BASARABIA DE AZI,
ASA CUM O ÎNFATISEAZA UN GUVERNATOR AL EI
Putine le mai putem
sti despre românii din Basarabia si despre tara lor tinuta în salbaticie, în
cel mai adânc întunerec al mintii si cu gând rau împestritata prin aducerea a
orice fel de neamuri în locul bietilor moldoveni momiti cu fagaduieli de
pamânturi - vesnica lor dorinta! - pe malurile reci ale apelor siberiene.
Ei însisi nu scriu,
nu mai scriu: n-am vazut, de un timp, nici Moldovanul d-lui Madan; se
vede ca loviturile distrugatoare cad acum si asupra foilor de literatura si
cultura a poporului, caruia-i împartasesc în acelasi timp si, cu tot respectul,
stirile despre cârmuire si masurile binevoitoare luate de dânsa. De aceea ni
face un dar neasteptat fostul guvernator basarabean dupa pogromurile
ucigatoare de evrei, din Chisinau, printul Urusov, când tipareste memoriile
sale relative la aceasta trecere a sa prin Chisinau. Aparute în ruseste,
traduse în Universul în ce priveste vizita lui Urusov la Iasi întru
întâmpinarea Regelui Carol si potolirea unei miscari de razesi nemultamiti cu
hotarele încalcate, - ele apar acum în întregime supt forma franceza pe care
li-o da, - împreuna cu o prefata de obisnuite tânguiri asupra nedreptatilor ce
sufere prietenosul si dezinteresatul neam al lui Israel, - un domn Perschi, pe
care-l banuim ca a fost fericit de Dumnezeul parintilor sai cu o coborâre din
chiar acest neam ales, si nu cules.
Ce e Urusov, se poate
spune usor. Un om harnic si modest, urând uniforma, despretuind orice alte
discursuri decât ale sale, si chiar pe acestea înainte de a le tinea, - asa-l
judeca boierimea si "inteligenta" din Chisinau, cel putin dupa
asigurarea printului însusi. "Bun prieten al jidanilor", i-ar fi zis opinia
publica, prea experta acolo în chestii jidovesti ca sa se poata însela. Ce
crede însasi excelenta sa despre sine, se vede usor: ca e un om superior, care
stie sa razbata-n sufletul suveranului sau, care se pricepe a pune la locul lui
pe ministri, care-si da seama de datoria sa omeneasca de a iubi pe toti oamenii
si de datoria sa oficiala de a ocroti deopotriva pe toti supusii mariei sale
împaratesti. Atâta si nimic mai mult. Poate ca i se pare ca e putin.
De fapt, sunt azi în
Rusia oameni pentru cari veacul al XIX-lea n-a trecut asupra ideilor si
sentimentelor în legatura cu politica. Ei sunt, desi calatoresc de la Kaluga la
Chisinau si de aici la Tver, nobili francezi din Parisul veacului al XVIIIlea,
ucenici ai lui Voltaire în stil, ai lui Rousseau în idei, contemporani ai
"enciclopedistilor". În cer poate ca nu e nimeni, pe pamânt sunt
oameni pe cari trebuie sa-i privesti cu o nepartenire care se poate numi mai
bine indiferenta si cu un zâmbet în care scapara ironia. Evreu sau crestin,
rus, moldovean, armean, jidan, nobil, preot, om de rând, - toti sunt
reprezintantii, asemenea între ei, ai speciei umane, framântata de patimi si
înselata de gânduri pentru care filosoful are un usor zâmbet de boier mare,
bine crescut. Si acum, asupra tuturor acestor supusi, cari cheama luarea-aminte
prin birul pe care-l dau si slujba militara pe care o fac, este guvernul, care
nu e tinut si n-ar putea fi tinut sa înfatiseze un principiu, sa apere o
traditie istorica, sa serveasca un ideal, ci e dator numai sa tie linistea
între miile de oameni margeniti, cari, altfel, în prostia lor, s-ar încaiera.
Unui astfel de om
nu-i poti aduce critice întemeiate pe constiinta ca el e în adevar raspunzator.
E interesant însa a-i merge pe urma.
Ceea ce facem aici.
