bautura. Cel ce manînca Trupul Meu si bea Sîngele Meu ramîne întru Mine si Eu întru el", a spus Domnul (loan 6,53-56).

Traducerea acestei carti s-a facut de catre parintele Petroniu (Tanase), Staretul Schitului Românesc Prodromu din Sf. Munte Athos - Grecia.

*   *   *

Dedicam aceasta carte cinstitului cler si parintilor duhovnicesti ai Bisericii Ortodoxe Române, pentru ajutorarea lor în lucrarea de pregatire vrednica si de chemare a fiilor lor duhovnicesti la Potirul Vietii si al Nemuririi, adica la Cinstitul Trup si Prea Sfîntul Sînge al Domnului si Mîntuitorului nostru Iisus Hristos.

Editorul Stylianos Kementzetzidis - Editura Orthodoxos Kypseli (Stupul Ortodox), Thesalonik

CUVÂNT ÎNAINTE

    Cu adevarat avea dreptate poporul lui Israil din vechime sa se laude ca s'a învrednicit sa se hraneasca cu mana cea dulce, pe care o ploua cerul cu preaslavita minune. Si avea dreptate sa se mândreasca ca s'a adapat cu acea apa ca nectarul, pe care mai presus de fire o izvora piatra cea vârtoasa.
    Dar cu mult mai multa dreptate trebue sa se laude binecredinciosul popor al Harului celui nou, Pentru ca s'a învrednicit sa aiba ca hrana Preacuratul Trup al Dumnezeu-Omului Iisus. Si cu mult mai multa dreptate se poate mândri, având bautura, Sângele cel de viata facator si Preasfânt al lui Dumnezeu.
    Si ce era acea mana fata de Preasfântul Trup? Si ce era acea apa fata de izvorîtorul de viata Sângele acesta? Acelea erau umbra, acestea sunt adevarul; acelea erau chip întunecos, acestea sunt însasi lucrul; acelea icoane întunecoase, acestea prototipurile celor închipuite. In scurt, cei ce au mâncat si au baut din acelea mai pe urma au murit; dar din acestea cine manânca si bea cu vrednicie, se face nestricacios, se îndumnezeeste, nu moare ci traeste în veac. "Parintii vostri au mâncat mana în pustie si au murit; dar de va mânca cineva din Pâinea aceasta valtrai în veci" (Ioan 6,49).
    Acesta este adevarul. Nici o asemanare nu este între cele vechi si aceste noi. Deosebirea este asa de mare, ca nici nu se poate spune prin cuvânt. Dar între prototipuri si închipuirile lor este deplina asemanare.
    Deci, dupa cum atunci Dumnezeu a dat Israiltenilor mana ca sa o manânce adeseori si apa ca sa o bea de asemenea, tot asa si acum a dat crestinilor Trupul si Sângele Sau, ca sa se împartaseasca cu ele adeseori.
    Cu toate acestea, eu vad ca acelea, asa de mici, erau mult folosite de evrei, pe când acestea, asa de mari, la crestini au putina întrebuintare. dupa ce s-au îzbavit din robia Egiptului, evreii au început sa manânce mana si sa bea apa si le-au folosit atât de des, în tot timpul celor patruzeci de ani, cât au petrecut în pustie, încât aproape nici o zi nu a trecut ca sa nu le foloseasca, pâna când au intrat în hotarele Ierusalimului.
    Pe când crestinii din vremea noastra, dimpotriva, dupa ce s-au izbavit de amara robie a Egiptului, adica a pacatului si a gânditorului Faraon, a diavolului, si au trecut prin marea cea duhovniceasca a Sfântului Botez, foarte putin se folosesc de Preacuratul Trup si Sânge al Domnului. Astfel, unul stapânit de un rau obiceiu, altul de lenevire, unul fatarnicind o mincinoasa evlavie, unul gasind o pricina, altul alta, afara de putini, aproape toti se împartasesc cu Sfintele Taine numai de doua sau de trei ori pe an, desi nu sunt opriti nici de Dumnezeu, deoarece El îi chiama, nici de parintele lor duhovnicesc, neavând pacate care sa-i opreasca.
    Mare pacat! Caci daca pun alaturi darurile care au fost date evreilor: mana si apa, cu darurile pe care Trupul si Sângele Domnului le dau crestinilor, le gasesc asa de slabe, cum este umbra fata de lucru; si daca voi asemana deasa întrebuintare a acelora, pe care o practicau evreii, cu putina întrebuintare a acestora de catra crestini, o gasesc asa de vie, cum sunt lucrurile fata de umbra.
    Dar crestinii din vechime nu faceau asa. Aceia foloseau Sfintele Taine tot asa de des, cum foloseau evreii Mana. Fiindca dupa ce se botezau, se împartaseau cu multa râvna si des, uneori de trei si de patru ori pe saptamâna, cum zice Marele Vasile, alteori în fiecare zi, dupa spusa Sfântului Ioan Gura de Aur, si toti împreuna, în tot timpul cât se aflau în nemernica pustie a acestei vieti. Numai atunci conteneau când intrau în hotarele Ierusalimului, când, adica, dupa moarte, intrau în patria cea de obste a cerescului Ierusalim, ca sa se împartaseasca cu Pâinea pamântului aceluia, fara mijlocire si desavârsit.
    Noi crestinii de acum, însa, urmam nu pe evreii cei buni, ci pe cei nemultumitori, care din pricina lacomiei lor lasau mana cea cereasca si doreau carnurile si celelalte mâncari ale Egiptului, Pentru ca si noi alegând mai mult dulcetile lumii si placerile trupului, ne lenevim sau mai bine zis, nesocotim duhovniceasca si cereasca hrana a Sfintei împartasiri. Din pricina acestei nesocotinte, lipseste sfintenia dela noi, s'a împutinat virtutea, a crescut rautatea. De aceea s'a mâniat Dumnezeu si ne pedepseste cu feluri de nenorociri, precum: cutremure, boli, moarte si cu alte mii de rele, asa cum si atunci a pedepsit pe evrei, pentru nesocotinta ce o aratase fata de mana, cu moarte, cu ciuma si cu alte plagi.
    De aceea, un iubitor de Hristos crestin, vazând aceasta multa lenevire sau mai bine zis, nesocotire, pe care crestinii de acum o au fata de Sfintele Taine si deci si folosul cel mare de care se pagubesc, cu râvna din inima si cu crestineasca dragoste, s'a nevoit cu multa osteneala si a alcatuit aceasta carticica. Pe care, cu cheltuiala unor iubitori de credinta crestini, o da acum la lumina tiparului pentru prima data, straduindu-se sa reînoiasca binecuvântatul obiceiu al vechilor crestini si dovedind cu marturiile Sfintei Scripturi, ale Apostolilor si ale Parintilor cum ca este de trebuinta si de suflet mântuitor, ca tot crestinul dreptcredincios sa se împartaseasca adesea, daca nu are piedici.
    Primiti-o deci cu bucurie, o iubitorilor de buna credinta cititori si hranindu-va mereu din cetirea ei, va rog cu frateasca dragoste, aprindeti-va inimile de râvna si urmati pilda si obiceiul crestinilor sfinti din vechime, a stramosilor nostri si, cu cuvenita pregatire, împartasiti-va adesea cu Sfintele Taine ale Preadulcelui nostru Iisus Hristos. Pentru ca prin Harul Sfintei împartasanii sa va întariti în lupta impotriva raului, sa lucrati toata fapta buna, sa va sfintiti cu împartasirea celor sfinte, sa va îndumnezeiti prin gustarea celor dumnezeesti, sa va faceti ne-stricaciosi prin împartasirea cu cele nestricacioase.
    In scurt, ca si aici, cu ajutorul facatoarelor de viata Taine, sa aveti o viata pasnica, cu bucurie, împreunata cu toate bunatatile, iar dincolo sa va învredniciti de dumnezeeasca si nesfârsita viata a veacului ce va sa fie.
    Aceste bunatati dobândindu-le, nu slabiti a ruga pe Domnul cel iubitor de oameni pentru mântuirea si iertarea pacatelor mele, a ostenitorului si a celor ce au cheltuit cu tiparirea.

PARTEA I

ÎMPARTASIREA DEASA ESTE DE MARE FOLOS

 

CAPITOLUL 1

 

Binecredinciosii crestini trebue sa se împartaseasca des cu Dumnezeescul Trup si Sânge al Domnului.

    Toti binecredinciosii crestini sunt îndatorati sa se împartaseasca des. Acest lucru îl poruncesc: 1) Stapânestile porunci ale Domnului nostru Iisus Hristos, 2) Faptele si Canoanele Sfintilor Apostoli si ale Sfintelor Sinoade si marturiile locale ale Sfintilor Parinti, 3) Cuvintele, rânduiala si sfintita lucrare a Sfintei Liturghii si 4) însasi rânduiala Sfintei împartasiri.

    1. Domnul nostru Iisus Hristos, înainte de a ne preda Taina Sfintei împartasiri, a zis: "Pâinea pe care Eu o dau este Trupul Meu, pe care Eu îl dau pentru viata lumii" (Ioan 6,51). ceea ce însemneaza ca dumnezeeasca împartasire este pentru credinciosi absolut trebuitoare pentru viata duhovniceasca în Hristos. Si pentru ca viata duhovniceasca în Hristos nu trebue sa se împutineze nici sa înceteze, precum zice Apostolul: "Duhul sa nu-l stingeti" (I Tes. 5,19), ci sa fie neîntrerupta, pentruca cei vii, dupa acelasi Apostol, sa nu mai traiasca viata lor trupeasca, ci viata lui Hristos, Care a murit si a înviat pentru ei, este de trebuinta ca sa fie deasa si întrebuintarea Sfintei împartasiri.
    In alta parte, Domnul zice hotarît: "Amin, amin zic voua, de nu veti mânca Trupul Fiului Omului si de nu veti bea Sângele Lui, nu veti avea viata întru voi" (Ioan 6,53). Din aceste cuvinte se vede limpede ca Sfânta împartasanie este pentru crestin tot asa de necesara ca si Sfântul Botez. Fiindca aceeasi hotarîre pe care a dat-o pentru Botez,a dat-o si pentru Sfânta Împartasanie. Despre Botez a zis: "Amin, amin zic voua, de nu se va naste omul din apa si din Duh, nu poate intra întru împaratia lui Dumnezeu' (Ioan 3,5); iar despre Dumnezeeasca împartasanie a zis de asemenea: "Amin, amin zic voua, de nu veti mânca Trupul Fiului Omului si de nu veti bea Sângele Lui nu veti avea viata întru voi". Asa dar, dupa cum fara botez este cu neputinta ca omul sa traiasca viata duhovniceasca si sa se mântuiasca, tot asa este cu neputinta sa traiasca fara Dumnezeeasca împartasire. Si fiindca aceste doua Taine au aceste însusiri: Botezul se savârseste o singura data iar Taine Sfintei împartasiri se savârseste des si în fiecare zi, rezulta în chip firesc ca este absolut necesar ca si Dumnezeeasca împartasire sa se faca des.
    Apoi, când Domnul a predat aceasta taina ucenicilor Sau, nu a dat-o ca un sfat, ca adica sa manânce Trupul Meu cine vrea si sa bea Sângele Meu cine vrea, asa cum a zis ca "cine vrea sa vina dupa Mine" si "daca vrei sa fii desavârsit", ci a zis poruncitor: "Luati, mâncati, acesta este Trupul Meu si Beti dintru acesta Toti, acesta este Sângele Meu"; adica neaparat trebue sa mâncati Trupul Meu si neaparat trebue sa beti Sângele Meu. Si iarasi zice: "Acosta sa o face întru pomenirea Mea" (Luca 22,19). Adica, aceasta taina pe care Ei v-o predau, sa o savârsiti nu numai odata, de doua sau de trei ori (precum tâlcueste Sf. Ioan Gura de Aur) ci zilnic, întru pomenirea patimilor mele. A mortii si a întregei Mele rânduieli.
    Iata deci sa si aceste cuvinte ale Domnului recomanda limpede cele doua lucruri necesare Sfintei împartasiri: neaparata ei savârsire si savârsirea adeseori. Adica nu numai sa ne împartasim, ci sa ne împartasim si des. De unde întelegem ca drept credinciosul, în orice stare sociala s-ar afla, este îndatorat si trebue negresit sa primeasca si sa pazeasca aceste porunci stapânesti.

    2. Dumnezeestii Apostoli urmând aceasta hotarîtoare porunca a Domnului nostru, la începutul propoveduirii, cu orice prilej adunau pe toti credinciosii în loc ascuns de frica iudeilor, îi învatau, se rugau împreuna si savârsind Taina, se împartaseau si ei si toti cei adunati, precum marturiseste Sf. Ap. Luca, în Faptele Apostolilor, zicând ca cei trei mii, care crezusera în Hristos la ziua Cincizecimii si se botezasera, erau împreuna cu Apostolii, ca sa auda învatatura lor si sa se foloseasca si sa se împartaseasca cu Sfintele Taine, pentru ca sa se sfinteasca si sa se întareasca mai bine în credinta lui Hristos. "Erau, zice, asteptând învatatura Apostolilor, în împartasire, în frângerea Pâinii si în rugaciuni" (F. Ap. 2,42).
    Si pentru ca sa se pastreze aceasta necesara Predanie a Domnului si de catra crestinii de dupa ei, sa nu se uite adica, cu trecerea multimii anilor, ceea ce Apostolii au facut atunci, au scris-o în al 8-lea si al 9-lea din canoanele lor, poruncind, cu pedeapsa afuriseniei, ca sa nu ramâna nimeni neîmpartasit cu Dumnezeestile Taine, când se savârseste Sfânta Liturghie, "Daca cineva nu se împartaseste când se savârseste Liturghia sa spuna pricina pentru care nu se împartaseste si de va fi binecuvântata sa se ierte, iar daca nu o va spune, sa se afuriseasca (Can 8).
    Iar în canonul al 9-lea zic: "Biserica trebue sa afuriseasca pe toti acei crestini, care merg la biserica, asculta cetirea Sfintelor Scripturi si nu stau nici la rugaciune, nici la Sfânta împartasire, ca unii care produc sminteala în Biserica".
    Pe acest canon tâlcuindu-l Valsamon zice: "Hotarîrea acestui canon este foarte aspra, caci afuriseste pe cei ce mergând la biserica, nu stau pâna la sfârsit si nici nu se împartasesc. In chip asemanator, si alte canoane ale Sinoadelor poruncesc ca toti sa fie gata si vrednici pentru Sfânta împartasire.
    Sinodul din Antiohia, urmând Sfintilor Apostoli, mai întâi întareste canonul de mai sus, apoi adaoga: "Se cuvine ca toti cei care intra în Biserica si asculta Sfintele Scripturi, dar nu stau sa se roage cu celalalt popor si se îndeparteaza de Sfânta împartasanie, sa fie afurisiti pâna când se vor spovedi si vor arata roduri de pocainta si se vor ruga si atunci sa fie iertati" (Can. 2).
    Vedeti fratilor, ca toti crestinii sunt supusi afuriseniei si ca trebue sa se împartaseasca adesea? Ca sunt îndatorati sa faca aceasta la fiecare Liturghie, ca sa nu fie afurisiti de Sfintii Apostoli si de Sfintele Sinoade?

