UN CENTENAR
Īn aceasta clipa strabat ulitile Chisinaului cu strade
largi si īnalte cladiri oficiale, popi īn vesminte straine cāntānd tropare
slavone, si din turnurile bisericilor ciudate cu coperisuri verzi se revarsa,
spre marirea aniversarii de o suta de ani a unei cuceriri, sunetul clopotelor.
Īn forma religioasa macar, oficialitatea stapānilor prin sabie se bucura ca a
rapit atunci si domneste acuma peste aceasta a suta parte din vasta Rusie.
Cuceritii, stapānitii, supusii sunt doua
milioane de moldoveni. Si īntre dānsii nu sunt macar doua mii care sa īnteleaga
nedreptatea, jignirea, umilinta ce se ascunde pentru ei īn aceasta defilare a
odajdiilor de aur, a uniformelor, a hainelor de gala īn sunetul greoi de
proslavire al aramei din care se varsa si tunurile.
E armonia īntre sila nerusinata si inconstienta
supusa.
De aici, unde muncim spre īntemeiera altui
viitor, pentru romānii din orice colt al mostenirii lor, raspundem la aceasta
"serbare" nu prin "geamatul" de care vorbeste proza
necuviincioasa si atātatoare a d-rului Racovski, ci printr-o afirmare de
constiinta si printr-o fagaduiala solemna.
Stim ca romāni locuiesc īntre Prut si Nistru.
Stim ca nimeni nu i-a putut abate de la datinile lor stravechi si nu-i va putea
abate nimeni. Stim ca de la un capat la altul al "oblastiei"
basarabene īn piatra vesnica e scrisa gloria Moldovei.
Si fagaduim ca vom da tot ce e mai bun īn noi,
credinta si munca, noi īnsine si urmasii nostri, pentru ca vechea nedreptate sa
se stearga si viata nationala libera sa domneasca si peste acele plaiuri ale
īntunerecului si robiei, unde dreptul nostru vesnic ne cheama.
1912 (Neamul
romānesc, anul al VII-lea, nr. 53.)