Urusov se crede
chemat la apararea evreilor basarabeni, si ca "filosof" si ca
guvernator. Când ajunge la Chisinau, primeste o deputatie a prigonitilor, si-i
raspunde cam asa: ei sunt "o rasa bogat înzestrata", cari neaparat
biruiesc supt raportul economic pe moldoveni si rusi, "blajini si fara
rautate", lipsiti de "mobilitate" si cari "n-au tendinta de
a strânge bogatii, nici capacitatea ce trebuie pentru aceasta";
"desi întai producatori ai bogatiilor, producatorii lor imediati, oamenii
de tara nu stiu sa le pastreze nici sa le schimbe; îi veti întrece totdeauna în
aceasta privinta"; evreii sunt rugati apoi sa se poarte
"cuviincios" cu acesti nevrâstnici, sa crute nedestoinicia si
slabiciunea lor. În schimb, li se îngaduie a merge cu alai solemn de 30 000 de
oameni pentru a îngropa la cimitir farâmele cartilor sfinte pe care le
rupsesera rasculatii. Aceasta se petrece fara zgomot si fara bataie, si fireste
ca meritul îl au evreii, cari, dupa sfatul ce li se daduse, au crutat; de
atunci, scrie Urusov, s-a nascut în sufletul sau iubirea pentru ascultatorul
neam evreiesc.
Dar acest mare
iubitor de jidovime e silit totusi a o zugravi, - ici si colo, în linii si
schite care fac, fara voia lui, un tablou, - asa cum o stim noi în tara si cum
o stiu toti aceia cari, oriunde si oricând, au avut a face cu dânsa.
La Bender în gara
lume de toate treptele si de toate rasele e adunata pentru a primi pe noul
guvernator. Acesta recunoaste pe evreii cari erau sa-l câstige apoi asa de
mult: ei îl "arata cu degetul" si vorbesc tare despre dânsul. Cuviinta
si modestie, si mai ales dovada de prigonire. La Chisinau, unde evreii sunt 70
000 la o poporatie de 140 000 de oameni - cresc si se înmultesc în suferinta! -
ei îsi razbuna pentru pogrom purtând doliu public, închizând pravaliile, si mai
ales dând drumul lucratorilor crestini. Deci lipsa desavârsita a
exclusivismului de rasa. Dupa discursul cel mare al excelentei sale, se putea
vedea, la primblare, sâmbata, "o multime compacta de evrei si evreice
gatiti": sfiosi si fricosi cum sunt, scot de acolo pe crestini, cari, ei,
au prostia de a se crede stapânii terii din mosi si stramosi. La audiente,
guvernatorul abia poate scapa de gura evreilor, cari "exagereaza
faptele" si dau amanunte prea din cale-afara ca sa le poata crede cineva
în totul". Cea mai mica fagaduiala-i face sa navaleasca a doua zi chiar
dupa raspunsul definitiv.
În viata de toate
zilele, "e de necrezut usor sa prazi pe moldovean, care merge de la sine
înaintea jafului". Cine foloseste si cine l-a adus în acest hal, pe lânga
buna administratie muscaleasca, despre care va fi vorba îndata, întelegeti:
împotriva legii de la 1882, care opreste pe evrei de a tine mosii în arenda,
bietii oameni prigoniti le tin mai pe toate, conrupând administratia cu 50 de
copeice, taxa de mita, la hectar. Alta lege opreste asezarea evreilor în sate.
Tinutul Hotinului are însa nu mai putin de 8 000 în mijlocul satenilor. Evreii
sunt opriti de a sta la hotare; la Noua Sulita însa, unde se neguteaza cu
pasaportul cel ieftin - si ilegal - de 3 ruble, un evreu face un venit de 15
000 de ruble pe an; un bon cu iscalitura acestui stapân al stapânirii hotaraste
tot, în schimb, el tine pe toti functionarii, cu casa, mâncarea, bautura si
toate vitiile. Înaintea oraselor - precupetia fiind oprita si, în orice caz,
foarte daunatoare pentru teran - stau precupeti cu gramada, si Urusov îsi bate
joc de un ofiter care obisnuia sa împrastie cu biciusca pe acesti exploatatori
fara mila si fara rusine. Pana si în biserica Mitropoliei se încumeta sa intre
evreii, si acelasi ofiter e luat în râs pentru ca a împiedecat pe doi din ei sa
calce în lacasul sfânt. De altfel, evreul basarabean n-are frica de oaste: alt
ofiter, care lovise pe un negustor jidan pentru ca-l insultase, e batut,
împreuna cu un coleg, de calfele pravaliilor jidovesti, care târasc prin praf
sapca împodobita cu cifra tarului.