    3. De vom lua aminte cu atentie la Sfânta si Dumnezeeasca Liturghie, vom vedea ca dela început si pâna la sfârsit un singur scop are: sa duca la împartasire pe credinciosii crestini adunati. Pentru ca si rugaciunile pe care preotul le citeste în taina, si ecfonisele si în scurt toate sfintele rugaciuni, toate sfintele lucrari si rânduielile care se savarsesc aci, acest lucru arata.
La rugaciunea, care se numeste a celor credinciosi, se spune: "Da-le lor (adica credinciosilor) ca totdeauna sa-Ti slujeasca cu frica si cu dragoste si fara de pacat si neosânditi sa se împartaseasca cu Sfintele Tale Taine". In rugaciunea care urmeaza dupa savârsirea Sfintelor Taine zice: "Ca sa fie celor ce se vor împartasi spre trezirea sufletului si spre iertarea pacatelor", adica Sfintele acestea sa se faca credinciosilor, care se împartasesc, spre curatirea sufletului si spre iertarea pacatelor. Rugaciunea dinaintea Sfintei împartasanii zice: "Si ne învredniceste prin mâna Ta cea preacurata sa ni se dea Preacuratul Tau Trup, si Preacinstitul Tau Sânge si prin noi la tot poporul Tau".
    Iar la ecfonise de asemenea, când striga catra popor, ca din partea Domnului: "Luati, mâncati, acesta este Trupul Meu si beti din acesta toti, acesta este Sângele Meu;" si când, tinând în mâini sfântul Potir cu deviata facatorul Trup si Sânge, iese în sfintele usi si aratându-l poporului îl chiama la Sfânta Impartasanie strigând cu mare glas: "Cu frica lui Dumnezeu, cu credinta si cu dragoste apropiati-va" adica veniti cu frica de Dumnezeu, cu credinta si cu dragoste sa va împartasiti cu Dumnezeestile Taine.
    Dupa Sfânta împartasire, preotul si poporul multumesc lui Dumnezeu pentru acest mare Har de care s'au învrednicit. Si poporul multumeste: "Sa se umple gurile noastre de lauda Ta, Doamne, ca ne-ai învrednicit a ne împartasi cu Sfintele, Nemuritoarele si Preacuratele Tale Taine". Iar preotul zice: "Drepti, împartasindu-ne cu dumnezeestile, Sfintele, Preacuratele si de viata facatoarele Taine, cu vrednicie sa multumim Domnului".
    Dar si cântarea Heruvicului, care se cânta de popor, daca iei aminte, este o pregatire pentru împartasire, fiindca zice: "Noi, care în chip tainic închipuim pe Heruvimii cei cu ochi multi si cântam cântarea cea întreit sfânta, sa lepadam dela mintea noastra toata grija acestei lumi, Pentru ca sa primim în sufletele noastre si sa ne împartasim cu împaratul tuturor, Cel ce este nevazut înconjorat de cetele ceresti ale îngerilor.
    Acelasi lucru însemneaza si Rugaciunea Domneasca, care se zice dupa prefacerea Sfintelor Taine. Caci prin aceasta crestinii cer dela Dumnezeu si Tatal sa le dea Pâinea cea spre fiinta, care este cu adevarat Sfânta împartasanie. însusi numele cu care Sfânta Liturghie se numeste în special: comuniune si adunare, obliga la deasa împartasire. Deoarece comuniune si adunare însemneaza ca prin împartasirea cu Trupul si cu Sângele lui Hristos, toti credinciosii se aduna, se împartasesc si se unesc cu Hristos si se fac un Trup si un Duh cu El.
    Deci din toata sfânta rânduiala a Sfintei Liturghii, nu se vede oare ca sunt îndatorati crestinii, care merg la Sfânta Liturghie sa se împartaseasca adesea? Nu sunt oare îndatorati sa faca acest lucru, ca sa arate ca împartasirea este adunare si cina si sa nu fie calcatori ale acelora pe care le cred si le marturisesc? Iar daca nu se împartasesc precum o marturisesc, ma tem, ma tem ca nu cumva sa fie calcatori. Ci si preotul care îi chiama si celelalte cuvinte si sfintite lucrari si rândueli, care se fac la Sfânta Liturghie, nu stiu daca îsi mai au adevarata lor rânduiala si cuvenitul lor rost. Fiindca toti, pâna la unul se leapada si nu se gaseste nici un crestin, care sa le împlineasca si sa asculte chiemarea preotului sau mai bine zis a lui Dumnezeu, ci se întorc acasa neîmpartasiti cu cele Sfinte, fara sa fi binevoit cineva sa se apropie si sa se împartaseasca.
    De aceea si dumnezeescul Hrisostom, urmând Sfintelor canoane ale Sfintilor Apostoli si ale Sfântului Sinod pomenit mai înainte si mai ales socotind ca toate sfintele lucrari ale Sfintei Liturghii au în vedere împartasirea credinciosilor, socoteste nevrednici chiar si de intrarea în biserica, pe cei ce merg la Sfânta Liturghie si nu se împartasesc.
    "Vad, zice, ca multi se împartasesc mai mult din obicei si nu dupa dreapta judecata. Pentru ca atunci când vine Postul Mare, toti, în orice stare s'ar afla, fie vrednici, fie nevrednici, se împartasesc. Tot asa fac si când vine ziua Bobotezei, chiar daca acest timp nu este pentru împartasire.
    Dar nici Boboteaza si nici Postul Mare nu fac vrednici pe oameni pentru împartasire, ci îi face vrednici curatia sufletului. Cu aceasta te poti împartasi în fiecare zi. Caci zice Sfântul Apostol Pavel, ca ori de câte ori va împartasiti vestiti moartea si patimile Domnului, adica faceti pomenirea mântuirii voastre, adica a binefacerii pe care a-ti primit-o.
    Gândeste-te bine câta grija aveau cei ce mâncau din jertfa Legii Vechi? Ce nu faceau? Cum se pregateau? Necontenit se curateau. Iar tu care vrei sa te împartasesti din jertfa de care se cutremura si îngerii, vrei sa te curatesti numai în anumite timpuri? Cum te apropii de Altarul lui Hristos si îndraznesti sa te împartasesti cu cu mâinile si buzele necurate si întinate?
    Vad ca se face multa nerânduiala la împartasire. In celelalte zile ale anului nu va împartasiti chiar daca adeseori sunteti curati; iar când vin Pastile, chiar daca ati facut ceva rau, îndrazniti si va împartasiti. Vai de nepriceperea si de raul vostru obiceiu!
    Zadarnic sa savârseste Liturghia în fiecare zi, ca nu va împartasiti. Zadarnic stam în fata Altarului, ca nimeni nu vine sa se împartaseasca. Acestea le spun, nu ca sa va împartasiti oricum, la întâmplare, ci ca sa va faceti vrednici.
    Omule, nu esti vrednic sa te împartasesti? Atunci nici pe celelalte rugaciuni ale Liturghiei nu esti vrednic sa le auzi. Auzi pe diaconul care striga: câti sunteti în stare de pocainta, rugati pe Dumnezeu sa va ierte; cei ce nu se împartasesc se afla înca în stadiul de pocainta pentru pacatele lor.
    Deci de ce stai? Daca esti dintre cei ce se pocaesc nu poti sa te împartasesti. Pentru ca cel ce nu se împartaseste face parte dintre cei ce se pocaesc.
    Din ce pricina striga diaconul: iesiti cei ce nu puteti sa va rugati lui Dumnezeu? Si tu stai cu îndrazneala si cu obraznicie! Iar daca nu esti dintre cei ce se pocaesc, ci din cei ce pot sa se împartaseasca, cum de nu te grijesti sa te împartasesti? Cum de nu socotesti împartasirea ca un mare har, ci o dispretuesti?
    Gândeste-te bine. Masa împarateasca este pregatita. îngerii slujesc la masa; însusi împaratul este de fata si tu stai cascând! îmbracamintea sufletului îsi este murdara si tie nu-ti pasa? Sau este curata? Atunci stai la masa si manânca din cina. La fiecare Liturghie, Hristos vine sa vada pe cei ce stau la masa si spune si acum fiecaruia, prin constiinta sa: Prietenilor, cum stati aci în Biserica, fara sa aveti haina de nunta? Nu a zis: De ce stai la masa? ci înainte de sedere îi zice ca nu este vrednic nici sa intre înlauntru, deoarece nu i-a spus ca de ce a intrat.
    Pe toate acestea le striga si acum Hristos catra noi toti, Pentru ca stam nerusinati si cu obraznicie. Ca cel ce nu se împartaseste este nerusinat.
Din pricina aceasta, diaconul întâi îndeparteaza pe cei ce se afla în pacate. Caci precum când un stapân vrea sa mearga la masa, nu trebue sa fie de fata slugile care au gresit, ci sunt îndepartate, tot asa se întâmpla si aici, când se savârseste Liturghia si se jertfeste Mielul si Oaia stapânului.
    Când auzi: sa ne rugam toti împreuna; când vezi ca se deschid usile altarului, sa socotesti ca se deschide si cerul si coboara îngerii. Deci nu trebue sa fie nici unul din cei nebotezati, dar nici unul botezat însa necurat sau spurcat.
    Rogu-te sa-mi spui daca cineva invitat la o masa, merge, intra înlauntru, se spala pe mâni si se aseaza dar apoi nu mânânca, oare nu jigneste pe împaratul, care l-a chiemat? Nu era mai bine sa nu se fi dus deloc? Asa si tu, ai venit la masa, ai cântat cu ceilalti, ai marturisit ca esti vrednic, deoarece nu ai iesit cu cei nevrednici, atunci de ce ai ramas, daca nu se împartasesti din masa?
    Dar zici ca esti nevrednic! Atunci esti nevrednic si sa asculti sfintele rugaciuni, deoarece Duhul Sfânt coboara nu numai în Sfintele Taine, ci si în cântarile acelea. Nu vezi pe slugile stapânului ca în primul rând spala masa, curata casa si pe urma aseaza farfuriile. Asa se întâmpla si cu rugaciunile; cu glasul diaconului, spalam ca si cu un burete Biserica, Pentru ca tainele sa se savârseasca în Biserica curata si fara de pata. Ochii necurati sunt nevrednici de aceasta priveliste. Urechile întinate nu sunt vrednice sa auda aceste cântari, Pentru ca asa porunceste Legea. Chiar daca un animal se apropia de muntele Sinai, el era ucis cu pietre. Cu atât mai nevrednici au fost, ca nici la poalele muntelui nu le-a îngaduit sa stea, chiar daca pe urma s-au apropiat si au vazut locul unde a stat Dumnezeu.
    Asa si tu, crestine, daca nu esti vrednic sa te apropii si sa vezi pe Dumnezeu la Sfânta Liturghie, pleaca împreuna cu catehumenii, Pentru ca cu nimic nu te deosebesti de ei. Deoarece nu este acelasi lucru ca omul sa greseasca înaintea lui Dumnezeu, înainte de botez sau dupa ce s-a botezat si sa se faca nevrednic de împartasire. As fi vrut sa va spun lucruri mai multe si mai înfricosate, dar ca sa nu va împovarez mintea, sunt deajuns acestea. Caci cei ce nu se înteleptesc cu acestea, nici cu mai multe nu se pot îndrepta.
    Spune-mi, te rog, daca un împarat ar porunci: Cine va face cutare rau, acela sa nu se apropie sa manânce la masa mea, oare nu ti-ai fi dat toata silinta sa te pazesti ca sa nu pierzi aceasta cinste? Preotul ne chiama sa mergem sa ne împartasim si noi ne lenevim, întârziem si nu alergam repede sa primim acest dar? Oare ce alta nadejde de mântuire ne-a mai ramas? Nu putem spune ca ne împiedica boala sau firea, ci neglijenta ne face nevrednici (Omilia a treia la epist. catra Efeseni).
    Auzi, frate, ce spune acest mare dascal as Bisericii, ca nu sunt vrednici sa se duca la Liturghie, acei care fara motiv nu sunt pregatiti sa se împartaseasca.
    Dar tu ce raspunzi? Apoi, daca asa stau lucrurile, nu mai merg deloc la Liturghie!
Nu, fratele meu, nici aceasta sa nu o faci, caci cazi sub afurisenie, asa cum hotaraste si sfântul Sinod ecumenic II Trulan, care zice: "Cel ce nu merge la biserica trei Duminici, daca este preot sa se cateriseasca, iar daca este mirean sa se afuriseasca". Asa hotaraste si Sfântul Sinod local, din Sardica, în canonul 11.
    Deci cazi sub afurisenie, iubite, daca nu faci aceste doua: adica sa mergi la Sfânta Liturghie si sa te pregatesti cât poti ca sa te împartasesti, daca nu esti oprit. Nu trebue sa nesocotesti nici pe una, nici pe alta.
    Facând astfel, pazesti toate sfintele lucrari ale Dumnezeestii Liturghii, asa cum am spus mai înainte, si nu calci Rânduiala pe care a primit-o Biserica dela însusi Domnul nostru, de la Sfintii Apostoli, dela Sinoade si de la toti sfintii. Si Rânduia-la aceasta este: Sa se sfarâme Sfânta Pâine la fiecare Liturghie si credinciosii, care nu au oprire, sa mearga sa se împartaseasca.
    Pentru ca, precum spune Sfântul Simeon Tesaloniceanul "Dumnezeeasca Liturghie este o lucrare sfânta pentru pregatirea Preasfântului Trup si Sânge a lui Hristos, ca sa fie dat spre împartasire tuturor credinciosilor. Acesta este întreg scopul si rostul Liturghiei: împartasirea credinciosilor".
    Sfântul Nicolae Cabasila, episcopul Dirahiului, scrie: "Lucrul Dumnezeestii Liturghii este sa prefaca pâinea si vinul în Trupul si Sângele lui Hristos, iar scopul ei este sfintirea credinciosilor prin împartasirea cu ele" (Tâlcuirea Sfintei Liturghii, cap. 1).
    Inteleptul Iov (pe care îl pomeneste Sfântul Fotie în Nomo-canonul sau) zice despre Sfintele Taine asa: "Rostul întregii Liturghii este împartasirea cu Sfintele Taine, fiindca scopul si lucrarea ei acesta este: împartasirea credneiosilor cu deviata facatoarele si înfricosatele Taine".
    Gavriil al Filadelfiei, în cartea sa despre Taine, scrie ca Dumnezeeasca Liturghie se savârseste pentru trei pricini: întâi, pentru slava si lauda lui Dumnezeu si Mântuitorului nostru si pentru pomenirea mortii si învierii Sale, precum însusi a zis: "Aceasta sa o faceti întru pomenirea Mea"; al doilea, pentru odihna si sfintirea sufletelor binecredinciosilor crestini ortodocsi adormiti; si al treilea, pentru cei vii. Astfel, când se savârseste Dumnezeeasca Liturghie pentru slava si lauda si pomenirea mortii si învierii Domnului, fratii nostri adormiti în dreapta credinta, primesc dela Dumnezeu odihna si sfintire, pe cât este cu putinta. Insa credinciosii cei vii, care nu se împartasesc cu Sfintele Taine la Liturghie, nu ma pricep cum pot sa se sfinteasca. Sfântul Cabasila zice ca nu se sfintesc. Ci sa-l ascultam iarasi pe el:
    "Daca sufletele celor care se apropie sunt pregatite sa se împartaseasca, iar Domnul totdeauna doreste si voeste sa sfinteasca si sa se daruiasca pe Sine fiecaruia, atunci ce lucru îi mai poate desparti de împartasanie? Bine 'nteles ca nici unul.
    Dar ar putea întreba cineva: Daca un crestin, având pregatire sufleteasca, dar nu vrea sa se împartaseasca, oare poate si el primi sfintenie dela Sfintele Taine, asa cum primesc cei adormiti? Si raspunde ca nu o poate primi decât numai acela, care nu se poate duce trupeste sa se împartaseasca, asa cum sunt sufletele celor adormiti.
    Daca cineva putând sa mearga sa se împartaseasca, nu se duce, acela nu poate deloc sa se bucure de sfintirea Sfintelor Taine, nu numai Pentru ca nu s-a dus, ci si Pentru ca putând sa se duca, a nesocotit Sfintele Taine sau s'a lenevit si nu a mers.

4. Dar nu numai cele spuse pâna acum, îndatoreaza pe tot crestinul, care nu are împedimente, sa se împartaseasca des, ci si însasi Dumnezeeasca Taina si împartasirea, daca ne gândim bine, ne atrage sa ne împartasim des Pentru ca este un element esential al vietii sufletului. Sa vedem ce însemneaza acest lucru.
    Teologii scolastici spun sa esential este acel element fara de care este cu neputinta sa se faca ceea ce se face. Pe pilda, element esential în viata omului este rasuflarea, Pentru ca fara de ea omul nu poate sa traiasca. Tot asa este hrana pentru întretinerea trupului. Deci, asa cum este trebuitoare respiratia neîncetata pentru a trai, si hrana pentru alcatuirea firii trupesti, tot asa si deasa împartasire este necesara pentru viata sufletului si pentru sustinerea fiintei lui, sau ca sa spun mai bine, este cu mult si fara de asemanare mai necesara.
    Sa vina în mijlocul nostru Marele Vasilie, temelia dreptelor învataturi ale Bisericii si sa ne-o spuna. "Ca sa se învredniceasca omul de viata vesnica, zice, trebue sa se împartaseasca cu Trupul si cu sângele lui Hristos. Si iarasi: Este de trebuinta celui ce s'a renascut prin Botez sa se hraneasca cu împartasirea Sfintelor Taine. Deci toti dreptcredinciosii crestini avem nevoie sa ne hranim cu hrana vietii vesnice, pe care ne-a predat-o Fiul lui Dumnezeu celui viu. Si iarasi, este bine si de folos a se împartasi omul în fiecare zi cu Trupul si Sângele lui Hristos, caci însusi Domnul o spune: Cine manânca Trupul Meu si bea Sângele Meu are viata vesnica". Fara îndoiala, împartasindu-se omul des cu Viata, traieste mai deplin viata cu toate puterile si simtirile sale trupesti si sufletesti".
    Iar monahul Iov marturisitorul zice: "Este drept si cuviincios ca des si de multe ori sa se sfinteasca Crestinul cu sfânta împartasire. Sa doreasca si sa alerge sa se împartaseasca mai des decât respiratia. Daca este cu putinta si în fiecare zi, cei vrednici pot sa se împartaseasca".
    Iar Ghenadie, patriarhul Constantinopolului, foarte întelept arata cât de trebuitoare este crestinilor Sfânta împartasanie, zicând:
    "Sfânta împartasanie lucreaza mare sporire a vietii cei întru Hristos, celor ce se împartasesc. Fiindca ceea ce lucreaza în trup elementele cele din afara ale pâinii si vinului, aceeasi lucreaza în chip tainic si nevazut Trupul Domnului la sufletul nematerial. Caci precum pâinea sustine si hraneste trupul, tot asa Trupul lui Hristos hraneste sufletul nostru. Si precum prin sfântul Botez luam viata Harului în loc de viata pacatului pe care am avut-o, tot asa hranindu-ne cu Sfânta împartasanie crestem si sporim în Harul lui Dumnezeu. Caci precum caldura cea fireasca a trupului ar putea usca umiditatea cea fireasca, daca nu este ajutata de hrana (caci prin hrana si bautura se mentine alcatuirea trupului si se împlinesc acele lichide, care s'au consumat din cauza caldurii si fara de care, viata omeneasca nu ar putea dura nici putina vreme).
    In acelasi chip si caldura rautatii, care roade sufletul pe dinlauntru, Pentru ca usuca puterea evlaviei, ar vrea s'o mistue cu totul, daca sufletul nu s'ar împartasi cu o hrana duhovniceasca, care se împotriveste puterii distrugatoare a raului si creste în noi Harurile si Darurile Sfântului Duh.
    Iar Trupul lui Hristos, adica Sfânta împartasanie, fiindca pe deoparte hraneste trupul, iar pe de alta este unita cu firea dumnezeeasca, curata si sfinteste pe cei ce se împartasesc si ne aduce multa hrana duhovniceasca. Astfel, fiind bine hraniti cu aceasta hrana, ne redobândim sanatatea duhovniceasca si curatia, din care ne-a scos atunci din Rai, gustarea din pomul oprit.
Se cuvenea deci ca si noi, care cu mâncarea trupeasca am pierdut curatia si sanatatea cea dintâi, tot cu hrana trupeasca sa o recapatam si cele asemenea sa fie vindecate cu cele asemenea, iar cele protivnice, cu cele protivnice. Adica: hrana trupeasca a fost aceea care ne-a scos din Rai, hrana trupeasca este si Sfînta împartasanie, care ne pazeste acum. Si aceeasi viata este aceea, care atunci s'a stricat, iar acum se pazeste.
    Totusi din aceea Dumnezeu ne oprea sa nu mâncam, pe când Sfânta împartasanie El însusi ne-o da si ne îndeamna la ea. Hranirea aceea ne-a învatat-o diavolul cel viclean iar pentru Sfânta împartasanie, nu numai învatator si sfatuitor este Fiul lui Dumnezeu, ci El însusi s'a facut slujitor al ei si ne-a dat-o. Pe aceea a luat-o Adam ca un fur, iar la Sfânta împartasanie ne îndeamna Dumnezeu si ne porunceste în mod vadit sa o gustam. In aceea era ascunsa otrava neascultarii, iar în Sfânta împartasanie se ascunde o comoara de nenumarate bunatati.
    Deci fratilor, de vreme ce împartasirea deasa este necesara tuturor crestinilor, precum am dovedit cu marturiile pe care le-am adus pâna acum, este de mare nevoie ca si noi sa ne împartasim des, ca sa avem în voi Viata, care este Iisus Hristos si ca sa nu murim moarte sufleteasca. Caci acei care nu se hranesc adesea cu aceasta hrana duhovniceasca, cu adevarat mor. Si desi se arata ca trupeste traiesc, sufleteste însa sunt morti, Pentru ca s'au îndepartat de viata cea duhovniceasca si adevarata, pe care o face Sfânta împartasanie.
    Si asa cum pruncul, când s-a nascut, plânge si cere cu multa staruinta hrana si laptele lui, iar daca nu suge si n'are pofta este semn ca este bolnav si în primejdie sa moara, tot asa si noi trebue sa staruim ca sa ne alaptam din hrana cea duhovniceasca, Sfînta împartasanie, ca sa vietuim, iar daca nu o facem ne primejduim de moartea sufleteasca.
    Zice si Sfântul Ioan Gura de Aur: "De vreme ce ne-am învrednicit de atâta iubire si cinste de la Hristos, ca sa ne împartasim cu Trupul si cu Sângele Lui, sa nu ne lenevim a face acest lucru. Nu vedeti pe copii cei mici cu câta graba apuca sânul mamei lor? Cu câta repezeala pun buzele la sân? Cu asa graba ar trebui ca si noi sa ne apropiem de aceasta Sfânta Masa si de acest sân al duhovnicescului Potir, ca sa ne împartasim. Sau mai bine zis, cu mai mare graba sa ne alaptam din Sfânta împartasanie, ca niste prunci care se alapteaza cu Harul Sfântului Duh, si singura noastra mâhnire sa fie neîmpartasirea cu aceasta hrana Deviata facatoare" (Omil. 82, la cap. 26 de la Matei).
 

CAPITOLUL 2

Ca deasa împartasire cu Sfintele Taine este de folos si mântuitoare.

