DESPRE BASARABIA

Mi se cere sa particip, nu la apararea dreptului nostru asupra Basarabiei, pe care nici un om cuminte dintre cei cari fac parte din forma cea noua a Rusiei, pe care o dorim desfacuta de apasatoarele traditii tariste, nu întelege a o socoti capabila de a fi desfacuta din trupul statului românesc, revenit în hotarele sale firesti, ci la considerarea rostului Basarabiei în legatura, care trebuie sa fie din ce în ce mai strânsa, fara osebire de loc si de moment istoric, între partile dintre Prut si Nistru si dintre celelalte parti românesti.

Daca înteleg bine ceea ce s-a cerut, este prin urmare o definitie a Basarabiei: o definitie supt mai multe raporturi si, anume, o definitie în ce priveste originile sale, adeca felul de vieata româneasca cel mai vechi si formele pe care a trebuit sa le primeasca aceasta bucata de vieata româneasca. Apoi conditiile în care s-a facut desfacerea acestei tari, care a devenit pentru Rusia tarului Alexandru I, întâi o "oblastie" cu un caracter national si provincial bine delimitat si pe urma o simpla provincie, a carii alipire la monarhia, facuta din multe petece, a Romanovilor, trebuia sa ajunga cât se poate mai strânsa.

Tara Româneasca a Moldovei - caci acesta este numele cel mai vechi al domniei care s-a chemat pe urma mai pe scurt: Moldova, - s-a alcatuit departe de malul Prutului, în coltul acela unde românimea din mai multe locuri s-a legat de la sine împreuna, anume pe valea râului de unde a venit numele Moldova si în jurul acelui vechi centru orasenesc, venind înca din vremea tatarilor si locuit la început de lucratorii sasi de la minele ce nu mai exista astazi, centru care se zice astazi Baia, din cauza acestor mine, ca si Baia Mare, Baia de Cris, Baia de Arama, dar care odinioara era numit în latineste Cetatea Moldovei, iar pentru unguri Moldva-Banya, Baia Moldovei, pentru sasi: Die Stadt Mulde, Cetatea Moldovei. Prin sarituri rapezi de ostasi aceasta domnie moldoveneasca, strâns legata de râu, a ajuns înaintea largii ape a Siretului si înaintea Sucevei, care se varsa în Siret si, înainte de a coborî în jos catre Roman, ea a tintit drept catre vadurile Nistrului, ajungând prin cel de la Cernauti la vadul cel mare de la Hotin si prin vadul de la Tutora pe Jijia, în jos de Iasi, la celalalt vad, de la Tighinea, sau, coborându-se mai în jos, la cetatile cele mari întemeiate pe pamânt românesc, dar fara stat al românilor, pe vremea aceea, la Chilia si Cetatea Alba.

Este de uimit cu câta putere s-a tins de la început la stapânirea acestor mari ape, a caror nevoie a fost simtita de la început si carora li s-a cautat pâna la izvoarele lor o întregire prin tara cea noua, caci de aici a pornit adaugirea, în partile de la Cernauti, unde a fost Titina, de la Sipinti, în legatura cu asa-zisa Serpenita din judetul Dorohoi, si de la Hmilov, a carui asezare n-o putem gasi, a Moldovei celeilalte, pentru ca de acolo sa se urmareasca si mai departe stapânirea târgurilor celor mari din coltul ruso-polon al Pocutiei. Era o întregire pe care am putea-o numi în parte basarabeana în aceasta legatura dintre domnia cea veche din partile Baii si dintre aceste doua prelungiri, dintre care una lovea drept la Hotin, iar cealalta cauta, peste vadurile Prutului si Nistrului, legatura cu izvoarele însesi ale acestor ape.

Abia cunoastem pe cei dintâi domni ai Moldovei, si nu ni putem da sama de însusirile lor. Ele însa au trebuit sa fie mari, caci nu înseamna putin lucru ca, de la primii pasi facuti de un stat întemeiat militareste, el sa-si vada harta întreaga, pe un timp când ea nu era însemnata pe hârtie, si sa întemeieze o politica îndreptata pe caile acestea largi ale râului si cuprinzând un total asa de deplin si de solid închegat cum era acela dintre Carpati si Nistru.

