ACCIDENTUL VLADICAI CICEAGOV
Serbarea, la Chisinau, a anexarii Basarabiei. Zi de rugaciuni si de praznice,
de provocatie si de betie; zi de imoralitate cinica fata de Dumnezeu si de
imoralitate cinica fata de oameni.
Totul e pus la cale
de vrednicul ierarh basarabean, pastorul tuturor sufletelor crestine, care sunt
mai toate suflete de "moldoveni". El stie ce a spus Sfântul Pavel
despre graiul popoarelor, sfânt înaintea Domnului, si a cetit de atâtea ori Evanghelia
Pogorârii Sfântului Duh asupra Apostolilor cari prin voia cea de sus capata
puterea de a vorbi pe întelesul tuturor neamurilor. El îsi da seama ca, daca,
pentru vechiul Israel, limbile nationale erau blastamul trufiei de la turnul
Vavilonului, pentru Hristos Mântuitorul ele sunt îndeplinirea unei porunci din
ceruri.
Dar Serafim Ciceagov
e un muscal, un nobil muscal, un fost ofiter rus. El e din vechiul Israel,
framântat din ura, apasare si intoleranta. Dumnezeul lui e cazon si nu stie
decât ruseste; politia si jandarmeria lui de vladici si preoti n-are alta
menire decât de a tunde cazaceste natiile si a le îmbraca în mondirul
împaratesc.
Azi a biruit iarasi.
A facut sa se decreteze oficial sarbatoarea urii, a amenintarii, a batjocurii.
Si el tine sa fie acolo în clipele când se va proclama, în auzul miilor de robi
doriti de o pâne si un pahar de rachiu, gloria armelor tarului care i-au
câstigat o brazda de pamânt de la niste bieti crestini cari nu s-au luptat, ca
la 1812, ori ca la 1878, s-au luptat cu dusmanii tarului.
Si iata-l cetind
cuvintele binecuvântarii care cuprinde un blastam. Pare ca întinereste. E
ostasul ce a fost: aurul nu e al odajdiilor de arhiereu, ci al uniformei
luptatorului; cârja-i luceste înaintea ochilor ca o baioneta; din catuia de
argint fumega sânge, si mirosul de tamâie se preface în greul miros de dupa
lupta: praf de pusca, sudoare, moarte. Si vladica Serafim, cu numele îngeresc,
se bucura.
Ziarele au spus ca
atunci a cazut. Desigur, de caldura... Era în mai si o zi cu soare. Dar, când am
cetit noi aici, în cugetele fiecaruia auzit-am un glas care spunea ca nu este
înca un Dumnezeu pentru nedreptate si ca Dumnezeul cel drept raspinge si
doboara pe acei cari cuteaza sa ridice catre dânsul prinosul crimelor vechi ca
si al crimelor noua.
1912 (Neamul românesc, anul al VIII-lea, nr.
64.)