    Si înainte de împartasire, si când se împartaseste si dupa împartasire, Crestinul are mare folos de la Sfintele Taine, si la suflet si la trup.
    Inainte de împartasire, omul trebue sa faca cuvenita pregatire, adica se spovedeste, îsi înfrânge inima, se îndrepteaza, se umileste, este atent la sine, se pazeste pe cât este cu putinta de gândurile patimase si toata rautatea. Deasemenea, se înfrâneaza, se roaga, privegheaza se face mai evlavios si se stradueste la toata fapta buna gândindu-se ce împarat înfricosat are sa primeasca întru sine. Si mai ales când se gândeste ca potrivit cu pregatirea pe care a facut-o va primi si Harul din Sfânta împartasire. Este limpede ca cu cât cineva face aceasta pregatire mai des, cu atâta capata si mai mare folos.
    Iar când crestinul se împartaseste, cine poate pricepe darurile si harismele pe care le primeste din Sfânta împartasire? Sau cum ar putea limba noastra cea slaba sa le numere una câte una? De aceea sa aducem iarasi pe dumnezeestii si sfintii Invatatori ai Bisericii sa ni le spuna una câte una cu gurile lor cele binegraitoare si însuflate de Dumnezeu.
    Sfântul Grigorie Teologul spune: "Sfântul si Preacuratul Trup al Domnului nostru, când, este bine primit si cu vrednicie, celor ce se lupta le este arma, celor ce se îndeparteaza de Dumnezeu întoarcere, pe cei bolnavi îi întareste, pe cei sanatosi îi bucura, boalele le vindeca, sanatatea o ocroteste. Prin Sfânta împartasanie, mai lesne ne îndreptam, suntem mai îndelung rabdatori în dureri si suferinte, cu mai multa caldura în dragoste, mai patrunzatori în cunoastere, mai grabnici la slujire, mai iuti si mai grabnici la lucrarea darurilor. Iar celor ce nu se împartasesc le urmeaza toate cele dimpotriva. Fiindca nu sunt pecetluiti cu Preacinstitul Sânge al Domnului nostru, precum spune iarasi Sfântul Grigorie: "De atunci mielul se junghie si se pecetluesc cu preacinstitul sau sânge fapta si cunostinta, adica obisnuinta si lucrarea, care sunt ca niste pervazuri ai usilor noastre, adica ale miscarilor mintii noastre care se deschid bine la cunostinta si se închid iarasi ca usile, din cunoasterea înaltelor si neajunselor întelesuri".
    Sfântul Efrem Sirul scrie: "Sa ne îndeletnicim, fratilor, cu linistea, cu postul cu rugaciunea, cu lacrimile, la sfintele slujbe cu lucrul mâinilor, la convorbirea cu Sfintii Parinti, în ascultarea adevarului, în auzirea Sfintelor Scripturi, ca sa nu se înteleneasca mintea noastra si sa creasca maracinii gândurilor rele, dar mai ales sa ne facem pe noi însine vrednici de împartasirea cu Preacuratele si Dumnezeestile Taine, ca sa se curete sufletul de gândurile necredintei si ale necuratiei si ca sa locuiasca întru noi Domnul si sa ne izbaveasca de vicleanul diavol".
    Iar dumnezeescul Chirii al Alexandriei zice ca prin Dumnezeeasca împartasanie, nu pot furii cei de gând, diavolii, sa intre prin simturi în inima noastra.
    "Usi ale casei sa întelegi simturile, prin care intra în inimile noastre închipuirile tuturor lucrurilor si se varsa într' însa multimea nenumarata a poftelor. Pe aceste simturi, proorocul Ioil le numeste ferestre zicând: "Au vrut sa intre tâlharii prin ferestrele voastre Pentru ca nu erau unse cu preacinstitul Sânge al lui Hristos". Si iarasi: "Porunceste Legea evreilor ca dupa ce vor junghia mielul, sa unga cu sângele lui usorii usilor si pragurile de sus si de jos aratând prin aceasta ca prin Preacinstitul Sânge al lui Hristos pazim cortul nostru cel pamântesc, adica trupul nostru, iar prin primirea împartasirii celei de viata facatoare, izgonim dela noi omorîrea neascultarii celei vechi si astfel izgonim de la noi si pe pierzatorul, prin folosirea Sângelui lui Hristos.
    Tot dumnezeescul Kiril zice în alta parte; ca prin împartasanie ne curatim de toata necuratia sufleteasca si capatam osârdie si caldura pentru cele bune. Preacinstitul Sânge al lui Hristos nu numai ca ne slobozeste de toata stricaciunea, ci ne curateste si de toata necuratia, care se ascunde în sufletul nostru si nu ne lasa sa ne racim cu lenevirea, ci ne face calzi si fierbinti cu duhul.
    Sfântul Teodor Studitul, în chip minunat, descrie folosul pe care îl câstiga omul prin deasa împartasire: "Mult pot lacrimile si umilinta, ci mult mai mult decât toate si împreuna cu toate, Sfânta împartasanie are mare putere si folos. De aceea nu ma pricep si ma minunez vazându-va asa de lenevosi sa va grabiti spre dânsa, ci numai Duminica va împartasiti, iar în alta zi desi este Liturghie nu va cuminecati. Si desi când eram în Manastire, fiecare putea sa se împartaseasca în fiecare zi daca voia, iar acum când mai rar se savârseste Liturghie, tot nu va împartasiti.
    Acestea vi le spun, nu ca vreau sa va împartasiti oricum si la întâmplare, fara pregatire. Ca scrie sfântul Apostol, sa-si cerceteze fiecare constiinta sa si asa sa manânce din Sfânta Pâine si sa bea din Sfântul Potir, ca cine se împartaseste cu nevrednicie, îi va fi spre osânda, Pentru ca nesocoteste sa se apropie cu vrednicie de Sfântul Trup si Sânge al Domnului, Deci nu spun aceasta, Doamne fereste, ci spun sa ne împartasim des, ci sa ne curatim cât putem cu dorinta si iubirea pe care le avem pentru sfânta împartasanie si asa curati sa ne împartasim.
    Pentru ca Sfânta Pâine, care s-a pogorît din Ceruri, adica Hristos, daruieste viata celor ce se împartasesc si cine mânânca din aceasta Pâine, va trai în veci.
    Caci spune Domnul: "Pâinea pe care Eu o voi da, este Trupul meu, pe care Eu îi voi da pentru viata lumii întregi". Si iarasi zice: "Cel ce manânca Trupul Meu si bea Sângele Meu, ramâne întru Mine si Eu voi ramâne întru el".
    Vezi dar netâlcuit? Nu numai ca a murit pentru noi, ci si pe sine însusi s-a gatit pe Sfânta Masa ca sa ne împartasim cu El. Ce alt semn al multei Sale dragoste fata de noi poate fi mai aratat decât acesta? Si ce altceva poate fi mai folositor pentru suflet decât ca sa se împartaseasca?
    Trebue apoi sa ne gândim si la acest lucru ca din masa, din mâncarile si bauturile obisnuite omul manânca în fiecare zi, iar daca se întâmpla sa nu manânce se amaraste mult si îi pare rau. Iar noi daca ne departam si nu ne împartasim din masa cea duhovniceasca a Pâinii Vietii si a Paharului nemuririi, aceasta lipsire ni se pare un lucru neînsemnat? Si ca acest gând nu este necuviincios si fara minte? Iar daca pâna acum s-a întâmplat acest lucru, pentru viitor, va rog, fiilor, sa ne pazim bine. Si stiind cât de mare putere si har are Sfânta împartasire, sa ne împartasim des.
Si daca se întâmpla sa fim la lucru, îndata ce auzim toaca sa-l lasam si sa mergem sa ne împartasim cu multa osârdie. Si aceasta deasa împartasire într' adevar are sa ne ajute, Pentru ca ne pastram curati cu pregatirea pe care o facem. Iar daca nu ne împartasim des, este cu neputinta sa nu ne robeasca patimile, pe când deasa Impartasire ne este este un bun însotitor pentru viata de veci.
    Asadar, fratilor, daca facem asa cum ne poruncesc Sfintii Parinti si ne împartasim des, nu numai ca vom avea împreuna lucrator si ajutor dumnezeescul Har în aceasta scurta viata, ci si pe îngerii lui Dumnezeu îi vom avea ajutatori si pe însusi Stapânul îngerilor si îi vom izgoni departe dela noi pe protivnicii draci, precum spune dumnezeescul Hrisostom: "Ca niste lei, care sufla foc, asa ne întoarcem dela acea dumnezeeasca masa a Tainelor si ne facem înfricosati diavolului, pentruca avem cu noi pe Stapânul nostru, pe Hristos si dragostea pe care El ne-a aratat-o. Sângele acesta lumineaza icoana cea împarateasca a sufletului nostru, adica mintea noastra, cuvântul si duhul. Sângele acesta naste bunatatea si frumusetea cea mai presus de fire; nu lasa sa se vestejeasca bunul neam si stralucirea sufletului, pe care îl adapa si îl hraneste adesea. Sângele acesta când este primit cu vrednicie, izgoneste pe draci si îi departeaza de la noi si chiama la noi pe îngeri si pe Stapânul îngerilor.
    Caci când vad Sângele cel stapânesc, dracii fug, iar îngerii alearga si ne ajuta. Acesta este mântuirea sufletelor noastre, cu acesta se bucura sufletul, cu acesta se Înfrumuseteaza, cu acesta se încalzeste. Sângele acesta face mintea noastra mai luminoasa decât focul, acesta face sufletul mai frumos decât aurul. Cei ce se împartasesc cu Trupul acesta stau împreuna cu îngerii, cu Arhanghelii si cu Puterile cele de sus, fiindca sunt îmbracati cu acea haina împarateasca si au cu ei armele cele duhovnicesti. Dar înca n-am spus darul cel mai mare: Cei ce se împartasesc pe însusi împaratul îl poarta.
    Vezi, iubitul meu frate, ce minunate daruri primesti daca te împartasesti des? Vezi cum cu deasa împartasire se lumineaza mintea, se straluceste cugetarea, se curata toate puterile sufletului? Daca vrei sa omori si patimile trupului, mergi adesea sa te împartasesti si o vei dobândi. Ne încredinteaza de aceasta si Sfântul Kiril al Alexandriei: "Impartaseste-te cu Sfânta Cuminecatura crezând ca ne elibereaza nu numai de moarte, ci si de toata boala pe care o avem. Fiindca atunci când Hristos locueste în noi, prin deasa împartasanie, adoarme si vestejeste razboiul cel salbatec al trupului si aprinde evlavia cea catra Dumnezeu, iar patimile le omoara. Asa dar fara deasa împartasire nu ne putem elibera de patimi si sa ne suim la înaltimea nepatimirii. Asa cum evreii, daca nu ar fi mâncat Pasca în Egipt, nu s-ar fi putut elibera din robia lui.
    Egipt însemneaza viata împatimita. Si daca nu ne împartasim des (daca ar fi cu putinta si în fiecare zi) cu preacinstitul Trup si Sânge al Domnului nostru, nu putem sa ne eliberam de faraonii cei de gând. Precum acelasi dumnezeesc Kiril al Alexandriei zice: "In vremea când israiltenii erau robi la Egipteni, au junghiat mielul si au mâncat Pasca. ceea ce era semn ca sufletul omului nu poate în alt fel sa se slobozeasca din tirania diavolului decât numai prin împartasirea cu Trupul si cu Sângele lui Hristos. Pentru ca El însusi ne spune în Sf. Evanghelie ca daca Fiul va va elibera, veti fi liberi. Si iarasi zice: "...Abia atunci s-au eliberat cel din Israil, dupa ce au jertfit mielul în chipul lui Hristos, fiindca în alt chip nu puteau sa se elibereze si orice eliberare nu se poate face decât numai cu Hristos.
Deci, daca vrem si noi sa fugim din Egipt, adica de posomorâtul si prigonitorul pacat si de faraon, adica de tiranul cel gânditor, precum zice Sfântul Grigorie Teologul si sa mostenim pamântul inimii si al fagaduintei, trebue sa avem si noi, asa cum aceia au avut comandant pe Iisus Navi, pe Domnul nostru Iisus Hristos, prin împartasirea cea deasa, ca sa biruim pe Ha-nanei si pe cei de alt neam, adica patimile cele nestâmparate ale trupului si pe Ghibeoniti, gândurile cele înselatoare, ca sa stam în orasul Ierusalim, care se tâlcueste sfânta Pace, spre deosebire de pacea lumeasca, dupa cuvântul Domnului nostru: Pacea mea va dau voua, nu precum o da lumea v-o dau Eu (Ioan 14, 27). Adica Pacea mea o dau voua, o ucenici ai Mei, adica cea sfintita si sfânta, nu asa cum este pacea lumii, care adesea tinde si spre rau.
    Deci ramânând în aceasta pace sfânta, ne vom învrednici sa luam în inima noastra arvuna duhului, asa cum si apostolii, ramânând si stând în Ierusalim, dupa porunca Domnului, au primit desavârsirea si Harul Duhului în ziua Cincizecimii. Fiindca pacea este Harul care primeste pe toate celelalte haruri dumnezeesti si în pace salaslueste Domnul, precum zice proorocul llie ca nici în vijelia cea mare si napraznica, nici în cutremur, nici în foc, ci în adierea de vânt usoara si pasnica, acolo era Domnul.
Dar pacea nu o poate dobândi cineva fara sa aiba si celelalte virtuti; deasemenea virtutea nu se agoniseste fara lucrarea poruncilor, iar porunca nu se savârseste fara de dragoste si nici dragostea nu se reînoieste fara Sfânta împartasire. Astfel ca fara Sfânta împartasire zadarnic ne ostenim.
    Fiindca multi dela sine gasesc multe virtuti, socotind ca se vor mântui cu acestea, fara deasa împartasire, lucru care este aproape cu neputinta. Fiindca nu voesc sa se supuna voei lui Dumnezeu, de a se împartasi deseori, dupa rânduiala Bisericii, când se aduna la fiecare Sfânta Liturghie.
    Acestora, le spune Dumnezeu prin proorocul Ieremia: "Pe Mine izvorul apei celei vii M-au parasit si si-au sapat lorusi fântâni sparte, care nu tin apa" (2,13). Adica m-au parasit pe Mine Dumnezeul, care sunt izvorul apei celei datatoare de viata, adica al virtutii si al Harurilor Sfântului Duh si si-au sapat în ei fântâni sparte în fund, care nu tin apa. Si iarasi zice prin proorocul Isaia: "In fiecare zi ma cauta si doresc sa învete întelepciunea Providentei Mele, ca un popor drept, care a pazit poruncile lui Dumnezeu. Si spun: Pentru ce nu vezi, Doamne, când postim? Pentru ce nu vrei sa stii cât ne ticalosim? Si raspunde Dumnezeu: Nu va aud. Pentru ca atunci când postiti va faceti tot voile voastre cele rele. Un astfel de post Eu nu-l vreau, nici aceasta ticalosire. Ci chiar de-ti vei încovoia gâtul ca un belciug si de-ti vei asterne sub tine sac si cenusa, cu toate acestea un astfel de post nu primesc. Ci atunci sunt ostenelile primite si faptele bune folositoare, când se fac dupa voia lui Dumnezeu. Si voia lui Dumnezeu este sa facem asa cum ne porunceste Domnul nostru, Care ne spune: "Cel ce manânca Trupul Meu si bea Sângele Meu are viata vesnica" (Ioan 6,54). Aceasta este nu numai porunca, ci cap al tuturor poruncilor, Pentru ca este savârsitoare si cuprinzatoare a tuturor poruncilor.
    Astfel, iubitule, daca doresti sa aprinzi în suflet dumezeescul dor si sa dobândesti dragostea cea pentru Hristos si cu aceasta sa dobândesti si pe toate celelalte virtuti, mergi des la Sfânta împartasanie si ai sa dobândesti ceea ce doresti. Pentru ca este cu neputinta ca sa nu iubeasca cineva pe Hristos, când se împartaseste adesea cu Sfântul Sau Trup si Sânge si sa nu fie iubit de Hristos. Deoarece lucrul acesta se face în chip firesc si involuntar.
    Unii se mira de ce parintii îsi iubesc asa de mult copiii si de ce copiii iubesc pe parinti? Si zicem ca nimeni nu s-a urât vreodata pe sine si nici trupul sau. Asa si copiii, fiindca trupurilor lor îsi au fiinta din trupurile parintilor si mai mult, fiindca se hranesc cu sangele mamei lor (si când sunt în pântece si dupa aceea, când se nasc, Pentru ca laptele, din fire, nu este altceva decât sângele care s-a înalbit), de aceea zic ca este lege a firii sa iubeasca pe parintii lor si parintii sa iubeasca pe copiii lor, care s-au zamislit din însasi trupurile lor. In aceiasi chip, cei ce se împartasesc adesea cu Trupul si cu Sângele Domnului nostru, în chip firesc îsi vor aprinde dorul si dragostea fata de El. Pe deoparte, Pentru ca izvorîtorul si facatorul acela de viata Trup si Sânge cu cât este împartasit mai des, cu atât aprinde spre dragoste pe cei ce se împartasesc, chiar de ar fi cei mai nemultumitori si învârtosati cu inima; iar pe de alta parte, Pentru ca cunostinta cea pentru dragostea de Dumnezeu, nu este un lucru strain de noi, ci în chip firesc este samanata în inimile noastre, chiar când ne nastem trupeste si ne renastem cu Duhul prin Sfântul Botez si cu lesnire se aprind în flacari acele putine scântei firesti, precum zice înteleptul în cele dumnezeesti Sfântul Vasile:
    "împreuna cu facerea omului, îndata se seamana întru el o putere, care în chip firesc naste dragostea cea catra Dumnezeu. Pe aceasta putere o lucreaza savârsirea poruncilor lui Dumnezeu cu grija, o hraneste cu stiinta si o desavârseste cu harul lui Dumnezeu. Acest lucru al dragostei de Dumnezeu este unul, dar lucreaza si cuprinde pe toate celelalte porunci.
    Pe aceasta putere fireasca a dragostei fata de Dumnezeu o întareste, o creste si o desavârseste deasa împartasire cu Trupul si cu Sângele Domnului nostru. De aceea si Sfântul Ciprian scrie ca Mucenicii cind voiau sa mearga la marturisire, mai întâi se împartaseau cu Preacuratele Taine si astfel întariti cu Sfânta împartasire, se aprindeau cu dragostea de Dumnezeu si alergau în stadion, ca oile spre junghiere. Si pentru Trupul si Sângele lui Hristos pe care le primisera îsi varsau propriul lor sânge si îsi predau trupurile lor la tot felul de chinuri.
    Ce alt bine doresti crestine sa dobândesti si nu-l dobândesti din împartasirea cea deasa? Doresti sa praznuesti în fiecare zi? Doresti sa faci luminatul Pasti oricând voesti si sa te bucuri cu o negraita bucurie în aceasta viata amarîta? Alearga des la Sfintele Taine si împartaseste-te cu cuviincioasa pregatire si o vei dobândi. Fiindca adevaratul Paste si adevarata sarbatoare a sufletului este Hristos, Cel ce se jertfeste în Sfintele Taine, precum zice Apostolul si dumnezeescul Hrisostom: "Sfânta si marea Patruzecime (Postul mare) este o singura data pe an. Dar Pastile le facem, adica ne împartasim de trei si de patru ori pe saptamâna; si ca sa zic mai bine, ori de câte ori vrem. Fiind ca nu postul face Pastile, ci comuniunea si împartasire care se face la fiecare Liturghie. Si ca lucrul acesta este adevarat, auzi pe Sf. Pavel, care zice: "Ca Hristos este Pastile nostru, care s-a jertfit din dragoste pentru noi. Deci ori de câte ori te împartasesti cu curata constiinta, faci Pastile cele luminate. Nu Pentru ca ai postit Patruzecimea, ci Pentru ca te-ai împartasit cu Dumnezeestile Taine.
    De aceea cel ce nu este înca botezat, catehumenul, niciodata nu face Pastele (chiar daca posteste Patruzecimea), fiinca nu se împartaseste. Precum si dimpotriva, crestinul care nu posteste, face pastele când se împartaseste, fie azi, fie mâine si în orice timp se va cumineca. Fiindca pregatirea cea mai buna si aleasa pentru împartasire nu se judeca dupa respectarea timpurilor, adica dupa trecerea celor opt sau cincisprezece sau patruzeci de zile, si atunci sa ne împartasim. Nu, ci se judeca dupa curatia constiintei.
    Deci cei ce nu se împartasesc postesc Pastele si nu savârsesc Pastile, precum zice acest dumnezeesc Parinte; si nici nu pot sa praznuiasca adevarat, nici duminicile, nici celelalte sarbatori ale anului, toti acei ce nu sunt pregatiti în fiecare sarbatoare sa se împartaseasca cu Trupul si cu Sângele Domnului nostru, Pentru ca nu au cu ei pricina sarbatorii, care este Preadulcele Iisus Hristos si acea bucurie duhovniceasca, ce se naste din Sfânta împartasanie.
    Deci se înseala cei ce socotesc Pasti si sarbatori bogatele artose, lumânarile frumoase, tamâile înmirezmate, lucrurile de aur si de argint cu care se împodobesc bisericile. Deoarece nu pe acestea le cera dela noi Dumnezeu ca prim si principal scop, precum ne spune prin Proorocul Moisi: "Omule, ce cere dela tine Domnul si Dumnezeul tau, decât numai aceasta: Sa te temi de Domnul Dumnezeul tau. Sa umbli în toate caile lui, sa-L iubesti si sa cinstesti pe Domnul Dumnezeu din toata inima ta si din tot sufletul tau, sa pazesti poruncile Domnului Dumnezeului tau si îndreptarile Lui".
    Dar cuvântul nostru acum nu este sa aratam daca sunt bune sau nu, cele ce se aduc la biserica din evlavie. Da, sunt bune si acestea, dar împreuna cu acestea trebue sa aducem mai ales ascultarea de sfintele porunci ale Domnului si pe aceasta sa o cinstim mai mult decât pe toate. Precum zice proorocul si împaratul David: "Jertfa lui Dumnezeu este duhul umilit; inima înfrânta si smerita Dumnezeu nu o va urgisi" (Ps. 50,17).
    Iar Apostolul Pavel, în epistola catra Evrei, zice în alt chip: "Jertfa si prinos n'ai voit, ci trup mi-ai întocmit" (10,5), ceea-ce însemneaza: O, Doamne, pe toate celelalte jertfe si daruri nu voesti sa ti le aduc, ci doresti sa ma apropii de Sfintele Taine si sa ma împartasesc cu Preasfântul Trup al Fiului Tau, pe care mi l-ai pregatit la Sfânta Masa, Pentru ca aceasta este voia Ta. Dea-ceea voind sa arate ca este gata spre ascultare zice: "Iata, vin ca sa fac voia Ta, Dumnezeul meu, si Legea Ta înlauntrul inimii mele am voit". Adica, iata Doamne, vin sa fac voia ta cu multa râvna si sa împlinesc legea Ta cu toata inima mea.
    De aceea, daca iubim mântuirea noastra, trebue sa facem cu bucurie si cu dragoste voia lui Dumnezeu, ca fiii si nu ca robii, cu frica. Fiindca frica pazeste poruncile cele vechi, iar dragostea pazeste pe cele evanghelice. Adica cei ai Legii pazeau poruncile si hotarîrile Legii de frica, ca sa nu fie pedepsiti si chinuiti; pe când noi, crestinii, Pentru ca nu mai suntem sub stapânirea Legii, trebue sa împlinim poruncile Evangheliei nu de frica, ci din dragoste si ca fii trebue sa facem voia lui Dumnezeu.
    Iar voia lui Dumnezeu si Tatalui, dupa bunavoire si înainte povatuire a fost sa faca trup Unuia nascut Fiului Sau si Domnului nostru Iisus Hristos si sa-si verse Sângele Sau pentru mântuirea lumii, iar noi toti crestinii sa ne împartasim adesea cu Trupul si cu Sângele Lui, Pentru ca prin deasa împartasire, în aceasta viata sa fim paziti de cursele si viclesugurile diavolului, iar când va iesi sufletul nostru sa zboare ca o pasare în libertate si bucurie la ceruri, fara nici o împiedicare din partea duhurilor celor din vazduh.
    Aceasta o adevereste si dumnezeescul Hrisostom zicând: "Si altcineva (mai înainte spusese ca-i povestire cineva o alta vedenie) mi-a povestit un lucru, pe care nu l-a auzit de la altcineva, ci el însusi s-a învrednicit sa-l vada si sa auda; adica aceia care la moartea lor se împartasesc cu Preacuratele Taine cu constiinta curata, când iese sufletul lor, îi înconjoara îngerii, pentru Darul împartasaniei si-l suie la cer.
    Deci si tu, frate, Pentru ca nu stii când vine moartea, fie azi, fie mâine, ori în clipa aceasta, trebue sa fii totdeauna împartasit cu Preacuratele Taine si sa te afli gata. Si daca este voia lui Dumnezeu sa mai traiesti în viata aceasta, vei petrece cu Harul Sfintei împartasanii, o viata plina de bucurie, plina de pace si însotita de toate celelalte virtuti. Iar daca voia lui Dumnezeu este sa mori, apoi cu Sfânta împartasanie vei trece cu slobozenie vamile dracilor care se afla în vazduh, ca sa te salasluesti cu bucurie negraita în locasurile cele vesnice. Caci deoarece esti totdeauna unit cu Preadulcele lisus Hristos, Atotputernicul împarat, si aici ai sa traiesti o viata fericita, iar când vei muri, dracii au sa fuga de la tine, ca trasniti iar îngerii îti vor deschide întrarea cereasca si te vor duce cu cinste pâna la tronul Preafericitei Treimi.
    O, maretie, pe care o dobândesc crestinii din deasa împartasire, si în viata aceasta si în cea viitoare!
    Doresti, Crestine, sa ti se ierte si cele mai mici gresale, pe care ca un om le-ai gresii fie cu urechile, fie cu ochii? Apropie-te de Sfintele Taine cu frica si cu inima înfrânta si ti se vor lasa, si se vor ierta. Aceasta o adevereste si Sfântul Anastasie al Antiohiei: "De se va întâmpla sa gresim, oare care gresale mici si de iertat, ca niste oameni ce suntem, fie cu limba, sau cu urechile, sau cu ochii sau ne înselam si cadem în mândrie, sau în întristare sau în mânie, sau în altceva asemenea, sa ne osândim pe noi însine si sa ne spovedim lui Dumnezeu si asa sa ne împartasim, crezând ca Sfânta împartasanie ne curata de aceste pacate mici; dar nu si de cele grele, rele si necurate, pe care le-am facut.
    Aceasta o marturisesc si multi alti sfinti. Sfântul Climent spune: "Impartasindu-ne cu cinstitul Trup si cu cinstitul Sânge a lui Hristos, sa multumim Celui ce ne-a învrednicit sa ne împartasim cu Sfintele Sale Taine si sa-L rugam sa ne fie nu spre judecata, ci spre mântuire si spre iertarea pacatelor".
    Sfântul Vasile cel Mare zice: "Si ne învredniceste, Doamne, a ne împartasi fara de osânda, cu preacuratele acestea si de viata facatoare Taine, spre iertarea pacatelor" (în rugaciunea dela Sf. Liturghie).
    Dumnezeescul Hrisostom: "Pentru ca sa fie celor ce se vor împartasi, spre trezirea sufletului si spre iertarea pacatelor".
    Si desi spovedania si facerea canonului pot ierta pacatele, totusi este necesara Sfânta împartasanie pentru iertarea pacatelor. Deoarece asa cum la o rana infectata se scot mai întâi viermii, apoi se taie partile cele putrede si se pune alifie pentru tamaduire, caci daca o lasa revine din nou la starea dintâi; tot asa este si cu pacatul: spovedania scoate viermii, împlinirea canonului taie cele putrede, apoi Sfânta împartasanie este ca o alifie, care tamadueste (Matei 12,45). Pentru ca daca nu va lua Sfânta împartasanie, bietul pacatos vine iarasi la starea dintât si se fac cele de pe urma ale omului aceluia, mai rele ca cele dintâi.
    Auzi, crestinul meu, câte daruri primesti de la deasa împartasire? Ca si pacatele tale cele neînsemnate, si cele cunoscute ti se iarta si ranile ti se vindeca si te faci cu totul sanatos? Ce altceva este mai fericit decât sa te pregatesti ca sa te împartasesti totdeauna si cu ajutorul si cu pregatirea pentru dumnezeeasca împartasanie sa te afli totdeauna slobod de pacate? Sa fii curat, tu pamântean pe pamânt, asa cum sunt curati si îngerii în ceruri? Ce alta fericire poate fi mai mare decât aceasta?
    Cu toate acestea îti voi spune una si mai mare. Daca, fratele meu, te apropii adesea de Sfintele Taine si te împartasesti cu vrednicie cu acel nestricat, cu acel preaslavit Trup si Sânge al Domnului nostru Iisus Hristos si te faci un trup si un sânge cu Hristos, puterea datatoare de viata si lucrarea acestui Preasfânt Trup si sânge, la învierea dreptilor îti va însufleti si trupul tau si-l va învia nestricacios, preaslavit împreuna cu al lui Hristos, precum scrie catra Filipeni dumnezeescul Apostol zicând: "Care va schimba trupul smereniei noastre, ca sa fie asemenea trupului slavei Sale" (3,21).
    Toate aceste mariri si daruri, aceste mari si mai presus de fire bunatati, câte le-am spus pâna acum, le primeste tot crestinul, când se împartaseste cu curata constiinta, cu dumnezeestile Taine ale Preadulcelui nostru Iisus Hristos. Ba înca si cu mai multe altele, pe care le lasam, pentru scurtarea timpului.
    Si iarasi, dupa ce s-a împartasit omul, se gândeste cu ce înfricosate si ceresti taine s-a cuminecat, este atent cu sine ca sa nu necinsteasca Harul; se teme, se rusineaza si îsi pazeste gândurile, pune un început mai temeinic al vietii virtuoase, se fereste pe cât posibil de la tot raul. Apoi gândindu-se ca peste, putine zile iarasi se va împartasi, îsi îndoieste atentia, adaoga râvna peste râvna, înfrânare peste înfrânare, priveghere peste priveghere, osteneli peste osteneli si se nevoieste cât poate. Fiindca este constrâns din doua parti: pe deoparte, pentru ca cu putin mai înainte s-a împartasit; pe de alta, pentru ca peste putin iara se va împartasi.