Se poate întâmpla ca, în partile acestea de la rasarit, satul românesc sa fi fost mai rar, caci a fost o padure basarabeana care s-a mâncat încetul pe încetul si pe care ar trebui, fireste, s-o punem la loc. Desigur ca, acolo unde se întindea stepa, adeca sesul fara copaci si cu putine cursuri de apa, afara de lacurile sarate care se însirau deasupra gurilor Dunarii, sa se fi strecurat popoarele din rasarit, împotriva carora domnii Moldovei au facut imediat un lant de cetati aparatoare: Hotinul ridicându-se înca de pe vremea înaintasilor lui Stefan cel Mare, pâna ce i s-a adaus stralucita îmbracaminte de piatra si de caramizi aparente, daruite desigur de Petru Rares, Soroca, întemeiata ca un punct de straja înaintea tatarilor, batuti la Lipnic de Stefan cel Mare, Orheiul si zidurile puternice, drept pe Nistru, ziduri care dureaza perfect si pâna acum, de la Tighinea, fara a mai pomeni întariturile ocrotitoare peste cetatenii, cari îsi aveau, cum s-a dovedit în urma, monedele lor, în care numele de Cetatea Alba, în greceste "Aspro-Kastron", era unit, pe cealalta fata a banului, cu bourul moldovenesc de pe vremea lui Alexandru cel Bun si a urmasilor sai.

Basarabia nu este un adaos daruit ambitiei unui domn târziu, ci una din pietrele de temelie în cladirea solida a domniei moldovenesti din cele dintâi timpuri.

Ne-am deprins mai târziu a vedea în Prut un hotar, si cântecul popular l-a blastamat din cauza împiedecarii legaturilor de fiecare zi între oamenii de acelasi fel cari erau foarte deseori tovarasi de munca si membri ai aceleiasi familii. Dar, în vieata cea veche a poporului nostru rural, el nu înseamna o despartire. Nu este râu, sau, exceptând Tisa singura, si anume în partea de jos, n-a fost râu care sa însemne o despartire între doua grupe de români.

Priviti la Dunare: români sunt de o parte si de cealalta, având cu desavârsire aceeasi înfatisare si, chiar daca românii se strecoara adânc în Balcani, întinzând mâna fratilor lor, de o faptura întrucâtva deosebita, din partile Macedoniei si Tesaliei, nimic nu-i deosebeste.

Tot asa românii se întind si astazi de o parte si de alta a Nistrului, si, precum cei din Balcani s-au coborât pâna în fundurile acestea macedonene, tot asa ceilalti, de la rasarit, s-au dus pâna la Nistru, pâna la Bug, s-au coborât cu turmele în Crimeea si au ajuns, prin colonizarile silnice ale rusilor, pâna la apele departate ale rasaritului manciurian, ale celei mai îndepartate Asii.

Prin urmare nu se poate crede ca, în cele dintâi timpuri, cum nu era o deosebire între siretenii de o parte si de cealalta, sa fi fost una între prutenii de pe dreapta si prutenii de pe stânga. Tinuturile pe care le-au întemeiat în jurul cetatilor primii domni moldoveni se întindeau pe amândoua malurile apei.

Tinutul Hotinului trecea pâna în Bucovina de astazi, cu padurea lui.

Tinutul Iasului era si pe un mal si pe celalalt al Prutului.

Tinutul Falciiului era strâns legat de partea cealalta, si între Husi si Lapusna erau legaturile cele mai firesti. Prutul însusi are o astfel de serpuire, încât deseori cine calatoreste în aceste parti ajunge de nu-si mai da bine sama unde este Moldova ramasa neatârnata si unde si-a înfipt ghiara vulturul bizantin al tarilor.

Iar padurea Tigheciului îsi avea o parte corespunzatoare dincolo de Prut, precum stepa din josul Basarabiei trece Prutul, cuprinde Covurluiul, o parte din Braila si coboara în Ialomita, pe care o stapâneste cu Baraganul si se opreste numai în margenea Vlasiei, a padurii românesti din Ilfov si Vlasca.

Neamurile boieresti nu s-au deosebit niciodata, dupa cum unul era de o parte, altul de cealalta parte.

Un amestec de sânge cu unii rusi, pe cari de la început iam cucerit si confundat cu noi, se observa înca din veacul al XIVlea, dar ei sunt mai mult în Moldova de sus decât în partile Basarabiei de mijloc, întru toate asemenea cu Moldova, si în partile de jos, care au avut deseori o soarta deosebita de a regiunilor celorlalte, dar si aici fara deosebire dupa cum erau la rasarit sau la apus de acelasi Prut.