Înca o apreciere:
evreul are o desavârsita "indiferenta pentru laturea idealista a oricarui
fel de politica" si cel mai strasnic revolutionar se face aparator al
ordinii când rublelei suna în tejghea.
Al doilea flagel
pentru "prostii" din Basarabia sunt administratorii rusi, pe cari tot
Urusov are bunatatea sa-i descrie. Sa-l urmam iarasi.
Tarul stie ca limba
moldoveneasca e de obârsie latina si se teme de înrâurirea pe care România o
poate avea în Basarabia. Ministrul de Interne vrea sa smulga tinutului Ismail
legile românesti ramase dupa l878. Urusov se gândeste chiar ca acest tinut, cu
toata Basarabia de Jos, s-ar putea întoarce la România, "care-i întinde
bratele de peste Prut". Pana atunci însa, jaful în permanenta va domni.
Ostasii împaratesti
fura de zvânta; guvernatorul însusi o spune, de hatârul evreilor sai macar.
Politia din Chisinau fura pe an, din partea ei, un milion de ruble, si acelasi
guvernator asigura ca politia din Petersburg nu se satura fara 15 milioane.
Comisarii de sate merg în trasura cu patru cai, iau clasa I în tren si pot
pierde la jocul de carti mii de ruble. Ei îngaduie petrecerea evreilor la sate
si arenzile jidovesti. Unii, pe lânga taxa de 50 de copeice la hectar, sau fie
si în locul ei, capata de la evrei pamânt si vite. Calatoresc, cu drept si mai
ales fara, pe seama satenilor, cari dau pe an 360 000 de ruble pentru carutele
si trasurile înaltei cârmuiri.
Al treilea flagel:
boierii n-au neam si aproape n-au lege. Pe mosii culeg dijma târgului; cel de
la Ungheni strânge 10 000 de ruble pe an. Nu dau chitanta pentru acest venit
medieval, si, daca vreunul o cere, administratia-l ia în primire. La Chisinau,
muzica e vesnic la clubul nobililor, si, la 8 ceasuri de dimineata, când
oamenii ceilalti si-au început munca, ea cânta în strada pentru plecarea
triumfala a celor ce au câstigat si a celor ce au pierdut la jocul de carti.
Fac planuri si cheltuieli nebunesti, ca acel "Adapost al nobletei",
cladit de Bals, care a vazut la urma ca nici un "decavat" nu se
înjoseste a veni sa locuiasca în el. Fura la asezaminte de binefacere, si
capata decoratii împaratesti în schimb!
Sa credem pe dl.
guvernator. D-lui stie ce spune!
Într-un colt,
excelenta sa a vazut si pe prostul teran care plateste si îngaduie toate
acestea. L-a vazut în genunchi, cu jalba pe cap, l-a vazut dormind lânga carul
cu marfa jidanului, l-a vazut luat în râs, înselat si, totusi, senin. Si a
socotit atunci ca are înaintea sa un dobitoc nesimtitor, cu fata singura de om.
Nefiind crestin si neavând pe umeri o mie de ani de apasare si suferinta, n-a
înteles ce zace în inima acestui biet om nacajit, despre care spune totusi doua
lucruri: ca nu poarta ura nimanui - semn de stupiditate - si ca s-au ridicat cu
totii în ultimul razboi cu dorinta patimasa de a-si sluji împaratul pe câmpul
de razboi, strain de ei, al Asiei departate, - semn de "laudarosie",
scrie tovarasul de neam si de clasa al celor cari de o mie de ani au rupt-o de
fuga supt Port Arthur si în tot largul Manciuriei.
Acuma faceti ce
voiti, evrei rapareti, functionari mitarnici, boieri chiulangii si petrecatori,
guvernatori filosofici cu ironia pe buze. Dar, când se va ridica acesta,
prostul de azi, cu arma în mâna, sau cu lumina culturii în minte, atunci, -
atunci o sa vedeti voi!
1908 (Neamul
românesc, anul al III-lea, nr. 95.)