CAPITOLUL III

Ca amânarea Sfintei împartasanii pricinueste mare vatamare.

Toate cele protivnice celor spuse pâna acum, le pricinueste crestinilor împartasirea ce rara. Pentru ca cel ce întârzie sa se împartaseasca, nu face nici o pregatire, nu este atent, nu are atenta pazire despre gândurile rele. Pentru ca amânarea îl face sa cada în lenevire si sa i se raceasca caldura evlaviei si a dumnezeesti dragoste. Indelungarea vremii îl face sa se poarte în viata cu neglijenta si nepasare, sa nu aiba teama în suflet, sfiala în simturi si paza a miscarilor lor, face deslegare deplina la mâncare si la vorba, la necuviincioase priviri si auziri si se face ca un cal, care neavând frâu aluneca în prapastia tuturor pacatelor. Ca este adevarat ca toate acestea urmeaza celor ce întârzie sa se împartaseasca, o vedem noi însine din cele ce ni se întâmpla de fapt în fiecare zi.
    Cei care fiind vrednici, pe cât este cu putinta, întârzie sa se împartaseasca, ma mir cum pot dobândi sfintenia si harul de la Sfintele Taine, dupa cum a zis Cabasila, pe care l-am pomenit mai înainte. Cum pot sa domoleasca vapara patimilor, când nu se împartasesc cu preacuratele Taine, care izgonesc toata neputinta, amortesc razboiul salbatec al trupului si omoara patimile, precum zice Sfântul Kiril. Cum pot sa-si curateasca mintea? Sa-si lumineze cugetul? Sa-si înfrumuseteze puterile sufletului, daca nu se împartasesc cu Trupul si cu Sângele Domnului nostru, care este adevarata curatie, adevarata frumusete, luminarea cea adevarata si bunul neam al sufletului, precum a spus mai înainte dumnezeescul Gura de Aur?
    Sau cum este cu putinta sa fuga de faraonul cel de gând, de Egipt, de amarul si prigonitorul pacat, daca nu sunt pecetluiti si însemnati cu cinstitul Sânge al lui Hristos, precum a zis mai înainte Sfântul Grigore Teologul? Sau cum sa aprinda în inima lor dumnezeeasca dragoste, bucuria duhovniceasca, dumnezeeasca pace si pe celelalte roade si harisme ale Sfântului Duh, fara sa se împartaseasca cu Trupul si cu Sângele preaiubitului Fiu al Tatalui si deofiinta cu Duhul Sfânt, Care este bucuria si pacea noastra, dupa Sfântul Apostol si izvorul tuturor bunatatilor?
    Eu ma spaimânt si nu ma pricep cum crestinii din vremea noastra pot praznui duminicile si celelalte sarbatori de peste an si sa se bucure duhovniceste cu bucuria cea adevarata, daca nu se împartasesc adesea cu dumnezeeasca împartasanie si în ce consta sarbatoarea si praznuirea lor?
    Asa dar cu adevarat cei care nu se împartasesc des se lipsesc (o, ce nenorocire!) de toate aceste bunatati ceresti si dumnezeesti, dar totodata sunt si calcatori ai poruncilor si stapânestilor hotarîri ale Domnului, precum am spus, ale canoanelor apostolesti si sinodale si înca si ale tuturor sfintilor locali, precum am aratat pe larg mai înainte.
    Acestia, prin întârzierea la împartasire, îngaduie si dau loc diavolului sa-i arunce în tot felul de pacate si în multe alte ispite, precum zice dumnezeescul Kiril al Alexandriei: "Cei ce se îndeparteaza de Biserica si de Sfânta împartasanie se fac vrasmasi lui Dumnezeu si prieteni ai diavolului.
    Si dumnezeescul Gura de Aur zice: "Ca nu cumva ramânând departe prea multa vreme de împartasirea Ta, sa fiu prins de lupul cel întelegator" (Rugaciunea la Sfânta împartasanie). Adica: de aceea, Doamne, ma apropii adesea de Sfintele Taine si ma împartasesc, Pentru ca ma tem ca nu cumva îndepartându-ma multa vreme de Sfânta Ta împartasire, sa ma gaseasca lupul cel întelegator gol de harul Tau si sa ma omoare.
    Iar cuviosul Paladie povesteste despre Avva Macarie Egipteanul ca, vindecând pe femeea aceea, care din lucrarea diavolului aparea oamenilor ca o iapa, i-a dat acest sfat si i-a zis: "Femee, niciodata sa nu te lipsesti de împartasirea cu Sfintele Taine ale lui Hristos, ci sa te împartasesti adeseori, deoarece aceasta lucrare diavoleasca te-a ajuns, Pentru ca nu te-ai împartasit de cinci saptamâni si de aceea a putut diavolul sa te ispiteasca".
    Deasemenea si dumnezeescul Gura de Aur, în ziua în care a fost hirotonit, vindecând un îndracit, l-a sfatuit sa mearga adeseori la Biserica si la Sfintele Taine, cu post si cu rugaciune ca sa nu-l mai ispiteasca diavolul. Tot asa si Simeon Metafrastul scrie în viata unui sfânt: Un om oarecare având un drac necurat, pe neasteptate a sarit în mijlocul bisericii si cazând jos scotea spune din gura si îi atârna afara din gura limba. Deci cei ce se gaseau de fata, vazând aceasta priveliste, rugau fierbinte pe acel dumnezeesc suflet al lui Hrisostom sa roage pe Dumnezeu ca sa-l vindece. Atunci sfântul i-a zis sa se apropie si privindu-l cu iubire si binecuvântându-l cu mâna si chiemând numele Sfintei Treimi, a poruncit diavolului sa iasa. Si îndata, o, minune, cuvântul s-a facut fapta si omul s-a eliberat indata de cumplita îndracire. Apoi ridicându-l pe el Sfântul, l-a sfatuit sa mearga adeseori la Biserica si la Sfânta împartasire si sa se îndeletniceasca cu postul si cu rugaciunea. Deoarece astfel facând, i-a zis, nu vei mai fi ispitit de vrasmasul si nici nu vei mai fi prins în dracestile curse si capcanele lui.
    Ati auzit, fratilor, ca cei ce nu se împartasesc des, ci se departeaza de Sfintele Taine, câte rele patimesc?
    Ati auzit ca se îndracesc si se schimba în chip de dobitoace necuvântatoare, asa cum în vechime împaratul Nabucodonosor a fost prefacut în bou. Si cu dreptate patimesc asa deoarece putând sa devina din oameni, dumnezei prin har, cu deasa împartasire dumnezeeasca, ei nu voesc, ci se îndeparteaza de Dumnezeeasca împartasire, pierzând si forma omeneasca pe care o au si se preschimba în animale necuvântatoare si se predau în stapânirea diavolului, precum zice Psalmistul: "Iata ca cei ce se departeaza de Tine, vor peri" (ps. 72,27). Adica: O, Doamne, iata ca pier desavârsit, cei ce se departeaza de Harul Tau! Nu mai spun ca daca va veni fara de veste moartea peste cei ce amâna împartasirea si-i va gasi nepregatiti, fara Sfânta Cuminecatura, ce au sa faca, ticalosii? Cum vor putea trece liberi pe la dracestile vami ale vazduhului? Ce frica si ce cutremur va trai sufletul lor? Pe câta vreme, cu deasa împartasire puteau sa fie slobozi de toate acestea, precum mai înainte a zis dumnezeescul Hrisostom. Milostiv fii, Dumnezeule!
    Deci, fratilor, daca împartasirea rara ne produce atât de mari si nespuse nenorociri, iara deasa împartasire ne darueste atât de înalte, de mari, atâtea bunatati ceresti si mai presus de fire, atât în viata pamânteasca, precum si în cea viitoare, de ce întârziem asa de mult ca sa ne împartasim? De ce nu ne gatim cu cuvenita pregatire sa ne împartasim cu Dumnezeestile Taine, daca nu putem în fiecare zi, macar în fiecare sâmbata si duminica si în fiecare sarbatoare? Ar trebui cu mare bucurie sa alergam adesea la Sfânta Masa si sa ne împartasim cu Preadulcele nostru Iisus Hristos, Care este viata noastra, suflarea, existenta si toata nadejdea si mântuirea noastra? Ca sa fim dea-pururi uniti si nedespartiti de El si în viata aceasta si în cealalta. Pe când noua ne place si avem mare bucurie daca întârziem si ne departam de El.
    Daca cineva ne-ar opri si numai o zi dela masa cu bucatele cele trupesti, ne întristam, ne turburam si ni se pare ca est un mare rau; iar daca ne lipsim cu totul de cereasca masa a Dumnezeestilor Taine, o zi, si doua si luni întregi, nu o socotim lucru rau. O, ce nesocotinta au crestinii de acum întru cele trupesti si cele duhovnicesti! Devreme ce pe acelea le îmbratiseaza cu toata dragostea, iar pe acestea nici nu le doresc.
    Multi crestini iubitori de Dumnezeu cheltuesc multi bani, rabda multe osteneli, se primejduesc mult pe mare si pe uscat, numai sa mearga la Ierusalim ca sa se închine la mormântul cel de viata datator al Domnului si la celelalte sfinte Locuri si ca sa aiba mândria sa se numeasca închinatori ai acestor sfinte locuri. Multi auzind ca în cutare loc departat se afla sfintitele moaste ale unui sfânt, alearga cu multa râvna sa li se închine, ca sa ia har si sfintenie.
    Dar ca sa se împartaseasca cu Precuratele Taine si sa se învredniceasca sa se bucure nu numai de mormântul cel de viata facator, nu numai de sfintele Locuri si de moastele sfintilor, ci de împaratul tuturor si de Sfântul Sfintilor, au putina dorinta sau nici nu-i întereseaza. Ca sa se duca la Locurile Sfinte cheltuesc bani, strabat drumuri lungi si rabda multe primejdii. Pe când, ca sa se împartaseasca, nu trebue nici bani sa cheltuiasca, nici departe sa umble, nici sa se expuna la primejdii. Ajunge numai da faca o spovedanie cu inima înfrânta, cu împlinirea canonului si pregatire, si îndata pot sa se bucure si sa devina un trup si un sânge cu Hristos. Si cu toate aceste înlesniri, iarasi toti se lenevesc sa o faca, toti se lipsesc dintr' odata.
    O, fratilor, daca am vedea macar odata cu ochii gânditori ai sufletului, de cât e înalte si de mari bunatati ne lipsim neîmpartasindu-ne des, atunci cu adevarat ne-am stradui din toate puterile sa ne pregatim si sa ne împartasim, daca se poate, în fiecare zi.
    Deci, daca pâna acum am fost atât de neglijenti fata de Sfânta împartasanie, de acum încolo, va rog din adâncul dragostei fratesti, sa ne trezim din somnul cel greu al lenevirii si sa ne sârguim cu râvna. Si daca cineva din cei ce au duhovniceasca putere ar vrea sa ne împiedece de la acest lucru placut lui Dumnezeu, noi sa nu ne racim îndata caldura râvnei noastre si sa nu ne turburam. NU, ci cazând sa sarutam ca si desfrânata aceea picioarele lui si sa staruim batând la usa si cerând îngaduinta. Si cu adevarat, nu cred sa se gaseasca vreodata un asa de împietrit la inima, care vazând râvna cea fierbinte, pe care o avem fata de Sfânta împartasanie, sa ne opreasca. Ci sunt încredintat ca oricât de împietrit ar fi, oricât s-ar teme de reaua obisnuinta care l-a stapânit, îsi va pleca inima sa ne îngadue sa facem ceea ce dorim.

 

PARTEA II-a

CUVINTE PROTIVNICE DESEI ÎMPARTASIRI

Cuvântul 1

Exista crestini evlaviosi, care necunoscand scripturile, când vad pe cineva ca se împartaseste adesea, îl împiedica si-l ocarasc zicând ca lucrul acesta este numai pentru preoti. Daca vrei sa te împartasesti des, zic ei, fa-te si tu preot.

    Acestora le raspund nu cuvinte de ale noastre, ci ale Sfintelor Scripturi, ale Sfintelor Sinoade, ale Sfintilor locali si învatatori ai Bisericii si zicem: Slujirea preotilor este ca sa aduca si sa savârseasca dumnezeestile Daruri, ca niste organe, prin venirea Sfântului Duh si de a mijloci catra Dumnezeu pentru popor, precum si alte sfinte lucrari, pe care nu le poate lucra cel ce nu este sfintit. In timpul împartasirii însa, adica atunci când se împartasesc, preotii nu se deosebesc cu nimic de mireni si de monahi, ci numai prin aceea ca preotii le dau, iar laicii le primesc. Si ca preotii se împartasesc în altar, direct, fara sfintita lingurita, iar laicii si monahii, afara de altar si indirect, cu sfintita lingurita.
    Ca lucrul acesta este adevarat si nu au nici o deosebire preotii fata de popor la împartasire, este martor dumnezeescul Gura de Aur, care zice: "Unul si acelasi Tata ne-a nascut pe noi, Dumnezeu. Toti ne-am nascut din aceeasi mama, din sfânta scaldatoare; aceeasi bautura, adica Sângele Domnului, a fost data tuturor: si preotilor si mirenilor, sau ca sa zic mai bine, nu numai aceeasi bautura, ci si din acelasi pahar ni s-a dat ca sa bem. Fiind ca Tatal nostru voind sa ne duca la mai multa iubire, a aflat acest mijloc, sa ne faca pe toti sa bem din unul si acelasi pahar, ceea ce este semn al unei desavârsite iubiri. Si în alta parte spune: In anumite lucruri, nu se deosebeste cu nimic preotul de mirean, ca de pilda, în timpul când trebue sa se împartaseasca. Pentru ca toti si sfintiti si nesfintiti din aceleasi taine ne împartasim.
    Si nu dupa cum era obiceiul în Legea Veche când unele carnuri si prinoase le mânca preotul si altele poporul si cei nesfintiti. Si nu era legal ca cel nesfintit sa manânce din acelea pe care le mânca preotul. Dar acum, în harul Evangheliei nu este asa; ci pentru toti se afla gata pe Sfânta Masa unul si acelasi Trup al Domnului, si unul si acelasi pahar.
    Simeon Tesaloniceanul zice: "împartasirea cu Sfintele Taine este gata la toti si pentru toti credinciosii si nu numai pentru împartasirea arhiereului; ci arhiereul sau preotul savârsesc taina preasfântului Trup si Sânge si le împartasesc tuturor credinciosilor si cu totul este pentru împartasirea lor.
    Iov, în carte sa despre Sfintele Taine zice: "Tot scopul si savârsirea Tainei este împartasirea cu facatoarele de viata Taine. De aceea, mai întâi se împartasesc în altar preotii, apoi iese preotul afara si darueste Sfintele, celor ce sunt gata pentru împartasire.
    Deci urmeaza în chip necesar ca preotii care slujesc sa fie pregatiti sa se împartaseasca, mai întâi ei, care fac proaducerea. Apoi întreg poporul, dupa marturia sfintitului mucenic Climent, care zice: "Sa se împartaseasca întâi Episcopul apoi preotii, diaconii, citetii, cântaretii si ascetii, si dintre femei, diaconitele, fecioarele, vaduvele, pe urma copiii si dupa aceea tot poporul, dupa rânduiala, cu evlavie si cu frica, fara nici o turburare" (Cap. 13).
    Iov cel mai sus pomenit mai spune ca "De aceea este îngaduit ca cei vrednici sa se împartaseasca adesea, fara deosebire, deopotriva si preoti si mireni si barbati si copii si batrâni si orice vârsta si tagma a crestinilor.
Iar preotii care nu împartasesc pe crestinii, care se apropie de Sfânta împartasanie cu evlavie si credinta, sunt socotiti de Dumnezeu ca ucigasi, asa cum scrie la Proorocul Osie: "Au ascuns preotii calea si voia si porunca lui Dumnezeu si nu au aratat-o, au omorît Sichemul si au facut nelegiuire în poporul meu".
    Insa eu ma minunez si ma îndoiesc daca exista astfel de preoti, care sa izgoneasca pe cei ce se apropie de Sfintele Taine si nu se gândesc macar ca ei însisi mintesc în cuvintele pe care le spun. Fiindca ei însisi, la sfârsitul Liturghiei striga cu mare glas si chiama pe toti credinciosii zicând: "Cu frica lui Dumnezeu, cu credinta si cu dragoste apropiati-va"; adica apropiati-va la Sfintele Taine si va împartasiti. Pe urma tot ei îsi tagaduesc cuvintele rostite si gonesc pe cei ce se apropie. Eu nu stiu cum sa numesc aceasta nerânduiala.

Cuvântul 2

Unii se împotrivesc zicând ca trebue sa ne împartasim la 40 de zile si nu mai curând.