Ctitorii bisericilor din Basarabia nu sunt oameni de acolo, precum ctitori ai lacasurilor din Moldova au putut fi deseori cei cari înfatisau vieata româneasca dinspre rasarit. Si primejdiile au fost aceleasi.

Niciodata o navalire nu s-a oprit la sivoiul îngust al Prutului, ci totdeauna hoarda tatarasca a patruns pâna la Siret si chiar dincolo de aceasta apa, când n-a trecut pe deasupra trecatorilor spre a se coborî prapastios în Ardeal, primejduind Maramurasul si partile vecine.

Nu se poate o legatura mai strânsa între doua parti de la început nedeslipite si fara nici un motiv de deslipire de aceleasi hotare.

Când a fost nevoie sa se împarta Moldova în doua, nimeni nu s-a gândit s-o împarta în lung, ci împartirea s-a facut în lat. Tara de Jos, de la Bârlad încolo, opunându-se Tarii de Sus, care se îngramadea, dupa scaderea vechii capitale a Sucevei, în jurul Iasilor. Nimic nu poate fi mai doveditor a unitatii românesti decât acest caracter de împartire pe latitudine a Moldovei, pentru nevoile administrative de mai târziu.

Când se facura ceva mai târziu planurile de împartire a Moldovei între împaratul Sigismund, care era rege al Ungariei, si între regele polon, care râvnea la drumul spre Marea Neagra prin partile basarabene, întelegerea aceasta a taiat tot în lat Moldova, plan care, lovindu-se de dârza împotrivire a unui Alexandru cel Bun, n-a putut fi îndeplinit niciodata. Iar, când între urmasii lui Alexandru s-a facut împartirea, de venituri mai mult decât de tara, Ilie, fiul lui Alexandru, a fost domn în sus, Stefan în jos, si Petru Aron s-a refugiat, se pare, într-un anume moment, la Cetatea Alba.

Rusii n-au urmarit niciodata Basarabia privita ca o entitate deosebita, - aceasta nu se baga de seama -; ei n-au urmarit nici macar Moldova singura, ci stapânirea asupra amânduror tarilor românesti pâna la Dunare, ca sa aiba legatura cu elementele slave din Peninsula Balcanica, în chip firesc legate de dânsii.

Daca, la 1812, s-au oprit la Basarabia, este pentru ca nau putut câstiga mai mult.

Planurile facute de dânsii înaintea încheierii acestei paci neasteptate, pe care ei au primit-o numai de frica lui Napoleon, care se pregatea de navalire, cuprindeau macar Moldova întreaga, sau macar Moldova pâna la Siret. Si dupa anexarea Basarabiei, tarul Alexandru n-a crezut scopul sau în adevar atins, ci el a dorit sa întrebuinteze Basarabia ca o baza pentru luarea în stapânire a Moldovei, sau, pe vremea lui Kiseleff, prezident al amânduror principatelor, s-a stabilit carantina la Dunare, care trebuia sa fie hotar fata de turci.

Dar, îndata ce putinta aceasta de a capata tarile românesti, care s-a ivit ultima oara, ca o fantazie bolnavicioasa, în timpul razboiului celui mare, când un Sturmer, înteles cu germanii, se socotea stapân în Moldova, lasând Muntenia în sama împaratului-rege de la Viena si Budapesta, când aceasta imposibilitate s-a vadit, Basarabia a ramas fara sens pentru Rusia. Si Rusia nu putea sa aiba nevoie de dânsa, nici în ce priveste coborârea la Marea Neagra, pe care o are asa de larg, nici în ce priveste o înaintare asupra gurilor Dunarii, spre care merge un interes european, care, oricând, a stat împotriva pretentiilor rusesti si care, chiar când a trebuit sa cedeze rusilor gura Chiliei, - pe când la tratatul din Paris era vorba de toate gurile Dunarii în sama Turciei supt administratia Moldovei, - s-a îngrijit, prin canalul de la Sulina, sa prefaca acest brat al Chiliei într-o linie moarta pentru comert.

Daca mai este nevoie, în starea actuala a legaturilor, sa se aduca înainte argumente istorice si argumente de bun simt, ele pot fi culese si de ai nostri, pentru a se folosi de dânsele în diplomatie, si pentru altii, din aceasta scurta expunere.

10 Aprilie 1937

HOME