    Cei care vin cu aceasta împotrivire, se îndreptatesc cu marturia dumnezeescului Gura de Aur care zice: "Pentru care pricina postim aceste patruzeci de zile? In vremurile vechi, multi crestini se apropiau de Sfintele Taine si se împartaseau simplu, cum se întâmpla si îndeosebi în acest timp în care Hristos ne-a predat Taina, în Joia cea Mare. Sfintii Parinti, cunoscând vatamarea ce se facea la cei ce se împartaseau cu nepasare si fara pregatire, s-au adunat si au rânduit aceste patruzeci de zile, pentru ca sa se curete crestinii cu postul, cu rugaciunea, cu cetiri si adunari, cu spovedanie si privegheri, cu milostenii si lacrimi si cu toate celelalte de Dumnezeu iubite fapte bune care se fac în aceste zile si asa sa se împartaseasca cu curata constiinta, pe cât este cu putinta, cu Preacuratele Taine" (Cuv. 28, Catra cei ce postesc înainte de Pasti).
    La aceasta împotrivire raspundem ca cei ce voesc sa-si sustina parerea lor obisnuesc sa aduca în sprijinul lor cuvinte din Sfânta Scriptura sau ale unor sfinti, ca sa nu apara undita goala, fara momeala. Pentru ca zice dumnezeescul Gura de Aur: "Când minciuna vrea sa fie crezuta, de nu-si va pune întâi temelie socotita adevarata, nu adevarul însusi, nu este crezuta". Asa cum fac si acesti binecuvântati.
    Dar nu trebue a taia si desparti cuvintele Dumnezeestii Scripturi de celelalte parti ale lor si a le folosi în chip fortat pentru scopul lor propriu. Fiindca zice iarasi acelasi Hrisostom: "Nu se cuvine sa cercetam numai cuvântul asa cum este, ci sa socotim si toata urmarea cuvântului, de cine a fost zis, pentru cine, catra cine, De ce, când si cum. Fiindca nu-i deajuns a zice ca este scris în Scripturi si nici a desparti cuvintele simplu si cum s-ar întâmpla si a le separa de celelalte parti ale trupului si ale legaturii lor; si luându-le astfel pustii si goale dezbracate de legatura lor, sa le miste dupa bunul plac. Pentru ca în acest chip multe învataturi rele si stricate au patruns si s-au raspândit în viata noastra. Deoarece diavolul îndeamna pe cei mai lenesi sa zica cuvinte scoase din Sfintele Scripturi, la care sa adaoge sau sa scoata si asa sa întunece adevarul.
    De aceea si acestia nu trebue sa spuna numai ceea ce zice Hrisostom, ca au rânduit Sfintii Parinti patruzeci de zile întru care postind sa ne împartasim. Ci trebue sa se gândeasca si la cele spuse mai înainte si la cele de dupa aceea, pe care acest dumnezeesc Parinte le spune în acelasi cuvânt al sau si din ce pricina si catra cine zice cuvântul. Caci dupa cum pretind acestia, dovedesc ca dumnezeescul Hrisostom a prevazut numai în ziua de Pasti folosirea Sfintei împartasanii. Pe care lucru, daca acesti aparatori ai Patruzecimii îl recomanda, ar trebui, dupa parerea lor, fie sa se împartaseasca numai odata pe an, adica la sarbatoarea Pastilor si sa se asemene cu aceia despre care vorbeste dumnezeescul Hrisostom, sau sa faca zece patru-zecimi pe ani, dupa numarul cu care acestia obisnuesc sa se împartaseasca. Daca cea dintâi nu le place, iar cea de adoua nu o pot savârsi, apoi sa taca si sa nu mai osândeasca fata de altii si pe dumnezeescul Hrisostom, pe care îl prezinta ca protivnic nu numai sfintilor Apostoli, Sinoadelor ecumenice si locale si celorlalti multi purtatori de Dumnezeu Parinti, care vorbesc despre deasa împartasire ci si lui însusi. Deoarece acesta scrie mai mult decât altii despre deasa împartasire si în mai multe cuvântari, înca si în aceasta zicând: "Nu-mi spune aceasta, ci arata-mi ca asa a poruncit Hristos sa faci, dar eu îti arat ca a poruncit sa faci cu totul dimpotriva. Si nu numai ca nu ne-a poruncit sa luam aminte la zile, ci ne-a si eliberat de aceasta nevoie si respectare. Asculta deci ce zice Pavel. Si când zic de Pavel, de însusi Hristos zic, fiindca Hristos era Cel care misca sufletul lui Pavel. Si ce zice el? Tineti zilele si lunile si anii si cele din ele? Ma tem ca nu cumva în zadar m-am ostenit la voi si v-am propoveduit Evanghelia. Si iarasi zice: Oridecâteori veti mânca pâinea aceasta si veti bea paharul acesta, vestiti moartea lui Hristos. Zicând "ori de câte ori", a facut domn si stapân pe cel vrea sa se împartaseasca, eliberându-l de orice observare a zilelor. Pentru ca nu este unul si acelasi lucru Pastile si Patruzeci-mea, ci altceva este Pastele si altceva Patruzecimca. Fiind ca Patruzecimea numai odata pe an se tine, iar Pastile le facem de trei ori pe saptamâna, uneori si de patru ori si ca sa zic mai bine, ori de câte ori vrem. Fiindca Pastele nu sunt post, ci Sfânta Liturghie si dumnezeeasca împartasire, care se face în ea.
    Ca acesta este adevarul, asculta ce zice Pavel: Pastele nostru este Hristos, Care s-a jertfit pentru noi. Incât ori de câte ori te vei împartasi cu curata constiinta, praznuesti Pastele. Nu când postesti, ci când te împartasesti din acea jertfa. Iar catehumenul nici odata nu face Pastele, chiar daca posteste în fiecare an, deoarece nu se împartaseste. Precum si acela care nu posteste, daca se apropie de Sfintele Taine cu constiinta, curata, savârseste Pastele, si azi si mâine si ori de câte ori se împartaseste. Fiindca adevarata pregatire pentru Sfintele Taine nu sta în tinerea zilelor si a vremurilor, ci în constiinta curata.
    Noi însa facem cu totul dimpotriva: Nici mintea nu ne-o curatim, si ne împartasim numai în ziua în care Hristos ne-a predat Taina si ni se pare ca facem Pastile, chiar daca suntem plini de multe pacate.
    Dar lucrul nu sta asa; nicidecum, ci chiar daca si în Sambata (desigur zice de Sâmbata mare) te vei împartasi cu constiinta rea si necurata, ai cazut din harul Comunicarii si ai plecat fara sa sarbatoresti Pastile. Precum si dimpotriva: daca si astazi de împartasesti cu curatie, ai facut Pastile cu adevarat. Se cuvenea deci ca aceasta scumpatate si cercetare sa nu o faceti la luarea aminte a vremilor, ci la sfânta împartasanie. Si în ce chip acum suferiti orice osteneala, numai sa nu va schimbati obiceiul nostru, tot asa se cuvine sa nesocotiti obiceiul si în tot chipul sa va siliti, ca sa nu va împartasiti cu pacate. Fiindca este rusine, nu a se schimba omul în mai bine, ci a starui în cearta nefolositoare. Acest lucru a pierdut pe Iudeii, care cautând obiceiurile cele vechi, s-au abatut la necredinta.
    Si iarasi zice acelasi: Stiu ca multi dintre voi, din obiceiul sarbatorii, vor merge sa se împartaseasca. Se cuvine însa, precum de multe ori am zis, sa nu cautati la sarbatori când vreti sa va împartasiti, ci sa va curatiti constiinta si asa sa va împartasiti. Fiindca cel pacatos si necurat nici în sarbatoare nu este vrednic sa se împartaseasca cu acel sfânt si înfricosat Trup al lui Hristos; iar cel curat, care se curateste de pacate cu pocainta adevarata, si sarbatoarea si în tot timpul si totdeauna este vrednic sa se împartaseasca cu dumnezeestile Taine si sa primeasca darurile si harul lui Dumnezeu.
    Insa nu stiu De ce multi trec cu vederea acest lucru si fiind plini de multe pacate, când vad ca a sosit sarbatoarea, ca si când ar fi siliti de ziua aceea, se împartasesc cu acele Taine, pe care nici sa le vada nu sunt vrednici" (Cuvântul 74 la Sfântul Botez al Domnului).
    Iata deci sa si dumnezeescul Gura de aur nu numai ca adevereste limpede scopul si parerea sa celor ce iubesc sa auda adevarul, ci si în chip proorocesc respinge acest obicei ai Patru-zecimii, care este tinut de multi.
    Iar pentru cele patruzeci de zile, pe care zice ca le-au asezat Sfintii Parinti, daca ar vrea cineva sa vorbeasca, povestirea ar fi lunga; totusi noi vom aduce putine oarecare pentru încredintarea celor ce se îndoiesc.
    Crestinii din Asia, în vremea aceea, sarbatoreau Pastele împreuna cu Evreii, pretextând ca asa au primit dela Ioan Teologul si de la Apostolul Filip si de la altii oarecare. Si cu toate ca au scris adeseori multi dumnezeesti Parinti de la diferite si-noade locale, totusi aceia nu si-au lasat obiceiul lor, pâna când s-a tinut primul sfânt sinod ecumenic, care între altele, a asezat ca Pastile sa nu se mai sarbatoreasca împreuna cu iudeii, ci dupa echinoctiul de primavara, în zi de Duminica, spre a nu mai cadea odata cu pastele iudeilor. Totusi unii au ramas cu vechiul obicei. Catra acestia aduce cuvântul dumnezeescul Gura de Aur, mustrându-i ca au defaimat pe atâtia dumnezeesti Parinti, prin obiceiul lor cel rau.
Pentru aceasta pricina lauda atât vrednicia dumnezeestilor Parinti ai întâiului Sinod si le atribue lor hotarul Patruzecimii zicând, ca acestia au rânduit-o, voind ca prin aceast sa-i convinga si sa-i atraga spre ascultare. Fiindca cine nu stia ca postul Sfintei Patruzecimi este legiuit de Sfintii Apostoli, care în canonul 68 spun: "Daca un episcop sau preot sau diacon sau ipo-diacon sau citet sau cântaret nu posteste sfânta si marea Patru-zecime, sau miercurile si vinerile din cursul întregului an, sa se cateriseasca, iar de este mirean sa se afuriseasca"?
    Sau poate, zice, au legiuit Sfintii Parinti ai sinodului întâi fiindca mai adaogasera si aceasta mare saptamâna a Patimilor, asa cum însusi spune si în alta parte: "De aceea si Parintii au prelungit vremea postului, dându-ne noua vreme de pocainta si asa curatiti sa ne împartasim".
    Dar cea mai adevarata pricina, despre care dumnezeescul Hrisostom zice ca Primul Sinod a legiuit postul Patruzecimii se pare ca este urmatoarea: Deoarece crestinii de atunci neglijeau si nu posteau întreaga Patruzecime, ci unii posteau numai trei saptamâni, altii sase, iar altii altfel, fiecare dupa cum se obisnuia în acel loc, precum marturiseste despre aceasta Socrate, în Istoria bisericeasca, Parintii Sinodului întâi Ecumenic au reînoit canonul Sfintilor Apostoli si au legiuit sa se posteasca tot postul Patruzecimii neabatut. Despre aceasta înoire pe care au facut-o, zice dumnezeescul Gura de Aur, cum ca Parintii aceia au hotarît-o.
    Ci fiindca acestia aduc ca aparator al celor patruzeci de zile pe dumnezeescul Gura de Aur, iar acela le strica ca pe o pânza de paianjen parerile lor, noi tacem si trecem la alte împotriviri.

Cuvântul 3

Unii se împotrivesc si zic ca scopul Sfintilor Parinti de a ne împartasi des este ca sa nu ne îndepartam cu totul de împartasirea cu Dumnezeestile Taine. Iar daca unii din multa frica si evlavie se împartasesc rar si cu mai multa evlavie se apropie de Sfintele Taine, se împartasesc cu vrednicie.

    Dar noi am vrea sa rugam pe cei ce spun acestea, sa ne arate de unde si din ce marturii au aflat ei scopul lui Hristos si al Sfintilor. Nu cumva s-au suit la ceruri ca Pavel si le-au auzit? Dar Pavel a auzit cuvinte de nespus, pe care omul nu poate sa le rosteasca. Dar acestia cum pot sa le graiasca? Iar daca sunt altele decât acestea, cum de nu se gasesc scrise în cartilor dum-nezeestilor nostri Parinti? Iar daca sunt ecrise si noi nu le-am gasit, îi rugam sa ni le arate.
    Totusi frica pe care acestia se prefac ca o au fata de Sfintele Taine, nu este dupa Dumnezeu, dupacum zice proorocul: acolo s-au temut de frica, unde nu era frica. Deoarece acolo se cade sa fie frica unde se face calcarea poruncilor si nu unde este supunere si ascultare. Deci nici evlavia acestora nu este adevarata, ci prefacuta si fatarnica; Pentru ca adevarata evlavie se cucerniceste la poruncile si cuvintele Domnului si nu le calca. Iar acestea le zic nu ca sa-i faca pe crestini mai atenti si mai evlaviosi fata de Sfintele Taine, ci ca sa-i discurajeze si sa-i îndeparteze cu totul de ele si pe urma sa le pricinuiasca pierzare sufleteasca.
    De aceea si dumnezeescul Kiril al Alexandriei raspunde acestor zisi evlaviosi si zice: "Daca iubim viata vesnica, daca vrem si rugam pe datatorul nemuririi Hristos sa fie cu noi, sa nu ne lipsim de împartasirea cu Sfintele Taine, cum fac unii lenesi. Ca nu cumva adâncul în rautate, diavolul sa mestesugeasca din vatamatoarea de suflet evlavie fata de dumnezeestile Taine, o cursa pentru sufletele noastre. Dar tu ce-mi raspunzi? Pavel asa scrie, ca cine manânca Pâinea si bea Paharul Domnului cu nevrednicie, spre judecata luisi manânca si bea. Deci si eu, cercetându-ma pe mine nu ma vad vrednic de împartasire. La aceasta îti raspund si eu: Când dar o sa fii vrednic? Când vrei sa te înfatisezi înaintea lui Hristos? De te vei teme totdeauna de cele mai mici gresale ale tale si gresesti si aluneci în ele, nu vei înceta niciodata, ca un om ce esti (deoarece zice sfântul Prooroc Da-vid: Cine poate cunoaste gresalele omului cele mici si nu de moarte?). De unde urmeaza ca sa nu te împartasesti niciodata si sa ramâi lipsit de sfintirea cea de suflet mântuitoare a Sfintelor Taine. Ci mai bine este sa te gândesti si sa traesti o viata mai evlavioasa, potrivit cu legile si poruncile lui Dumnezeu si asa sa te împartasesti cu sfânta Cuminecatura; crezând ca este nu numai stricatoare a mortii ci si a neputintelor celor sufletesti si trupesti, pe care le avem. Pentru ca Hristos, când se va salaslui în noi prin împartasire, înceteaza cugetul cel salbatec al trupului nostru si aprinde evlavia cea catra Dumnezeu si omoara toate patimile si vindeca pacatele noastre ca a unor bolnavi. Deoarece ca un bun Pastor ce este, îsi jertfeste sufletul sau pentru oi, leaga pe cea zdrobita si ridica pe cea cazuta.
    Si tot el zice iarasi: Deviata facatorul si sfântul Trup al Domnului da viata celor ce se împartasesc cu dânsul si ne mentine întru nestricaciune, când se uneste cu trupurile noastre. Fiindca nu este trupul oarecaruia, ci al vietii cei firesti, adica a lui Dumnezeu si are întru sine toata puterea dumnezeeasca a Cuvântului care s-a unit si este plin de dumnezeeasca lui putere, prin care se fac toate vii si se pazesc în viata. Si fiindca acesta este adevarul, sa stie crestinii, care se lenevesc sa mearga la Biserica pentru a se împartasi si care de multa vreme s-au departat de împartasire ca se întemeiaza pe o mincinoasa si multa vatamatoare evlavie: sa stie, zic, ca neîmpartasindu-se se lipsesc de viata vesnica, ne voind sa învieze si aceasta parasire, pe care ei o socotesc ca o fac din evlavie, li se face cursa pierzatoare de suflet si sminteala mult vatamatoare.
    De aceea, trebue sa se sileasca din toata puterea si râvna ca sa se curete de pacate si sa se sârguiasca mai mult sa duca o viata placuta lui Dumnezeu si sa se grabeasca cu îndrazneala si dragoste sa se împartaseasca. Pentru ca în acest chip vom birui mestesugirile dracesti cele împotriva noastra si facându-ne partasi dumnezeescului har, sa ne suim si sa sporim în viata cea nestricacioasa.
    Iar Ioan Zonara, în tâlcuirea celui de al doilea canon al sinodului din Antiohia, zice: Aversiune numesc Parintii în acest canon, a nu avea cineva ura catra Sfânta împartasanie si a nu se împartasi, ci si a se feri si a nu se împartasi, din evlavie si smerenie. Deoarece daca se întorc si fug de Sfânta împartasanie urându-o si scârbindu-se de ea, trebue sa se certe nu numai cu afurisirea, ci cu izgonire deplina si cu anatema.
    Dumnezeescul Kiril si Ioan Zonara au mustrat îndeajuns asa-zisa evlavie a celor lenesi, deoarece nu naste rodul folosului si al mântuirii, ci moarte sufleteasca si lipsire desavârsita de viata vesnica, pe care o pricinueste deasa împartasire cu Dumnezeestile Taine, Deoarece cei ce sunt cu adevarat evlaviosi, nu numai ca nu nesocotesc cuvintele Domnului si atâtea sfinte canoane ale Apostolilor si Sinoadelor si ale sfintilor locali, dar nici prin minte nu le trece sa faca aceasta, deoarece se tem de osânda si de judecata neascultarii. Pentru acesti cu adevarat evlaviosi, zice Duhul Sfânt prin Proorocul Isaia: Spre cine voi cauta, fara numai spre cel blând si smerit si linistit si care se cutremura de cuvintele mele (6,2).

Cuvântul 4

Iarasi spun unii ca iata si cuvioasa Maria Egipteanca si multi alti pustnici si asceti numai odata s-au împartasit în toata viata lor si aceasta întârziere nu i-a împiedicat sa se sfinteasca.

    Catra acestia raspundem ca nici pustnicii nu conduc Biserica si nici Biserica nu a facut canoanele pentru pustnici, precum zice Apostolul. "Legea nu este pusa pentru cel drept" (I Tim. 10,9), iar dumnezeescul Hrisostom zice: "Toti cei ce au iubit filosofia si petrecerea Noului Asezamânt al Evangheliei, n-au facut-o de frica muncilor, ori de pedeapsa si amenintare, ci numai din dragoste si din dumnezeescul dor. Pentru ca acestora nu le-a trebuit nici porunci, nici legi ca sa iubeasca virtutea si sa fuga de rautate; ci ca fii alesi si liberi, fiindca au cunoscut bunul neam al firii lor, fara vreo oare care frica sau teama de pedeapsa, s-au pornit de la sine spre virtute si au savârsit-o.
    Dar si acesti pustnici, daca au avut putinta si nu s-au împartasit, se osândesc ca niste calcatori ai sfintelor canoane si ca nesocotitori ai Sfintelor Taine. Iar daca nu au avut, sunt nevinovati, dupa cum zice sfintitul Cabasila: "Daca sufletele celor adormiti sunt pregatite pentru împartasire, iar Domnul totdeauna voeste si iubeste sa sfinteasca si sa se dea pe sine pentru fiecare, ce lucru poate sa-l desparta de împartasire? Desigur, nici unul.
    Dar poate va zice cineva: "Daca un crestin viu, având aceasta pregatire în sufletul sau, nu va merge sa se împartaseasca, oare poate si el sa se bucure de sfintirea dela Sfintele Taine, asemenea celor adormiti? Nu poate fiecare sa o dobândeasca, ci numai cel ce nu poate trupeste sa mearga sa se împartaseasca. Asa cum de pilda sunt sufletele celor adormiti si cei ce locuesc si se salasluesc în pustietati, în munti, în pesteri si în crapaturile pamântului, în apropierea carora nu se afla Jertfelnic si Biserica si nici nu este cu putinta sa vada preot; pe acesti anahoreti si pustnici, Hristos nevazut îi sfinteste cu sfintenia Tainelor.
    Iar daca cineva, putând sa mearga sa se împartaseasca, nu merge, aceluia cu totul îi este cu neputinta sa primeasca sfintirea Tainelor. Nu, simplu, Pentru ca nu a mers, ci Pentru ca putând sa mearga, s-a lenevit si nu a mers. De aci se vede ca sufletul sau este pustiu de acele bunatati, care se cuvine sa le aiba pentru Împartasire. Caci cum poate avea dragoste si râvna pentru împartasire, cel care putând sa mearga sa se împartaseasca, dar nu vrea? Si cum poate avea credinta fata de Dumnezeu, cel ce nu se teme deloc de teribila amenintare pe care o face Domnul împotriva celor ce nesocotesc aceasta Cina? Si cum va crede cineva ca el iubeste Tainele, pe care, putând sa le primeasca, nu le primeste?

Cuvântul 5

Se împotrivesc unii zicând ca sfânta împartasanie este lucru înfricosat, de aceea trebue si viata sfânta, desavârsita si îngereasca.

    Ca este mare si înfricosata taina Sfintei împartasanii si ca trebue viata sfânta si curata, nimeni nu se îndoeste. Dar numele "sfânt" are multe întelesuri. Sfânt numai Dumnezeu este, deoarece are sfintenia în chip firesc si nu dobândita; iar oamenii care s-au învrednicit de Sfântul Botez, primesc sfintenia prin participare de la Sfântul Dumnezeu. De aceea se numesc sfinti, deoarece au luat sfintenia prin harul Sfântului Duh, din renasterea de sus. Si prin faptul ca se se împartasesc cu Sfântul Trup si Sânge al Domnului nostru, primesc totdeauna sfintenia dela Sfintele Taine. Si cu cât de apropie de Dumnezeu prin lucrarea stapânestilor porunci, cu atât mai mult se sfintesc si se ridica spre desavârsire. Iar cu cât se departeaza de Dumnezeu, prin nelucrarea poruncilor, pe atât se lipsesc de sfintenie, sunt stapâniti de patimi si rautatea creste în ei. Fiindca rautatea nu este altceva decât lipsa binelui.
    Câti dar s-au învrednicit de renasterea prin Duhul Sfânt nu sunt deloc opriti sa se numeasca sfinti si prin urmare sa se împartaseasca des cu Dumnezeestile Daruri, ca fii sfinti dupa har ai Sfântului Dumnezeu. De aceea si dumnezeescul Gura de aur zice: Cele Sfinte celor sfinti trebue sa fie date si nu celor necurati si întinati. Si voind ca sa arate deosebirea sfintilor, zice: "Nici un pacatos sa nu se apropie sa se împartaseasca. Totusi nu zic nici un pacatos, Pentru ca mai întâi decât pe altii, pe mine ma opresc de dumnezeeasca Masa. Deci nu zic "nici un pacatos", ci nimenea sa nu se apropie de Sfintele Taine ramânând pacatos. Adica nimeni nespovedil si nepocait; deoarece stiu ca toti suntem supusi pacatului si canonisirii si ca nimeni nu se poate lauda ca are inima curata de pacat. Dar nu acesta este raul, ca adica nu avem inima curata, ci Pentru ca nu ne apropiem de Hristos, Care poate sa ne curateasca. Iar Teodoret zice: "Cei care se împartasesc cu Dumnezeestile Taine, unii se împartasesc ca oaie, adica cei desavârsiti în virtute; iar altii ca capre, adica acei care îsi curata întinaciunea pacatului prin pocainta.
    Dar desi acestia dau deasa împartasire numai celor desavârsiti, totusi se pare ca Sfintii Parinti nu cer desavârsirea de la cei care se împartasesc, ci îndreptarea vietii prin pocainta. Caci dupa cum în aceasta lume vazuta nu toti oamenii au aceeasi vârsta, tot asa si în lumea cea duhovniceasca a Bisericii, sunt stari deosebite, potrivit cu parabola semintei. Cel desavârsit aduce lui Dumnezeu numarul o suta, cel mijlociu sasezeci, iar începatorul treizeci, fiecare dupa puterea lui si nimeni nu este lepadat de Dumnezeu Pentru ca nu aduce o suta. Dar noi, de vom socoti bine, este cu neputinta sa ajunga cineva la desavârsire fara deasa împartasire cu Sfintele Taine. Pentru ca fara de aceasta, nici dragostea nu o poate dobândi; fara dragoste, nici ascultarea fata de stapânestile porunci, iar fara de ascultare nici desavârsirea. Fiindca precum zice înteleptul Solomon: "începutul întelepciunii este dorinta cea adevarata de învatatura, iar dorinta de învatatura si de cunoastere este dragostea, iar dragostea este pazirea dumnezeestilor porunci, pazirea poruncilor este adevarata si neschimbata curatie si nestricaciunea face pe om sa se apropie de Dumnezeu. Drept aceea, dorul dupa întelepciune ridica pe om la împaratia Cerurilor".
    De aceea si cel între sfinti Avva Apolo, cunoscând ca dumnezeeasca împartasanie este savârsitoare a dumnezeesti dragoste, o numara împreuna cu porunca dragostei si zice ca de aceste doua porunci, adica le deasa împartasire si în iubirea aproapelui, atârna toata Legea si Proorocii.
    Dar De ce este nevoie sa spunem multe? Cei care aduc acestea, oare cum se împartasesc în Postul Patruzecimii: ca desavârsiti sau ca pacatosi si nedesavârsiti? Daca se împartasesc ca desavârsiti, trebue sa o faca mai des, dupa hotarîrea lor; iar daca o fac ca nevrednici, atunci mai des trebue sa se împartaseasca, Pentru ca sa devina desavârsiti, precum am spus mai înainte.
    De vreme ce pruncul nu creste la vârsta barbatiei, fara de hrana trupeasca, cu mult mai mult sufletul nu poate ajunge la desavârsire, fara hrana duhovniceasca. Si precum zic înteleptii cei din afara, ca trei lucruri trebue avute în vedere la prunc: întâi, cel ce hraneste, al doilea cel ce se hraneste si al treilea ceea cu care se hraneste. Cel care hraneste este sufletul, cel hranit este trupul însufletit, iar aceea cu care se hraneste este hrana.
    Astfel, zice Gavriil al Filadelfiei, se întâmpla si la renasterea cea duhovniceasca: "Este cel ce se hraneste, adica omul renascut prin botez; cea cu care se hraneste, Preacuratele Taine si cel ce hraneste, dumnezeescul Har, care preface pe acestea în Trupul si Sângele Mântuitorului nostru". De aceea zice si Marele Vasile, ca cel ce s-a nascut prin Botez trebue sa se hraneasca cu împartasirea Dumnezeestilor Taine (Cuvântul 8 despre Botez).
    Iar daca se împartasesc fiind pacatosi, apoi nu trebue sa se împartaseasca nici la patruzeci de zile, si nici o data pe an, precum zice Ioan Gura de Aur: "Asa cum cel ce are constiinta curata trebue sa se împartaseasca în fiecare zi, tot asa si cel aflat în pacate si nepocait nu-i este de folos nici în sarbatoare sa se împartaseasca. Caci daca ne împartasim cu nevrednicie, chiar daca si numai odata pe an ne-am împartasi, nu ne eliberam de pacate prin aceasta, ci mai ales mai mult ne osândim, Pentru ca nici atunci nu ne împartasim curat. De aceea va rog pe toti, nu va împartasiti simplu, asa cum s-ar întâmpla, Pentru ca este sarbatoare. Nu!"
    Si iarasi în alt loc zice tot el: "Deoarece nici preotii nu cunosc pe toti pacatosii care se împartasesc cu nevrednicie, Dumnezeu de multe ori îi descopere si îi preda ca sa fie pedepsiti de satana. Deoarece când se întâmpla oamenilor boli, necazuri, calamitati si nenorociri si alte asemenea rele, din aceasta pricina vin, Pentru ca se împartasesc cu nevrednicie. Si aceste pe care le-am zis, le arata Pavel zicând: De aceea adica, Pentru ca se împartasesc cu nevrednicie, sunt multi bolnavi si multi mor. Si cum, îmi raspundeti, Pentru ca ne împartasim numai odata pe an? Dar aci este raul ca nu va gânditi la vrednicia împartasaniei, la curatia sufletului, ci o socotiti la lungimea vremii si aceasta o socotiti ca este evlavie, adica a nu se împartasi cineva des, Si nu stii ca si numai odata pe an daca te împartasesti cu nevrednicie îti vatami sufletul si daca te împartasesti cu vrednicie, des, te folosesti.
    Nu este îndrazneala si obraznicie a se împartasi cineva des, ci împartasirea cu nevrednicie, chiar daca si numai odata pe an. Iar noi suntem atât de ticalosi si nepriceputi ca tot anul facem pacate si nu ne straduim sa ne curatim de ele si socotim ca este de ajuns pentru curatirea noastra sa nu ne împartasim des si sa îndraznim cu ocara împotriva Trupului lui Hristos. Sa ne gândim ca cei ce au rastignit pe Hristos, numai o singura data L-au rastignit; si Pentru ca numai o data L-au rastignit, au facut un pacat mai mic? Si luda numai odata L-a vândut, si pentru aceasta nu s-a osândit? Nu este asa, nu!
    Pentru ce dar sa folosim sfânta Împartasanie cu masurarea vremii? Timpul cel mai bun pentru a ne împartasi este constiinta curata.
    Si iarasi zice: Pe care deci sa-i iubim? Pe cei care se împartasesc numai odata pe an? Sau pe cei ce se împartasesc de multe ori? Sau pe cei ce se împartasesc de putine ori? Nu! Nu laudam nici pe cei ce se împartasesc o singura data, nici pe acei ce se împartasesc de multe ori, nici pe acei care se împartasesc de putine ori, ci laudam pe cei ce se împartasesc cu constiinta curata, cu inima curata, cu petrecerea si viata neosândita; cei ce sunt astfel, totdeauna se împartaseasca; cei ce ce nu sunt asa, nici odata pe an nu sunt vrednici sa se împartaseasca. Si din ce pricina? Pentru ca se împartasesc spre osândirea lor, spre iad si chinuri.
Dar acesti binecuvântati nu stiu de ce nu iau aminte la acestea si cer de la cei ce se împartasesc viata si stare îngereasca. Ca cel botezat si renascut prin Sfântul Botez fagaduieste sa traiasca viata îngereasca, este lucru limpede, Pentru ca se sileste cât poate sa împlineasca stapânestile porunci, precum este rânduit, Acest lucru este propriu si cetelor îngeresti, adica sa împlineasca si sa savârseasca totdeauna dumnezeestile porunci.
    De aceea si cei ce sunt botezati si pazesc dumnezeestile porunci, nu sunt departe de vietuirea îngerilor, mai ales ca se silesc sa pazeasca în trup curatenia îngerilor celor fara de trup, precum si Apostolul Pavel striga si spune: "Petrecerea noastra este în ceruri" (Filip. 2,20) Adica vietuirea noastra a crestinilor este cereasca si îngereasca.
    Dar si dumnezeescul Gura de Aur zice: "Sa atragem în noi ajutorul cel nebiruit al Duhului Sfânt, prin pazirea poruncilor, si cu nimic nu vom fi mai prejos decât îngerii. Si iarasi, indoit primeste Harul, crestinul cel ce s-a botezat si s-a mântuit. întâi pentru ca viaza cu harul Duhului Sfânt, si al doilea Pentru ca se face ca o pasare usoara si zboara cu slobozenie spre Ceruri".

Cuvântul 6

Unii aduc pentru Dumnezeeasca împartasire graiul dela Pilde si zic: Miere de vei afla, manânca cu masura, ca nu cumva, saturându-te sa o versi afara.

    La aceste sofisticarii ni-i si rusine sa dam raspuns. Deoarece mâncarea mierii nu se refera la dumnezeestile Taine, ci la contemplatie si desavârsire, dupa Grigorie Sinaitul si alti Parinti. Iar daca acestia o înteleg pentru dumnezeestile daruri, eu ascult totusi pe Paremiastul care zice: "Fiule, manânca miere, fiindca este dulce fagurul, ca sa-ti îndulcesti gura ta; si astfel vei întelege întelepciunea în sufletul tau. Pentru ca daca o vei afla si mânca, sfârsitul tau ca fi bun si nadejdea catra Dumnezeu nu te va parasi.
    Totusi trebuia sa ne spuna cum înteleg cuvintele "cu masura", fiindca noi nu avem alta masura la împartasanie fara numai sfintele canoane ale Apostolilor si a întregei Biserici a lui Hristos, adica sa ne împartasim (daca este cu putinta si în fiecare zi), fie de patru ori pe saptamâna dupa cum zice Sfântul Vasilie si dumnezeescul Gura de Aur, fie cel putin în fiecare sâmbata si duminica si în celelalte zile de sarbatoare. Precum si Apostolul porunceste ca sotii sa se tina departe unii de altii în zilele acestea ca sa se împartaseasca cu dumnezeestile Taine zicând: "Sa nu va lipsiti unul de altul, decât cu buna învoiala, pentru un timp, Pentru ca sa va îndeletniciti cu postul si cu rugaciunea".
    Iar dumnezeescul Dionisie al Alexandriei zice: "Barbatul si femeia sa se fereasca de împreunare sâmbata si duminica Pentru ca în aceste zile se savârseste Dumnezeeasca Jertfa, adica se face Dumnezeeasca Liturghie, ca sa se împartaseasca.
    Dar si dumnezeescul Grigorie al Tesalonicului zice despre sarbatori: "O zi din saptamâna (care se numeste Duminica pentru ca este închinata Domnului, Care în aceasta zi a înviat din morti si ne-a aratat mai înainte si ne-a adeverit învierea cea de obste a tuturor oamenilor, în care înviere va înceta orice lucru pamântesc) sa o sfintesti si sa nu faci nici un lucru de mâna, sau mestesug sau lucrare, în afara de cele necesare pentru trebuinte trupului si sa dai odihna de ostenele si slujitorilor tai si întregei familii, pentru a slavi toti împreuna pe Hristos, Care ne-a rascumparat cu moartea Sa si a înviat El si a înviat împreuna cu El si întreaga fire omeneasca. Si sa-ti aduci aminte despre veacul ce va sa vie si sa cugeti la toate poruncile si îndreptarile Domnului; sa te cercetezi pe sine daca nu cumva ai calcat vreuna din ele sau ai lasat pe vreuna si nu ai facut-o si asa sa te îndreptezi pe zi sine de toate gresalele. Si sa starui în aceasta zi a Duminicii în Biserica, sa asculti Liturghia si toata slujba si sa te împartasesti cu curata credinta si constiinta neprihanita cu Sfântul Trup si Sânge al lui Hristos; si sa pui început pentru o viata îmbunatatita si mai buna, sa te reînoesti pe sine însuti si sa Fii gata si în stare sa primesti bunatatile cele viitoare si vesnice. Facând astfel vei sfinti si vei cinsti ziua odihnei, oprindu-te de la toata lucrarea pacatului. Si împreuna cu Duminica sa unesti si pe celelalte sarbatori mari; si asa cum faci Dumineca sa faci si în acelea, pazindu-te de toate rele.

Cuvântul 7

Unii, miscati de frica de Dumnezeu, socotesc erezie deasa împartasire, zicând ca asa cum cei ce se boteaza în afara de Traditia Bisericii sunt eretici, tot asa si cei care se împartasesc des sunt eretici.

    Fata de aceste îndraznete cuvinte, noi cu adevarat ne minunam ce sa raspundem. Aceasta numai o spunem ca dupa aceasta parere, urmeaza ca sunt eretici toti sfintii, nu numai cei ce îndeamna pe credinciosi la Dumnezeeasca împartasire, ci si cei ce primesc cuvintele lor. Si toti preotii care slujesc în fiecare zi si se împartasesc (vai ce hula!) si mai ales Sfântul Apolos, care era vestit cu sfintenia si avea cinci mii de ucenici în ascultarea lui; despre care scrie dumnezeescul Ieronim ca s-a dus si l-a gasit, ca, zice "dupa ce am facut rugaciune, spalându-ne picioarele si punându-ne masa, ne-a ospatat sufleteste si trupeste, adica ne-am împartasit cu dânsii cu Dumnezeestile Taine, precum fac în fiecare zi.
    Apoi, dupa masa, noi ne-am odihnit, iar ei mergând în pustie, se rugau facând metanii pâna a doua zi, la ceasul adunarii. Si dupa ceasul al noulea si vecernie se împartaseau. Dupa împartasire, unii ramâneau de mâncau, iar altii mai râvnitori, mergeau si se linisteau, traind numai cu puterea Sfintei împartasanii. Si ne spunea noua pururea pomenitul acela multe povestiri folositoare de suflet si îndeosebi sa ne împartasim în fiecare zi cu Dumnezeestile Taine si sa primim pe cei straini ca pe îngerii lui Dumnezeu, ca Avraam, Lot si multi altii, Pentru ca de aceste doua porunci atârna toata Legea si Proorocii".
    Deci pentru ca toata ceata Dumnezeestilor Parinti cu adevarat sunt sfinti si adevarati slujitori ai lui Hristos, urmeaza dimpotriva, ca cei ce spun acestea sunt protivnici si Sfintilor Apostoli si sfintelor Sinoade ecumenice si locale si Sfintilor locali. Dar nu numai acestora, ci si însasi Domnului, Care zice: "Cine manânca Trupul Meu si bea Sângele Meu are viata vesnica"; si iarasi: "Aceasta sa o face si întru pomenirea Mea" (Ioan 6,54). Adica în fiecare zi si totdeauna, precum o tâlcueste Dumnezeescul Gura de Aur, precum am zis mai înainte.
    Sfântul Timotei al Alexandriei primeste si pe îndraciti sa se împartaseasca în fiecare duminica, daca nu hulesc Dumnezeestile Daruri, zicând: "Si credinciosul, care este îndracit, daca nu îngâna Taina si nu huleste, sa fie împartasit; dar nu în fiecare zi, ci ajunge numai Duminica" (Canonul 3).
    Deci Sfintii Parinti, nu numai pe cei sanatosi, ci si pe cei îndraciti îi primesc des la împartasirea Dumnezeestilor Taine, iar acesti binecuvântati nici pe cei întregi la minte nu-i primesc, ci cauta sa se arate mai legisti decât legea.

Cuvântul 8

Unii se împotrivesc zicând ca ei ca oameni ce sunt, sunt suparati de patima lacomiei, mândriei, a râsului, a grairii în-desert si a altora asemenea. Deci cum sa se împartaseasca des?

    Acestora le raspunde Sfântul Anastasie al Antiohiei si zice: "Sunt multi care, fiindca se împartasesc rar, se prapastuesc în pacate, iar altii împartasindu-se mai des se pazesc pe sinesi adese de multe rele, fiindca se tem de Sfânta Împartasanie. Deci daca gresim, ca oameni ce suntem, cu pacate mici si de iertat, precum cu cuvântul, cu limba, cu auzul, sau cu ochii ne rapim si ne înselam si cadem în slava desarta, în mâhnire, sau mânie sau în altceva asemenea, sa ne osândim pe noi însine si sa ne marturisim lui Dumnezeu si asa sa ne împartasim, crezând ca Sfânta împartasire ni se face noua spre iertarea pacatelor si spre curatire. Iar daca facem pacate grele trupesti si necurate, sau avem pomenire de rau catra fratele nostru, pâna când nu ne vom pocai de aceste pacate, sa nu îndraznim sa ne apropiem de Dumnezeestile Taine.
    Dar fiindca suntem oameni trupesti si slabi si ne întinam cu multe pacate, Dumnezeu ne-a dat diferite jertfe spre iertarea pacatelor, pe care daca I le aducem Lui, ne curata si ne fac vrednici sa ne împartasim.
    Astfel, milostenia este jertfa, care curata pe om de pacate. Este si alta jertfa mântuitoare, spre iertarea pacatelor despre care zice proorocul David: "Jertfa placuta lui Dumnezeu este duhul umilit, inima înfrânta si smerita Dumnezeu nu o va urgisi".
    Daca acest fel de jertfe aducem lui Dumnezeu si daca avem, ca oameni, oarecare mici greseli, putem sa ne apropiem de Sfânta împartasanie, cu frica, cu cutremur si cu umilinta, asa cum s-a apropiat de Hristos, femeea ce avea curgere de sânge, plângând si tremurând. Pentru ca este si pacat de moarte, este si pacat nu de moarte si pacat pentru tamaduire. Totusi pocainta cea adevarata pe toate le poate tamadui. Pentru ca alta iertare are acel care se apropie de Sfintele Taine si se împartaseste cu frica, cu cutremur, cu spovedanie si umilinta si alta osânda are acel care se împartaseste fara frica si cu defaimare. Pentru ca celor ce fara frica, cu defaimare si nevrednicie se împartasesc, nu numai nu li se iarta pacatele, ci si diavolul mai mult navaleste asupra lor. Iar cei ce se împartasesc cu frica, nu numai ca se sfintesc si primesc iertarea pacatelor, ci si pe diavolul îl îzgonesc de la ei.
    Insa cu toate aceste neîndoielnice marturii ale Sfintilor învatatori ai Bisericii, tot nu înceteaza unii si aduc înainte alte împotriviri zicând:

Cuvântul 9

Fiindca în vremea aceea se împartaseau cei mai multi si cei mai putini nu se împartaseau, De aceea dumnezeestii Parinti au canonisit (deasa împartasire) pentru cei putini, ca sa nu se sminteasca cei multi. Acuma însa, fiindca cei mai multi nu se împartasesc, ci numai câtiva putini, trebue ca nici acesti putini sa nu se împartaseasca (des), ca sa nu faca neorânduiala în Biserica si sa sminteasca pe cei multi.

    Cei ce spun acestea, ar trebui sa stie ce însemneaza sminteala si neorânduiala si apoi sa aduca înainte acestea. Sminteala este si se numeste acel lucru care îndeparteaza pe om de Dumnezeu si-l apropie de diavolul, precum zice si Marele Vasile: "Tot lucrul care se împotriveste voei lui Dumnezeu se numeste sminteala si ca sa zic mai limpede, sminteala este orice piedica pusa pe cale, ca sa împiedece pe cel ce umbla. De care si proorocul roaga pe Dumnezeu ca sa-l izbaveasca, zicând: "Pazeste-ma, Doamne de mâna pacatosului; scoate-ma de al oamenii nedrepti, care au gândit sa împiedece pasii mei. Pusu-mi-au cei mândri cursa mie si funii; curse au întins picioarelor mele, pe carare mi-au pus pietre de poticneala" (Ps. 139,4-5).
    Deci, fiindca în felul acesta, cei mai putini sminteau pe cei mai multi, caci îi duceau la lenevire si la calcarea poruncii lui Dumnezeu, iar acum cei multi smintesc pe cei putini tragându-i la calcarea Legii, ce trebue sa facem? Asa cum atunci, cei putini si-au taiat voia lor si au urmat pe cei multi spre savârsirea voei lui Dumnezeu; tot asa si acum trebue ca cei multi sasi taie voia lor si sa urmeze pe cei putini la împlinirea voei lui Dumnezeu. Si nu aceia Pentru ca sunt putini sa lase porunca lui Dumnezeu si sa urmeze acestora, Pentru ca sunt multi, în calcarea poruncii. Deoarece daca asa se întâmplau lucrurile, trebuia ca si proorocul Ilie, si Apostolii si atâtia alti Parinti, câti s-au luptat pentru adevar, sa ascunda adevarul si sa urmeze pe cei multi, deoarece ei erau putini.
    De aceea spune Sfântul Vasile cel Mare: "Pentru voia si porunca lui Dumnezeu trebue a arata o îndrazneala plina de curaj, chiar daca unii se smintesc.
    Iar daca si zic unii ca neputându-i vedea ca se împartasesc, se smintesc, sa înteleaga ca ei singuri sunt pricina si ca aceasta este urmarea sau a invidiei sau a urii de frate.
    Deci nu trebue sa nesocotim poruncile lui Dumnezeu ca sa nu se sminteasca oamenii, precum zice Sfântul Ioan Gura de Aur: "Atâta se cuvine sa ne grijim ca sa nu smintim pe oameni, încât sa nu le dam noi pricina; iar daca fara sa le dam noi pricina, aceia simplu si la întâmplare ne graiesc de rau, sa râdem si sa plângem pentru nebunia lor; tu sa te grijesti sa te porti bine înaintea lui Dumnezeu si a oamenilor. Iar daca tu purtându-te frumos altul te vorbeste de rau, tie sa nu-ti pese. Asa graia Hristos despre acei care se sminteau de el: sunt povatuitori orbi si dascali ai orbilor. Daca sminteala se face din pricina noastra, atunci vai de noi; iar daca nu este din pricina noastra, atunci nu avem pacat. Si iarasi zice: Vai de voi, pentru care se huleste Numele lui Dumnezeu. Ce dar? Daca eu fac un lucru placut lui Dumnezeu si altul huleste? Pentru aceasta nu tu ai pacat, ci pacatul este al aceluia, fiindca printr'însul s-a hulit. Pentru ca atunci când se opreste vreun lucru placut lui Dumnezeu pentru sminteala altora, atunci cu adevarat trebue sa ne pese, când nu suntem siliti de altii ca sa pacatuim lui Dumnezeu. Pentru ca, spune-mi te rog, daca acum când eu î(i vorbesc, as vrea sa osândesc pe betivi si cineva auzind acest lucru s-ar sminti, oare eu ar trebui sa nu mai vorbesc despre ei? Nu! Ci la tot lucrul este bine a-i cunoaste masura. Multi au hulit Pentru ca o frumoasa fecioara nu s-a casatorit, ci a ramas fecioara si s-a calugarit si pentru aceasta au grait de rau pe cei ce au facut-o calugarita. Ce dar pentru aceasta, preotii aceia trebuiau sa nu o mai faca monahie, pentru sminteala acelora? Ba nu! Pentru ca ei nu au facut un lucru rau, ci mai ales au facut un lucru bine placut lui Dumnezeu.
    Deci, la tot lucrul trebue sa ne grijim sa nu dam nici o pricina de sminteala, urmând poruncilor lui Dumnezeu, ca sa fim nevinovati si sa ne învrednicim a ne bucura de iubirea de oameni a lui Dumnezeu.
    Deci acestea fie zise despre sminteala. Iar neorânduiala este când un lucru se face în afara de rânduiala lui. Si fiindca rânduiala si lege a Bisericii este ca sa se împartaseasca, când se afla la Sfânta Liturghie, crestinii care nu sunt sub canon, precum am mai spus; iar cei ce nu se împartasesc, este vadit, ca fac neorânduiala, calcând Legile Bisericii. De aceea zice si proorocul Avacum: "Ridicatu-s'a soarele si luna a statut în a sa rânduiala" Adica Soarele dreptatii, Hristos Dumnezeul nostru s-a înaltat pe Cruce, iar luna, adica Biserica, a stat în rânduiala ei, adica în voia si porunca lui Dumnezeu, din care cazuse. Deci cei ce lucreaza în afara de porunca lui Dumnezeu, aceia fac sminteala si neorânduiala si nu acei ce se nevoiesc dupa putere sa pazeasca stapânestile porunci.

Cuvântul 10

Altii iarasi aduc Tomul ce se chiama al Unirii si zic ca este scris în Ceaslov un canon care rândueste crestinilor sa se împartaseasca de trei ori pe an.

    Acest canon, pe care acesti binecuvântati îl aduc înainte desi este falsificat, dar chiar daca ar fi adevarat, va rog sa-mi spuneti este cuviincios si drept sa aiba putere mai mult decât atâtea trâmbite ale Duhului Sfânt, pe care le-am adus înainte? Scriu legile împaratesti ca orice lege s-ar gasi protivnica sfintelor canoane ale Sfintilor Parinti, sa fie abrogata. Zice si dumnezeescul Gura de Aur ca obiceiul protivnic dumnezeestilor legi, sa se curme. Si iarasi zice: "Rau lucru este obiceiul si îndemnarea de a însela, si greu este a te pazi de el. Deci cu cât mai mare este puterea pe care o are obiceiul, cu atât mai mare trebue sa fie si silinta de a te pazi de aceasta rea obisnuinta si te schimba într'o buna si folositoare obisnuinta.
    Cum dar acestia cauta sa întareasca acest obiceiu vatamator de suflet? Dar fiindca acestia vor sa ascunda adevarul cu acest canon, noi vom arata pe scurt întelesul precis al acestui canon, pentruca sa se vada limpede adevarul si sa nu se mai însele cineva.
    Acest canon s-a facut din pricina aceasta. împaratul Leon cel întelept, fiindca ajunsese la a patra casatorie, a fost afurisit de patriarhul Nicolae de atuncea, iar împaratul a scos din scaun pe Nicolae, fiindca nu a voit sa-i ierte a patra nunta si a pus în locul lui pe Eftimie, care a deslegat pe împarat de afurisenie. Din aceasta pricina s-a împartit în doua atât arhiereii, cât si poporul si unii erau cu patriarhul Nicolae, iar altii cu Eftimie. Dupa ce a murit împaratul Leon, a domnit în locul lui fratele sau Alexandru, care a scos din scaun pe Eftimie si a pus iarasi, în scaun pe Nicolae. Murind si Alexandru, a domnit nepotul sau, adica Constantin VII-lea Porfirogenetul, fiul lui Leon, iar socrul sau Roman avea vrednicia de Tata al împaratului. Acestia au convocat un sinod la anul 992, dupa Hristos si au oprit nu numai a patra casatorie, ci si împotriva celei de a treia nunta a u facut acest canon care zice: "Daca cineva în vârsta de patruzeci de ani fiind si fara sa se rusineze de vârsta lui, sau sa se grijeasca de viata bine rânduita, precum se cuvine crestinilor, ci stapânit numai de pofta trupeasca, ar vrea sa faca a treia casatorie, hotarîm cu toata strictetea si mustrarea, ca acesta sa nu se împartaseasca timp de cinci ani, fara îngaduinta de a se micsora acest numar de ani. Iar daca se va împartasi dupa acesti cinci ani, sa nu se împartaseasca decât numai la Sfânta înviere a Domnului, dupa ce se va curati pe cât este cu putinta cu postul sfintei Patruzecimi.
    Si iarasi cine fiind de treizeci de ani si are copii dela primele femei si apoi ar vrea sa se casatoreasca cu a treia femee, acesta sa fie neiertat a se împartasi pâna la patru ani. Apoi daca se va împartasi dupa acesti patru ani, numai de trei ori pe an sa se împartaseasca: odata la învierea Domnului, a doua oara la Adormirea Maicii Domnului si a treia oara la Nasterea lui Hristos, pentru ca se tine post înainte de toate aceste sarbatori si prin post capata folos si curatire cei ce postesc.
    Aceasta hotarîre a sinodului s-a numit Tomul Unirii, pentru ca iarasi s-au unit arhiereii si poporul, care se împartise mai înainte din pricina celei de a patra casatorie a lui Leon.
    Iar acum nu stiu ce blagoslovit, sau din nestire sau vrând sa împiedece pe crestini de la viata cea vesnica, a scurtat acest canon si l-a pus în Ceaslov asa stirb. Iar binecuvântatii nostri duhovnici aflându-l, l-au vestit în tot pamântul, împovarând cu pedeapsa si canonul celei de a treia casatorii pe toti crestinii, digami, monogami, necasatoriti si simplu la toata vârsta.
    Ci eu nu ma minunez atât de duhovnici, cât ma minunez de ce arhiereii si pastorii cei buni nu au sunat îndata din trâmbitele cele de Dumnezeu însuflate ale Adevarului ca sa înfiereze pe raul semanator al acestei neghine si sa desradacineze din Biserica aceasta planta putreda, deoarece au putere de la Harul Sfântului Duh ca sa întareasca pe cele ce sunt bune si sa îndrepteze pe cele ce trebuesc îndreptate.
    Dar poate ca arhiereii aduc îndreptatire ca aflându-se sub jugul otomanilor si fiind împovarati cu multe griji, au încredintat acestea învatatorilor si sfintitilor propoveduitori. Dar ei, binecuvântatii, unul voind sa nu-si piarda linistea, altul alte îndreptatiri aducând, toti totusi împreuna demisionând si aruncând greutatea unul asupra altuia, acopera ca în mormânt Cuvântul lui Dumnezeu si Adevarul, si tacut arata ca aproba sa se întâmple acestea, precum zice dumnezeescul Meletie Marturisitorul:
    "Cel ce are cunostinta adevarului si-l ascunde, cel ce nu sustine dumnezeestile canoane si Legile, se cuvine sa fie pedepsit ca si cei care le calca. Cel ce tace adevarul, este ca cel ce acopere pe Hristos în mormânt, precum a zis unul din Parinti. Si altul iarasi a spus: a tacea cineva buna credinta este mare primejdie, munca vesnica si groapa a pierzarii. Nu este drept si cuviincios ca cei binecredinciosi sa taca, atunci când Legile lui Dumnezeu sunt calcate si cei rai cauta sa-si sustina ratacirea lor. Caci a zis marele Parinte, când cineva este în primejdie sa fie despartit de Dumnezeu si raul este aruncat asupra lui Dumnezeu, nici un dreptcredincios nu trebue sa taca, sau sa se linisteasca cu totul; Pentru ca tacerea este tradare si negare a adevarului. Acest lucru îl arata înainte Mergatorul Domnului si vitejii Macabei, care pentru o mica porunca a Legii s-au primejduit pâna la moarte si nu au tradat nici cea mai mica parte a Legii".
Iar Dumnezeescul Gura de Aur zice: "Daca nu este bine a tacea cineva când este nedreptatit, cu cât mai mult va fi pedepsit cel ce trece cu vederea si tace când sunt hulite dumnezeestile legi si canoanele?"

Cuvântul 11

Multi împotrivindu-se zic ca împartasirea nu este o dogma de credinta, care trebue sa se pazeasca negresit.

    Desi deasa împartasire nu este o dogma de credinta, totusi este o porunca stapâneasca, cuprinsa si în alte cuvinte ale Domnului si în deosebi în aceea care zice: "Aceasta sa o faceti întru pomenirea Mea" (Luca 12, 19), adica totdeauna, în fiecare zi, dealungul întregei vieti. De aceea, Pentru ca este porunca stapâneasca trebue în chip necesar sa fie pazita, asa cum am spus în prima parte a cartii.
    Ci acei care spun acestea, arata astfel, ca vor sa desbrace dogmele si sa le lase pustii de orice rânduiala bisericeasca si punere de lege. Dar sa-i întrebam: aceste dogme pe ce sa se sprijine? Nu ne-a spus mai înainte dumnezeescul Hrisostom ca statul are nevoie de dogme drepte, iar dogmele de un stat drept, iar statul drept se face si reuseste cu ajutorul dumnezeestilor Porunci, ale afintelor legi ale Bisericii, ale cinstitelor predanii si asezaminte ale dumnezeestilor Parinti? Deci daca calcam sfintele canoane stapânestile porunci si celelalte, va dispare si Statul cel bun, vom pierde si dogmele cele drepte si vom ramâne pustii si întunecati.
    Vremea nu mi-ar ajunge sa numar miile de pilde a atâtor sfinti care au patimit si au murit pentru legile si canoanele Bisericii. Si totusi se gasesc unii atât de obraznici, încât nu numai ca nu sufar pentru adevar, ci si cu îndrazneala se împotrivesc stapânestilor porunci, împiedecând de la dumnezeeasca împartasanie pe cei ce se apropie sa se împartaseasca, fara nici o vina sau pricina. Care lucru este foarte îndraznet, deoarece Domnul nostru nici pe Iuda nu l-a alungat de la împartasire, desi cunostea ce vas necurat al rautatii era. Pe lânga aceasta, Hristos primeste pe toti care se împartasesc; si pe cei vrednici îi curata, lumineaza si sfinteste, iar pe cei nevrednici, mai întâi îi preda sa fie mustrati de constiinta, pe urma daca s-au îndreptat, îi primeste cu milostivire. Iar daca ramân neîndreptati îi preda la diferite boli, precum zice Apostolul: Pentru ca adica multi se împartasesc cu nevrednicie, se îmbolnavesc si multi mor. (I Cor. 11,30).
    Iar acesti binecuvântati, fara sa stie starea celor ce se împartasesc, ci numai ca sa-si tina obiceiul lor cel rau, care în chip vatamator de suflet a stapânit, împiedica pe dreptcredinciosi de la Sfânta împartasire.
    Dar sa întrebam pe Marele Vasilie ca sa ne spuna adevarul. "Se cuvine oare, dumnezeesc si sfintite cap, sau nu este primejdios a nesocoti vreo porunca a lui Dumnezeu, sau a împiedeca pe cel rânduit sa o faca, sau sa se supuna celor care îl împiedica, sau si mai mult daca cel ce împiedica este prieten si casnic al lui Dumnezeu, sau sa o paraseasca daca de afla vreun motiv binecuvântat, care se împotriveste acelei porunci dumnezeesti?
    La acestea raspunde sfântul si zice: Fiindca si Domnul a zis: învatati de la Mine ca sunt blând si smerit cu inima, aratat este ca si toate celelalte de la Dânsul, mai cu încredintare le învatam, precum si despre aceasta. Sa ne aducem aminte de însusi Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu celui viu, cum a raspuns lui Ioan, când nu voia sa-L boteze, cu aceste cuvinte: "lasa acum, o Ioane, aceste cuvinte ca mi se cuvine Mie ca sa împlinesc toata dreptatea". Si iarasi sa ne aducem aminte de El, cum a zis cu mânie lui Petru, când îl oprea ca sa nu patimeasca ispitele pe care le prezisese Domnul, sa nu fie adica rastignit: "Mergi înapoia mea satana, ca sminteala îmi esti Mie, deoarece nu gândesti cele ce le vrea Dumnezeu, ci cele ale oamenilor". Si iarasi când însasi Petru îi aducea cinste Stapânului Hristos, ne voind ca sa-i spele picioarele, Domnul i-a raspuns: "Daca nu te spal, nu ai parte cu mine". Acestea sunt ale Domnului.
    Iar daca este nevoie sa luam pilda si de oameni si sa întelegem ca nu trebue a ne supune celor care ne împiedica sa facem voia lui Dumnezeu, sa ne aducem aminte de Apostolul Pavel, care a zis celor ce-l rugau sa nu mearga la Ierusalim: De ce plângeti asa si-mi sfâsiati inima? Eu sunt gata nu numai sa fiu legat, ci si sa mor pentru numele lui Iisus Hristos.
    Dar cine poate fi mai slavit si mai mare decât înainte Mergatorul Ioan? Si cine este mai sincer si mai apropiat de Hristos decât Petru? Si ce gânduri mai drept credincioase si mai iubitoare de Dumnezeu se pot gasi decât ale lui Ioan si ale lui Petru? Deoarece amândoi fiind miscati de evlavie si respect, unul nu voia sa boteze pe Hristos, iar altul nu voia sa i se spele picioarele; si cu toate acestea, Hristos nu s-a plecat lor.
    Ci eu stiu ca nici proorocul Moisi, nici proorocul Iona nu au ramas nevinovati înaintea lui Dumnezeu, Pentru ca au urmat gândurilor lor si nu au pazit ascultarea fata de ceea ce le poruncise Dumnezeu. Din toate acestea învatam ca nu trebue sa ne împotrivim voei si poruncilor lui Dumnezeu, nici pe alti sa nu-i împiedecam sa o faca si nici sa nu ne supunem celor care ne opresc.
    Lui Dumnezeu trebue mai ales sa ne supunem. Iar daca pilda acestor atât de slaviti si iubitori de Dumnezeu Sfinti ne învata sa ne supunem lui Dumnezeu, cu cât mai mult ne învata sa-i imitam în celelalte si sa nu se supunem oamenilor, când acestia ne sfatuesc cele protivnici lui Dumnezeu.
    Si iarasi zice: Nu se cuvine ca cineva sa împiedece pe cel ce face voia lui Dumnezeu; fie ca o face dupa porunca lui Dumnezeu, fie pentru alt scop potrivit cu porunca. Si nici cel care o face nu trebue sa se supuna celor care îl împiedeca, chiar daca acestia ar fi prieteni adevarati ai lui Dumnezeu, ci sa ramâna la judecata si la hotarîrea pe care a socotit sa o faca.
    Si iarasi zice: Nu se cuvine sa împiedece cineva pe cel ce face voia lui Dumnezeu si care la aratare pazeste scumpatatea învataturii Domnului, dar nu o face cu scop drept si cu gând întreg. Nu se cuvine, zic, sa-l împiedece pe acesta, daca nu se vatama cineva din acest lucru si multi se folosesc din el; ci trebue sa-l sfatuiasca sa împlineasca porunca cu scop bineplacut lui Dumnezeu.
    Si iarasi zice: Nu se cade sa urmam predaniile oamenilor si sa calcam porunca lui Dumnezeu. Si iarasi, nu se cuvine sa punem voia noastra mai presus de voia lui Dumnezeu, ci la tot lucrul se cade sa cautam a face voia lui Dumnezeu. Iar Dumnezeescul Gura de Aur zice: "Sa stam cu barbatie împrotiva tuturor celor ce ne împiedica de la acest lucru. Asculta ce zice Hristos: "Cel ce iubeste pe tatal sau pe mama mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine", deoarece când savârsim vreun lucru placut lui Dumnezeu, cel ce ne împiedica de la aceasta trebue sa-l socotim vrasmas si protivnic, chiar de ar fi tatal nostru, chiar mama sau oricine alt cineva". (Cuv. 19 despre Feciorie).
    Iar Sfântul Ignatie purtatorul de Dumnezeu zice: Cel ce graeste în afara de cele poruncite de Dumnezeu, chiar daca este vrednic de încredere, chiar daca posteste, chiar daca se nevoieste, chiar daca minuni face, chiar daca proroceste, sa-ti fie tie ca un lup îmbracat în piele de oaie, care strica si nimiceste oile.
    Iar dumnezeescul Meletie Marturisitorul zice: Sa nu ascultati nici pe monahi, nici pe preoti când va sfatuesc cele rele. Dar ce zic eu monahi si preoti? Nici episcopilor sa nu va supuneti când va sfatuesc sa faceti, sa ziceti si sa cugetati cele ce nu sunt de folos sufletului vostru.

Cuvântul 12

Unii se smintesc ca nu ne încredintam de cele ce ni le spun si îndeosebi de cele despre deasa împartasire si aduc pentru apararea lor trei marturii: întâi, ca sfintele canoane si poruncile sunt sub puterea arhiereilor; al doilea, ca noi nu trebue sa cercetam pe arhierei, pe învatatori si pe duhovnici pentru cele ce ni le spun, ci numai sa ne supunem în toate cu simplitate; si al treilea, aduc acel cuvânt apostolesc: "Ascultati pe mai marii vostri si va supuneti lor".

    Fata de aceste trei parti ale împotrivirii, noi nu avem nimic asemanator de spus, ca sa nu producem cuiva turburare dar a tacea cu totul fata de acestea, socotim ca este vatamator pentru suflet. Deci sa vedem ce zic sfintii, ca sa nu se plânga nimenea.
    La cea dintâi raspunde Marele Vasile si zice: "Daca însusi Domnul lisus, întru Care a binevoit sa se odihneasca Tatal si în care sunt ascunse toate vistieriile întelepciunii si ale cunostintei; daca, zic, Acesta Care a primit toata stapânirea si judecata de la Dumnezeu si Tatal Sau, zice ca porunca mi-a dat Tatal Meu, ce sa spun si ce sa graesc; si iarasi: acelea pe care eu vi le graesc, vi le spun întocmai neschimbate, asa cum mi le-a spus Tatal; si daca Duhul Sfânt nu graeste de la sine, ci acelea pe care le aude pe acelea le si spune, cu cât mai cuviincios si mai sigur pentru mântuirea noastra este a gândi si a face aceasta. Adica a nu calca dumnezeestile porunci, ci a ne supune lor cu respect.
    Iar dumnezeescul Gura de Aur din însasi hirotonia arhiereilor dovedeste ca arhiereii sunt supusi dumnezeestilor canoane si porunci, zicând: "Fiindca arhiereul Legii vechi era capetenie a poporului si capetenie fiind trebuia ca pe cap sa aiba si puterea (deoarece stapânirea care nu este supusa altei stapânire mai înalte este nesuferita, de aceea are pe cap semnul stapâniei, ca sa se vada ca este sub lege); deci porunceste Legea ca arhiereul sa nu aiba capul descoperit, ci acoperit, pentru ca sa învete capul poporului ca are o stapânire si mai mare.
    De aceea si în legea Harului când se hirotonesc arhiereii se pune Sfânta Evanghelie pe capul lor, pentru ca sa învete arhiereul care este hirotonit ca primeste pe capul lui Tiara (mitra) cea adevarata a Evangheliei, adica autoritatea si ca sa mai învete ca desi el este cap al tuturor, totusi este supus legilor Evangheliei, ca el, care stapâneste peste toti, este stapânit de legi; ca el legiueste pentru toti, dar este stapânit de lege. De aceea si viteazul si sfântul Mucenic Ignatie scrie o epistola catra un arhiereu zicând: Nimic sa nu se faca fara parerea ta; iar tu sa nu faci nici un lucru fara parerea si porunca lui Dumnezeu. Deci a avea arhiereul Evanghelia pe capul lui, este semn ca se gaseste sub stapânire.
    La marturia a doua pe care o aduc, ca adica sa nu cercetam noi pe arhierei, pe invatatori si pe duhovnici, ci sa-i ascultam întru toate, raspunde Marele Vasilie zicând ca "propoveduitorul cuvântului, fie el învatator, fie Arhiereu, trebue cu multa luare aminte si cu multa cercare si cu scop placut lui Dumnezeu sa spuna totdeauna cuvântul si sa faca tot lucrul, ca unul care trebue sa fie cercat prin cuvânt si prin fapta si de catra supusii lui.
    Si iarasi: Se cuvine ascultatorilor, care sunt învatati în Scripturi, sa cerce cu dreapta socoteala, acelea pe care le zic dascalii si câte sunt de acord cu Scripturile sa le primeasca, iar pe cele care nu sunt sa le lepede, iar de cei care starue în aceste învataturi sa departeze si mai mult. Si iarasi, în alta parte zice: Se cuvine ca celor ce au multa cunostinta în Scripturi sa cunoasca pe sfinti din roadele Duhului Sfânt si din darurile pe care le au. Si pe cei ce au aceste daruri sa-i primeasca, iar de cei care nu le au sa se departeze. Si iarasi zice: Nu se cade ca omul sa se lase rapit, asa simplu si cum s-ar întâmpla de catra cei ce fatarnicesc adevarul, fara sa cerceteze; ci sa cunoasca pe fiecare dupa felul învataturii si dupa oglinda dumnezeestilor Scripturi. Si iarasi, se cuvine ca tot cuvântul si tot lucrul sa fie încredintat si adeverit cu marturia de Dumnezeu Insuflatelor Scripturi, ca sa le cunoasca cei buni si sa se rusineze cei rai.
    La a treia parte a împotrivirii raspunde dumnezeescul Gura de Aur zicând: "Rau lucru este pretutindenea a nu avea cineva stapân si cap, ci pricina a multor nenorociri si început a toata neorânduiala si turburarea; totusi nu -i mai mic raul ca cei supusi sa nu se supuna stapânitorului. Dar ar putea spune cineva ca se afla si un al treilea rau, când întâistatatorul si conducatorul s-ar întâmpla sa fie rau. Ci eu stiu ca acesta nu este un mic rau, ci mult mai rau decât a nu avea cineva deloc stapân. Ca e mai bine sa nu fii condus de cineva decât sa fii condus de un stapân râu. Fiindca cine nu are un conducator peste el de multe ori se izbaveste si de multe ori se primejdueste; dar cine are întâi-statator rau, totdeauna se va primejdui, cazând în gropi si în prapastii. Cum dar zice: Ascultati pe mai marii vostri si va supuneti lor?
    Pricina pentru care Pavel a zis asa este urmatoarea. Pentru ca mai înainte a zis despre conducatori, aceste laude: "vazând bunele roade ale vietii lor virtuoase si împreuna petrecerea lor urmati-le credinta"; apoi dupa ce i-a aratat ca sunt drepti întru toate, a zis: "ascultati pe mai marii si întâistatatorii vostri si va supuneti lor".
    Dar îmi raspundeti: daca acela este rau si nu ne supunem, ce se întâmpla? Si în ce spui ca este rau întâistatatorul tau? Daca este gresit în credinta, fugi de dânsul si-l paraseste, nu numai daca este om, ci si înger din cer daca ar fi; iar daca este gresit în viata si faptele lui, nu lua aminte. Aceasta pilda nu o spun dela mine, ci din sfânta Scriptura. Ci asculta pe Hristos, care zice: Pe scaunul de învatatura a Legii au sezut carturarii si fariseii; dupa ce a zis mai înainte multe rele despre ci, atunci a zis: Pe scaunul Legii au sezut. Asa dar, câte va vor zice din Lege sa faceti, faceti-le, dar lucrurile lor rele sa nu le faceti. Ca si cum ar zice: au vrednicia ca sa învete, dar au si viata necurata. Voi însa care auziti, nu luati aminte la viata lor, ci la cuvintele lor, caci din viata lor nimeni nu se poate vatama. Din ce pricina? Fiindca sunt cunoscute tuturor si fiindca nici acesta care învata, oricât de viclean si pacatos ar fi, nu poate niciodata sa învete pe oameni sa faca cele rele.
    Iar credinta si învataturile cele rele pe care le are, nici nu sunt cunoscute de toti si nici ci nu înceteaza a le face. De aceea si porunca pe care a dat-o Domnul: nu judecati ca sa nu fiti judecati, se refera la viata si nu la dogmele credintei.
    Si iarasi îmi spui în alta parte: dar cutare si cutare om, blândul acela, sfintitul acela, prea înteleptul acela face asa si asa. Omule, nu-mi spune mie despre acest prea blând, prea întelept, evlavios sau sfintit, ci daca vrei spune ca este Petru. sau Pavel sau înger din cer. Chiar daca sunt asa de mari sfinti, eu nu ma grijesc de vrednicia fetelor; deoarece cu nu citesc lege si porunca de rob, ci lege împarateasca. Iar când se citesc scrisori împaratesti, toata vrednicia robilor sa înceteze. De ce îmi aduci de fata pe cutare si pe cutare? Dumnezeu nu te va judeca dupa lenea slugilor celor împreuna cu tine, ci dupa porunca dumnezeestilor sale legi. Am poruncit, îti va zice în ziua Judecatii; trebuia sa te supui poruncii mele si nu sa pui înainte pe unul sau pe altul si sa cercetezi rautatile altora.
    Daca si marele împarat David a cazut într'un pacat, oare tu nu te temi ca sa nu cazi? Cu adevarat este mare primejdie. De aceea se cuvine sa luam aminte. Si nu numai virtutile sfintilor sa le imitam, ci daca si lor, ca niste oameni, li s-a întâmplat vreo nepasare sau calcare a legii, noi trebue sa ne ferim de ele, deoarece nu vom fi judecati de cei împreuna cu noi slujitori, ci de Stapânul si Dumnezeul nostru, Caruia îi vom da seama pentru toate cuvintele si faptele noastre.
    Si sfintii la fel graesc. Ci noi, fratilor, fiindca la pace ne-a chiemat pe noi Domnul, trebue sa ne supunem si arhiereilor si duhovnicilor si dascalilor nostri, pentru vrednicia pe care o au dela Dumnezeu. Iar daca cineva dintr'însii ar face ceva fara dreapta judecata sau ne-ar împiedeca de a face vreun lucru placut lui Dumnezeu, noi sa nu încetam a-i cere si a-l ruga, pâna-când îl vom convinge ca sa se faca voia lui Dumnezeu, pentru-ca sa domneasca pacea între noi sa stapâneasca unirea si întelegerea, ca sa fie dragoste între pastori si oi, între arhierei si crestini, între clerici si mireni, între întâistatatori si supusi; ca sa fie departe de noi smintelele, turburarile, schismele, despartirile. Deoarece acestea sunt stricatoare a sufletelor noastre, a caselor, a bisericilor si a toata obsteasca petrecere. In scurt ca sa fim toti un trup si un duh, toti cu o singura nadejde, cum am si fost chiemati, ca si Dumnezeul pacii sa fie cu noi.

Cuvântul 13

Zic unii: iata facem porunca Domnului si ne împartasim de doua si de trei ori pe an si aceasta este de ajuns pentru apararea noastra.

    Acestora le raspundem ca si acest lucru este bun si folositor; dar a se împartasi cineva mai des este mult mai folositor. Caci cu cât se apropie cineva de lumina, se lumineaza; cu cât de apropie de foc, cu atât mai mult se încalzeste; cu cât se apropie de sfintenie, cu atât mai mult se sfinteste, cu cât se apropie cineva de Dumnezeu, prin sfânta împartasanie, cu atât mai mult se lumineaza, se încalzeste si se sfinteste. Fratele meu, daca esti vrednic sa te împartasesti de doua si de trei ori pe an, esti vrednic sa te împartasesti si mai des, precum spune dumnezeescul Gura de Aur, pastrând aceeasi pregatire si vrednicie. Dar ce ne împiedeca sa ne împartasim? Lenevirea si nepasarea noastra, de care fiind biruiti, nu ne pregatim pe cât este cu putinta pentru a ne împartasi.
    Iar în alt chip raspundem, ca acestia nu fac, precum socotesc ei, dupa porunca lui Dumnezeu. Caci unde a poruncit Dumnezeu sau vreunul din sfinti ca sa ne împartasim de doua sau de trei ori pe an? Nicaieri nu se afla acest lucru. Trebue deci sa stim ca atunci când facem vreo porunca, sa fim atenti sa o facem si cum trebue. Adica sa avem în vedere si locul, si timpul, si scopul si modul si toate celelalte împrejurari în care trebue sa se faca si asa sa fie desavârsit întru toate acel lucru bun si bineplacut lui Dumnezeu.
    Tot asa trebue sa procedam si la Sfânta împartasanie. Adica a ne împartasi des este si necesar, si foarte folositor de suflet, si dupa porunca lui Dumnezeu, si lucru desavârsit si bineplacut; iar a ne împartasi numai de trei ori pe an, nu este nici dupa porunca, nici un bine deplin, deoarece nu este lucru bun, ceea ce nu se face bine.
    De aceea, asa cum toate celelalte porunci ale lui Dumnezeu au fiecare timpul cuvenit, precum zice Eclesiastul: "Este vreme pentru tot lucrul" (3,17), tot asa si cu porunca sfintei împartasanii, trebue sa-i dam timpul cuvenit, iar timpul potrivit este acela în care preotul zice: "Cu frica lui Dumnezeu, cu credinta si cu dragoste sa va apropiati" Iar aceasta numai de trei ori pe an se aude? Vai si vai! Si daca pentru a trai trupul cel material, trebue omul sa manânce de doua si de trei ori pe zi, nenorocitul suflet ca sa-si traiasca viata sa duhovniceasca, numai de trei ori sau si o singura data sa manânce hrana cea datatoare de viata? Si nu este aceasta o mare nebunie? Iar daca se face altfel, ma tem, ma tem ca nu cumva sa nu ne folosim din lucrarea poruncilor. Pentru ca le falsificam si le stricam si nu suntem împlinitori ai Legii, ci împotrivitori. Si în timp ce postind adeseori socotim ca împlinim porunca lui Dumnezeu, dimpotriva noi pacatuim, precum zice dumnezeescul Gura de Aur: "Sa nu-mi spui aceea ca postesc, ci sa-mi arati daca postesc si dupa porunca lui Dumnezeu. Pentru ca daca nu este dupa voia lui Dumnezeu, postul acela este mai rau decât betia. Deoarece nu trebue sa vedem numai ceea ce fac, ci si pentru ce o fac; Pentru ca ceea ce se face dupa rânduiala lui Dumnezeu, chiar rau daca ar parea ca este, totusi este mai bun decât toate; iar ceea ce nu se face dupa voia lui Dumnezeu, chiar de se pare ca este foarte bun, este cu totul rau si preanelegiuit. Caci lucrurile nu sunt bune sau rele de la sine, ci alegerea si hotarîrea lui Dumnezeu le fac sa fie bune sau rele".

Cuvânt de încheiere

    Iata, iubitii mei frati, ca cu ajutorul lui Dumnezeu, a luat sfârsit carticica de fata si s-a aratat limpede cu marturii din Sfânta Scriptura si de la Sfintii Parinti, ca este necesara si folositoare de suflet deasa împartasire cu Preacuratele Taine si ca fara de aceasta este cu neputinta sa ne suim la dragostea Dumnezeului nostru, Carele ne-a creat din nefiinta, si ne-a creat din nou, dupa ce ne-ar zdrobi.
    Deci acum nu trebue altceva decât numai sa ne pregatim cu cuviincioasa pregatire, cu înfrângerea inimii, cu spovedanie si împlinirea canonului si asa sa ne apropiem de Sfintele Taine cu frica si cu cutremur ca sa ne împartasim. Câti voim viata si iubim sa vedem zile bune, dupa spusa Psalmistului, sa ne apropiem de Domnul nostru, de preadulcele Iisus Hristos, Care ne striga în fiecare zi de la Sfânta Masa si ne zice: Veniti de mâncati Pâinea Mea si beti Vinul, pe care l-am gatit în Sfântul Potir, ca sa va luminati sufleteste si trupeste, ca sa va îngrasati cu hrana nemuririi, ca sa va adapati cu bautura nestricaciunii cea cereasca, ca sa nu se rusineze fetele voastre la vremea nevoei (ps. 33,6).
    Deci, pâna avem vreme, sa lucram binele, dupa cuvântul Apostolului: (Gal. 6, 10). "Iata vremea potrivita, iata ziua mântuirii" (2 Cor. 6,2). Sa alergam si sa urmam pe Domnul si-L vom gasi ca pe niste zori gata sa ne lumineze, dupa cuvântul proorocului Osie, si va veni la noi, cum vine ploaia pe pamânt timpurie si târzie. Sa auzim pe Ieremia care zice: Stati în caile poruncilor, cugetati si cercati legile si voile lui Dumnezeu si vedeti care este calea cea buna si mergeti pe ea. Sa ne pocaim din tot sufletul si din toata inima pentru lenevirea noastra de mai înainte si sa ne îndreptam pe noi însine, ca sa nu auzim iarasi pe proorocul Ieremia osândindu-ne si zicând: "Doamne, iata ochii Tai vad ca i-ai batut si ei n-au simtit durere; i-ai zdrobit si ei nu vor sa se întelepteasca, au învârtosat obrazul lor mai tare decât piatra si nu au voit sa se întoarca. Proorocii proorocesc nedreptati, preotii i-au laudat batând din palme si poporul meu asa a dorit; cui, Doamne, sa vorbesc si sa ma auda? Iata ca au urechile închise si nu pot sa ma auda. Iata ca si cuvintele lui Dumnezeu au ajuns de râs la ei si nu voesc sa le asculte. De la mic pâna la mare, toti fac rele si nelegiuiri; atât preotii cât si proorocii cei mincinosi, toti au spus minciuni".
    Sa ascultam cuvintele cele folositoare sufletului nostru si sa nu cercetam cum este acel care le zice: întelept sau neîntelept, renumit sau smerit. Caci ce ne foloseste daca cutare sau cutare este mare si tare? Si ce ne pagubeste cutare daca este smerit si defaimat? Noi nu vom cumpara nici pe unul, nici pe altul; ci numai cuvintele Sfintei Scripturi ne trebuesc pentru folosul nostru; si nu pe pasa daca este întelept sau neîntelept cel care le graieste. De aceea trebue sa le probam cu cele scrise si daca sunt de acord sa le primim, iar daca nu sunt, nu ne trebuesc nici noua, nici altora. Deoarece cel ce merge la piata sa cumpere grâu sau altceva, nu se gândesste daca cel ce vinde este bun sau rau, ci numai la lucru se uita daca este bun.
    Asa se cuvine sa luam aminte si la cuvinte cu scumpatate si sa nu ne abatem dela cele pe care ni le-au predat dumnezeestii Parinti, daca vrem sa nu pierdem calea cea dreapta. Pentru ca si ereticii, daca luau aminte la dumnezeestile Scripturi, nu urmau pe începatorii de erezii, ca sa mearga împreuna cu ei spre pierzare. Caci la aceia mult mestesugaretul diavol a semanat felurite erezii, pagubindu-i între altele si de Sfântul Botez. Iar pe noi cei drept credinciosi se sileste sa ne piarda, îndepartându-ne de deasa împartasire cu Sfintele Taine. Si fiindca din sfântul Botez nu a putut sa ne clatine, mestesugeste alt chip ca sa ne omoare.
    Sa nu socotiti ca au vreo deosebire una de alta; Pentru ca deopotriva a hotarît Domnul nostru pentru amândoua, precum am zis mai înainte. Pentru ca nu este nici o deosebire daca cineva nu se naste sau dupa ce s-a nascut sa moara de foame.
    Asa si noi, ne nastem din nou prin dumnezeescul Botez, dar apoi, daca nu ne hranim cu deasa împartasanie, ca sa traim viata cea duhovniceasca, iarasi murim de foamea harului si cadem în patimi mai rau aproape decât cei nebotezati.
    De aceea, va rog, sa ne temem de cuvintele Domnului nostru, acuma pâna traim, ca sa aflam mântuire si sa nu ne cutremuram atunci la infricosata judecata, fara nici o mângâiere. Sa nu ne asemanam cu aceia catra care a zis: "Lasând porunca lui Dumnezeu, tineti datina oamenilor" (Marcu 7, 8).
    Sa nu ne înselam de superstitiile si relele obiceiuri care au stapânit, ci sa luam aminte la cele scrise. Pentru ca zice Marele Vasilie: "Cu adevarat ne-a înselat reaua obisnuinta; în adevar, stricata, si reaua predanie a oamenilor multe rele ne-a pricinuit. Si iarasi: Daca pazirea Legii vechi si îndreptarile ei, când se tin de un crestin care a marturisit la Sfântul Botez ca nu mai traieste, luisi, ci viata lui Hristos; daca, zic, aceasta este socotita ca preacurvie la crestinul care o face, ce trebue sa zicem despre predaniile oamenilor?
    Iar pentru predaniile omenesti aratat se vede ca este iadul, care va fi, dupa cuvântele Domnului. Iar pentru gândurile cele omenesti, care cu întelepciune omeneasca se graesc de unii, ne-a învatat Apostolul sa le lepadam cu nevointa zicând: "Armele cu care ne luptam noi nu sunt trupesti si omenesti, ci sunt puternice cu harul lui Dumnezeu ca sa surpam tot zidul gândurilor si tot întelesul înalt, care se împotriveste cu mândrie cunostintei de Dumnezeu. Acestea le-a zis Apostolul atât pentru gândurile cele omenesti, cât si pentru orice alta dreptate care se vede la fiecare, chiar daca s-ar face pentru Dumnezeu. Asa dar din toate acestea si unele ca acestea, aratata este osânda, pe care o vor primi acei care viclenesc poruncile lui Dumnezeu si le întorc dupa scopul lor. Pentru ca este scris: Vai de cei ce se socot ca sunt întelepti si priceputi. De aceea trebue sa ne curatim de toate; si de poftele diavolului si de grijile lumii, de predaniile omenesti si de voile noastre, chiar daca ni s-ar parea ca sunt bune.
    Sa nu calcam poruncile lui Dumnezeu si sa ne facem mai rai decât dobitoacele cele necuvântatoare si mai nepriceputi decât pestii, care nu se împotrivesc Legii lui Dumnezeu, dupa cuvântul aceluiasi Vasile: "Pestii cei muti si necuvântatori nu se împotrivesc legii cei firesti, iar noi oamenii cei cuvântatori nu pazim poruncile cele mântuitoare ale Domnului nostru".
S    a lasam pe cei ce voesc sa traiasca cu lenevire si mai ales sa ne rugam lui Dumnezeu sa le dea si lor râvna si sa ne desteptam toti din somnul nepasarii si sa primim caldura si dragoste în inima si sa ascultam duhovniceasca chiemare a preotului si sa ne apropiem cu inima înfrânta de sfintele Taine. Mare pacat este nesocotirea lui Dumnezeu! Sa mergem atâta multime de crestini la Sfânta Liturghie, apoi sa ne chieme Domnul, prin gura preotului, ca sa ne împartasim si nimeni din atâta multime a celor chiemati sa nu se gaseasca sa împlineasca dumnezeeasca chiemare; nu din pricina unui pacat sau motiv, ci numai din reaua obisnuinta!
    Vai, fratilor, ma tem ca nu cumva sa zica si despre noi; Nici unul din acei barbati chiemati nu va gusta din cina mea; ba nu cumva sa ne pedepseasca si mai greu, daca nu ne vom pocai si îndrepta.
    Eu va voi întreba aceasta: Daca în timpul Cinei celei de Taina, unul din Apostoli ar fi zis ca eu nu ma împartasesc astazi, oare ce ar fi zis Domnul? Desigur mi se pare ca i-ar fi zis ceea-ce i-a zis si lui Petru, la sfintita spalare: "Daca nu te voi spala, nu ai parte cu Mine". Intocmai la fel, si la Dumnezeeasca Cina, i-ar fi spus celui ce nu se împartasea: Daca nu manânci Trupul Meu si daca nu bei Sângele Meu, nu ai parte cu Mine.
    Acelasi lucru ne spune si acum, iubitilor, la fiecare Liturghie: "Daca nu mâncati Trupul Fiului Omului, nu aveti viata întru voi". Rabdare, daca cineva este oprit de pacat si de canonul duhovnicului sau, acela sa nu se împartaseasca; dar sa se lipseasca de acest dar ceresc, numai din reaua obisnuinta! Vai, ce rea obisnuinta!
    Asa de mult s-a înradacinat acest rau obiceiu, încat nu numai ca nu ne împartasim noi, ci si daca vedem pe altii ca merg des la sfânta Împartasanie, îi mustram osândindu-i ca fiind necuviinciosi si nesocotitori ai Dumnezeestilor Taine, în loc sa-i imitam dupa cuviinta.
    Cu dreptate s-a împlinit cu noi prorocia lui Isaia, care zice: "Mergi si spune poporului acestuia: Cu auzul veti auzi si nu veti întelege, si privind veti privi si nu veti vedea. Ca s-a învârtosat inima poporului acestuia si cu urechile greu aud si li s-au închis ochii lor" (6,9); caci cu adevarat toti ne-am facut ca niste nesimtitori si nu întelegem nici ceea ce spunem, nici ceea ce auzim, nici ceea ce vedem.
    Si din aceasta jalnica stare a noastra, stiu si eu ca putini vor asculta toate care le-as grai despre tema noastra, pentru ca s-au îngreuiat urechile lor, ca sa nu auda precum a zis Isaia.
    Pentru acesti putini voi spune o pilda si voi sfârsi. Daca, fratii mei, un împarat, stând afara, pe un tron înalt si având înaintea lui pe toti ofiterii si toata armata cu frica si cu mult cutremur; daca, zic, acel împarat ar porunci unuia din aceia sa vina înaintea lui ca sa-i vorbeasca pentru un oarecare serviciu, si daca unii dintre aceia invidiindu-i îndrazneala pe care o capata fata de împaratul, ar voi sa-l împiedece, oare îi va asculta pe ei ca sa nesocoteasca adica pe împaratul? Eu socot, ca nu le va da nici cea mai mica atentie, ci cu mult zel va alerga catra împaratul, socotind acest lucru ca o mare cinste si slava pentru sine. Deci, daca fata de un împarat muritor vrem sa aparem atât de supusi, de ce sa nu fim mai supusi fata de împaratul ceresc si Stapânul nostru. Împaratul cel pamântesc ar putea sa ne lipseasca numai de cinste, de slava si de averi, pe care pe toate azi sau mâine moartea le nimiceste; dar pe Dumnezeu, care poate sa ne osândeasca la moarte vesnica, cine atuncea îl va potoli? Ce vom face atunci noi nenorocitii, care calcam acum stapânestile porunci, când se va face judecata cea mare? Oare vom putea gasi atunci îndreptatire înaintea lui Dumnezeu, pe Care acum îl dispretuim, cu îndreptatire ca cutare ne-a împiedecat si nu am împlinit porunca Ta? Aceasta poate o vom spune multi, dar fara folos.
    De aceea trebuie sa ne pocaim acum, înainte de a veni ceasul acela; trebuie sa parasim voile diavolului si obiceiurile omenesti; trebuie sa facem poruncile lui Dumnezeu, pregatindu-ne cu cuvenita pregatire, sa ne împartasim des cu Trupul si cu Sângele Domnului nostru Iisus Hristos ca sa ne întarim cu Harul lui Dumnezeu prin Sfânta împartasanie, si astfel întariti sa facem în fiecare zi, aci pe pamânt voia lui Dumnezeu, cea buna, placuta si desavârsita, precum o fac si îngerii în ceruri. Iar daca ne împiedica cineva, sa rugam pe parintii nostri duhovnicesti cu lacrimi fierbinti, pâna când îi vom convinge sa ne lase, ca sa ne învrednicim sa primim arvuna Duhului în inimile noastre, cu deplina cunostinta. Si aci pe pamânt si acolo în cer, fie sa ne învrednicim sa slavim împreuna cu îngerii si cu toti sfintii, pe Tatal, pe Fiul si pe Sfântul Duh, Treimea cea în Unime si Unimea în Treime, pe atotdesavârsitul Dumnezeu, în nesfârsitii vecii vecilor. Amin.

ÎNSEMNARE

    Acum când se tipareste pentru prima oara în limba româna, cartea despre "Deasa împartasire...", cititorul român se va bucura aflând ca ea a fost scrisa în România si anume în orasul Brasov, la anul 1772, de catra un învatat monah athonit, Neofit Kavsokalivitul, care a trait si activat în Bucuresti si Brasov, între anii 1768-1786. Manuscrisul sau se afla în Biblioteca Academiei Române.
    Lucrarea s-a tiparit îndata în Venetia în doua editii, în anii 1777 si 1783, fara însa a se indica numele autorului, din care pricina ea a fost atribuita unor mari carturari ai vremii: Sf. Macarie, mitropolitul Corintului si Sf. Nicodim Aghioritul.
    Editia din 1777 reproduce întocmai manuscrisul monahului Neofit, pe când editia din 1783 este o prelucrare a editiei anterioare, de catra Nicodim Aghioritul, care a desvoltat-o mult, a îmbogatit-o si sistematizat-o, devenind astfel împreuna cu Neofit autor al cartii, care apoi, în noua forma, s-a tiparit în limba greaca de mai multe ori si dupa care s-a facut si prezenta traducere româneasca.
    (Despre acestea, a se vedea mai pe larg în Teza de Doctorat a Pr. Constantin Caraisaridi din Athena: "Sfântul Nicodim Aghioritul si activitatea sa în domeniul Liturgic", Bucuresti, Institutul Biblic, 1987).
    Cât priveste cuprinsul, cartea noastra este alcatuita din trei parti. Prima parte în 9 capitole se ocupa cu tâlcuirea rugaciunii Tatal Nostru, iar celelalte doua, de Sfânta Împartasanie.
    Editorii prezentei editii, dorind sa reînoiasca în mijlocul poporului credincios vechea traditie ortodoxa a unei mai dese împartasiri cu Sfintele Taine, au lasat la o parte talcuirea rugaciunii domnesti si au tiparit numai celelalte doua parti, care trateaza despre folosul cel mare al desei împartasiri cu Sfintele lui Hristos Taine si lamuresc nedumeririle si obiectiunile care ar putea fi aduse împotriva ei.
    Rugam calduros pe cinstitii slujitori ai Celui Prea înalt sa pomeneasca pentru dragostea lui Hristos pe editorul ostenitor al acestei carti si familia lui:
    Pentru sanatate si îmbogatirea cea întru Dumnezeu: Stelian si Despina cu fii: Filotei, Dumitru, Varlam si Efrem;
    Pentru odihna sufletelor robilor lui Dumnezeu: Nicolae, Gheorghe, Varvara, Constantin si Atanasie, cu tot neamul cel adormit.


Alte resurse:

Despre Sfânta Impãrtãsanie, Parintele Arsenie Papacioc

 

Viaţa Creştină - alegeţi versiunea dorită